Toamna, locul unde tăcerile prind rădăcini

 

autor Roryta

Sub pașii mei pământul tresare ca o rană,

Și freamătul de frunze se scaldă într-o toamnă,

E liniște adâncă și-n calmul ei se-ascunde

Dorința de-a renaște aici, dar și oriunde.

În aer curge vremea cu gust de rug și ploi,

Și creștere se face din tot ce pierdem noi,

Și toamna mea rămâne, tăcută și străină,

În fiecare frunză și-n orice rădăcină.

Când vântul-adună șoapte din vechile mistere,

Sub ramuri goale saltă dorințe și durere.

Pământul își păstrează un aer vechi de sfânt,

În toamna care vine cu ploile-n veșmânt.

octombrie 2025