autor Roryta
O ploaie măruntă-mi mușcă tâmpla vie,Frigul mă strânge-ntr-o tainică magie.Dorul tresaltă sub piele ca un ecou,Amintirile cad în șoapte mereu.Neputința-mi șoptește că totul s-a pierdut,Și-o umbră plutește printre stropi de tumult.Fiecare lacrimă e-un pas în zăpada de dor,Sub umbrela cea udă, inima mi se frânge ușor.Și dorul se răsfrânge pe geamuri plângând,Iar frigul pătrunde în suflet legândAmintiri care ard ca vântul în minte,Cu-o neputință ce nu se spune-n cuvinte.Sub vechiul ecou dorul tremură-n noapte,Iar ploaia cea udă șterge pașii în șoapte.Când frigul se frânge peste suflet și vis,Îmi strâng amintirile din propriul abis.octombrie 2025
