Te caută-n oglindă cu margini de tăcere,
Unde se frânge timpul c-o șoaptă de durere.
Se-aude cum suspină o clipă care moare,
Și-n ea tresare gândul cu vechea lui chemare.
Te caută în ramuri ce plâng a doua oară,
Când vântul scrie versuri pe frunza ce coboară.
Și-n iarba care ține în taină pașii tăi,
Se-nalță rugi de doruri și semne în văpăi.
Te caută în ploaia cu ochi de nemurire,
Ce bate-n geam cu inimi uitate de iubire.
Pe umeri îmi curg șoapte cu glasuri ce nu mint,
Și-ți lasă-n piept o rană cu iz de labirint.
Te caută-n cuvinte ce nu s-au scris vreodată,
În cartea fără nume, cu filele de gheață.
În liniștea ce urlă când nimeni n-o mai știe,
Și-n ceasul care tace în beznă pe hârtie.
Te caută-n lumina ce-apasă peste lună,
În somnul care fuge, lăsând o rană brună.
În zarea ce tresare sub visul fără chip,
Și-n cântecul de seară pierit pe un nisip.
Te caută prin umbre cu sufletul deschis,
Prin uși ce se închid cu lacăt interzis.
Ea urcă-n mine scările unui altar ciudat,
Cu pașii tăi în mine, ascuns, de neuitat.
Ea te găsește-n dor, chiar de te-ai risipit,
În colțul cel mai rece din cerul amuțit.
Căci dragostea e vie, chiar când e-nlănțuită
Ea sapă drum prin moarte, lumină neclintită
