Cântarea mea*

 

autor Roryta

Cântarea mea nu vine din fluiere ușoare,
Ci dintr-o rană veche ce încă mă mai doare.
Nu scriu cu flori în plete sau zâmbete de vară,
Ci cu dureri adânci ce ard să nu dispară.
 
Eu scriu cu nopți tăcute și gânduri nerostite,
Cu pași prin visuri stinse, cu clipe neprimite.
În fiecare vers e-un foc ce n-a pierit,
Un dor ce nu cunoaște nici timp, nici infinit.
 
Căci lumea trece iute, ca vântul pe câmpie,
Și numai ce e scris păstrează veșnicie.
Nu caut glorie-naltă, nici faimă peste ani,
Ci-o scurtă amintire printre contemporani.
 
Când cerul se întunecă și totul pare rece,
Și viața pare visul ce-n zori încet se trece,
Să fie o carte-n care, tăcut, să fiu și eu
O voce ce mai spune ce-a fost și ce e greu.

                           iulie 2025

No comment

 

Privesc înapoi, mă regăsesc în prezent

 

autor Roryta

Privesc înapoi cu blândă îngăduință,

Cu ochi ce nu mai plâng, ci învăță speranță,

Din umbre tăcute, din întreaga ființă

Mă recompun din vise și substanță.

Trecutul meu e hartă bine desenată

De pași de dor, de visuri și dureri,

Dar azi îl țin în palma împăcată,

Ca un buchet de flori crescut din primăveri.

Privirea mea nu-i tristă, ci senină,

Și vede-n tot un rost, un adevăr,

Căci chiar și-n noaptea grea, fără lumină,

Mai cred și sper să nu mai sufăr.

Prezentul e-o alegere de viață,

E clipa-n care totul se-mplinește,

E zâmbetul ce liniștea răsfață,

E pasul care acum mă regăsește.

Și regăsirea nu-i o amintire,

Ci flacără ce arde-n suflet mut,

În viață risipindu-mi doar iubire,

Din lacrimi și din stele renăscut.  

Aleg să fiu, nu zbucium, ci mirare,

Nu răni, ci semne-n trupul meu de cer

Un pescăruș ce-alege ca să zboare

Un suflet viu spre care vreau să sper.

iulie 2025

Căutarea liniștii în tumultul inimii

autor Roryta

Prin tumultul inimii, cu pas ușor,

Mă las purtat de-al gândului fior.

E-o căutare plină de lumină,

Ce schimbă-n zâmbet umbra cea senină.

Pe-un drum de dor și visuri negrăbite,

Mă-nvăluie răspunsuri nesfârșite.

Se face-n piept o caldă regăsire,

Și totul prinde zbor și strălucire.

În aer lin plutește o poveste,

Cu vise care duc spre căi celeste.

Se naște-n suflet dor de nemurire

Și curge ca un râu fără oprire.

Când caut rost prin clipe de mirare,

Sub pașii mei se-arată o cărare

Și chiar de vântul lumii e grăbit,

Păstrez în suflet focul neclintit.

iulie 2025

Iubirea ce nu poartă nume

autor Roryta

Ești vântul ce vine-n miez de noapte
Mi-aprinde focul fără de hotar,
Un vis ce-mi scapă printre șoapte,
Un cer care în piept îmi e altar.
 
Ești valul ce mă strânge-n brațe,
Purtând secretul mării reci,
Un zbor de pasăre ce naște
În suflet doar ecouri seci.
 
Ești umbra ce-mi atinge visul lin,
O stea ce-n noapte arde fără vină,
Un foc ce-n pieptul meu devine plin,
Și-mi leagănă iubirea cu lumină.
 
Și-n toate nopțile fără cuvânt,
Te caut printre stele, rând cu rând,
Ești rază, flacără și drum ascuns,
Iubirea mea, ce-n ceruri a ajuns.

     iulie 2025

Facebook

Youtube

 

Privind în adâncul ochilor mei

autor Roryta

Privind în adâncul ochilor mei,

Se-ascunde tăcerea-n ecouri de zei,

O umbră de vis, o tăcere sub pleoape,

Ce arde ușor și se topește în ape.

Privirea se-oprește, dar caută-n zori

Un sens mai adânc decât mii de fiori,

Un dor nerostit ce din suflet tresare,

Și umple tăcerea cu stropi de visare.

E-un timp ce se frânge sub pași de lumină,

Dar ochii mei țin o iubire deplină,

Când cerul coboară din gând în privire,

Tu vii ca o taină spre a mea iubire.

Și parcă te simt, și nu ești, și ești,

Un vers netrăit, dar purtat printre vești,

O clipă, o rană, un dor ce nu piere

Privind în adânc mă frâng în tăcere.

iulie 2025

Misterul nopții într-un zâmbet tăcut

 

autor Roryta

Pe cer coboară visul liniștit,

Cu pași de dor tăcut și răvășit.

În crini de noapte, totul e stingher,

Se naște-n noi al stelelor mister.

Un zâmbet blând s-aprinde lin pe față,

Ca luna plină, caldă și măreață.

Ascunde-n el un vis neînceput,

Cu taine ce rămân în noi tăcut.

Sub ramuri vechi, iubirea ne-a cuprins,

În noaptea-n care timpul s-a stins.

Când clipa s-a topit fără cuvânt,

Visarea s-a făcut al nostru cânt.

Tăcerea curge-n frunze ca un glas,

Prin umbrele ce-n noapte au rămas.

Și luna cade lin, ca un surâs,

Din taina unui nedescris abis.

Rămâne-n noi un semn neînțeles,

Un zâmbet adunat din univers,

Misterul nopții cântă-n cer tăcut,

Și-n suflet arde stins și absolut.

iulie 2025

No comment

 

Sfântul Gherasim de Kefalonia

          Icoană pe sticlă pictată de mine. Îl reprezintă pe Sfântul Gherasim de Kefalonia. Dăruită lui Nea Valerică, cel care face pelerinaje pe la mânăstiri de ani de zile. 

            Mărimea, cu tot cu ramă, este: l = 17 cm, L = 22 cm (format A5).

            august 2025

 

Sfântul Apostol Petru

            Icoană pe sticlă pictată de mine. Îl reprezintă pe Sfântul Apostol Petru. Dăruită unei colege, pe nume Sindile Elisabeta Petronela. 

            Mărimea, cu tot cu ramă, este: l = 17 cm, L = 22 cm (format A5).

            iulie 2025

Două lumi, un singur dor

autor Roryta

Te simt în somnul care nu m-alină,

În clipa-n care cerul s-a-ntristat,

Tu ești în mine rană și lumină,

Ești visul meu și timpul meu furat.

 

Și eu te simt în orice amânare,

În zborul păsării ce nu mai vine,

În ziua ce se stinge fără soare

Și-n pașii care dor adânc în mine.

 

Te port ca pe o rugă nerostită,

Ca pe-un parfum de toamnă timpurie,

În dorul meu, iubirea ta stă scrisă

Cu litere de foc și veșnicie.

 

Și-n nopțile în care nu mai dorm

Te caut printre umbre și tăceri,

Tu ești chemarea mea în altă formă,

Un zeu pierdut printre dureri.

 

Te simt în tot, în frunza risipită,

În pașii mei rămași fără ecou,

În visul care-mi bate-n piept, ispită,

Și-n clipa ce te-aduce acum din nou.

 

Iar eu, deși nu știu să-ți fiu aproape,

În vis mă-ntind spre tine ca un ram,

Și-n visul meu tu vii pe mări de noapte,

Un dor cu chip și nume ce-l șopteam.

 

Mi-e dor de tine ca de-o rugă-n gând,

Rămasă-n piept ca focul care tace,

Cu brațele deschise și arzând,

Ce-n adiere sfântă se preface.

 

Și dacă-n cer ne-or despărți regate,

Și dacă-n lume nu vom fi nicicând,

În sângele poemului, veșnic legate

Doar cele două lumi le vom privi zburând.

iulie 2025

 

No comment

 

În fața fricii, scriu pentru curaj

autor Roryta 

Când frica strânge-n piept o grea povară,

Și scrisul îmi devine primăvară

Mai merg încet pe drumul regăsirii,

Și-n suflet simt emoțiile firii.

Curajul crește-n mine ca un izvor,

Ce curge lin și-nvinge orice nor.

Și fiece cuvânt e câte-un pas,

Spre libertatea care a mai rămas.

Și scriu acum, să nu mă dau tăcerii,

Cu un curaj adânc din aripa visării.

În liniștea din mine mă ridic,

Iar scrisul meu în versuri îl despic.

iulie 2025

No comment

No comment

 

No comment

 

Păcate adorate

autor Roryta 

În pasul toamnei-ai mers prin suflet

Venind spre mine cu-al tău umblet

De mi-am compus o rugăminte

Ca să nu-mi tulburi cele sfinte.

Am presimțit un dor de tine

Când te-am văzut, dragă străine

În sufletu'-mi făcut bucăți 

Zidit între prejudecăți.

Cum să te chem în vis de noapte

Să-ți dăruiesc iubiri în șoapte

Să-ți mângâi tâmpla cea fierbinte 

Strivind atâtea jurăminte?

Aș vrea să te cuprind în brațe 

În viață să fim doar paiațe,

Amanți în lumea aceasta nouă

Proscrișii picurați cu rouă.

Ești o plăcere care doare

Ești lacrima ce vrea să zboare

Secretul meu cu chip de înger

Lumină răsărită-n fulger.

Mă faci să te ador în vise

În gânduri care nu sunt scrise

Din teamă, tresăriri ferite

Enigme nedescoperite.

Sunt fericită-n astă clipă

Și chiar de mintea-n mine țipă

Îmi văd păcatul săvârșit

Pe care-n taină l-am iubit.

iulie 2025