29 iunie 2014 | By: - roryta -

Particula lui Dumnezeu

 
De fapt, Dumnezeu a proclamat particula lui Dumnezeu acum mai bine de 1900 de ani. Evrei 11, 3 spune: „Prin credinţă înţelegem că lumile au fost făcute prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa încât cele ce se văd au fost făcute din cele ce ce nu se văd”.


Recent, oamenii de ştiinţă de la CERN (European Laboratory for Particle Physics) au incendiat audienţa ştiinţifică şi culturală prin anunţarea descoperirii particulei numită „bosonul lui Higgs” sau „particula lui Dumnezeu”. Felicitările au fost atribuite profesorului Peter Higgs care a lucrat o viaţă pentru a demonstra existenţa particulele ilusive subatomice.
Descoperirea este o piatră de hotar pentru ştiinţă, însă spune multe şi despre lumea credinţei. Unii cercetători, de obicei anonimi şi fără descoperiri măreţe la active, au declarat concedierea lui Dumnezeu din creaţie. Alţii au spus că Dumnezeu nu este necesar în lumea creată etc. Totuşi aceste afirmaţii s-au făcut de secole şi totuşi, de fiecare dată, Dumnezeu are ceva date de adăugat la aceste discuţii.
De fapt, Dumnezeu a proclamat particula lui Dumnezeu acum mai bine de 1900 de ani. Evrei 11, 3 spune: „Prin credinţă înţelegem că lumile au fost făcute prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa încât cele ce se văd au fost făcute din cele ce ce nu se văd”. 
Contrar oricărei logici empirice, şi fără instrumente uriaşe şi dezvoltate ca azi, Dumnezeu declară că tot ceea ce este văzut (materia) este făcut din lucruri care sunt nevăzute, adică din particule elementare precum Higgs.  Urma particulelor lui Higgs a fost detectată deci. Aşa cum scrie în Biblie, nu poate fi văzută, dar dă masă altor particule care pot fi văzute.
Higgs a teoretizat acest lucru în 1964, CERN a descoperit-o în 2012, Dumnezeu a proclamat-o clar acum 1900 de ani şi El a creat-o acum miliarde de ani. Este particula lui Dumnezeu.
În plus de particulă, Biblia a proclamat descoperiri ştiinţifice probate recent şi care se referă la creaţia universului. În cartea sa: What is Time? -Answers: Did God Create the Universe, Editura Tate, autorul Gary Driver descrie şi ilustrează proclamaţiile lui Dumnezeu în Biblie care mai apoi au devenit adevăruri ştiinţifice: timpul, fabricarea spaţiului, particulele elementare, universul plat, universul care se extinde, legile fizicii, orbita soarelui, Calea Lactee, pământul care nu se ţine de nimic, pământul rotund, fluxul ca influenţă lunară, universul care accelerează, Efectul Doppler şi altele.
Dumnezeu este confirmat de datele ştiinţifice. Însă Biblia este de origine divină, deoarece ţăranii analfabeţi din Epoca de Bronz sigur nu puteau şti atâtea.
Nu există niciun conflict între ştiinţă şi Dumnezeu. Cercetarea ştiinţifică este necesară pentru a înţelege mai bine cum Dumnezeu a creat acest frumos univers.  


Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati




01 iunie 2014 | By: - roryta -

Pensionarul


autor Roryta

În ultimul timp se gândea destul de des la cele şase decenii de viaţă pe care le avea în spate, cu bune şi rele, dar mai ales cu cele bune, fiindcă fusese fericit, avusese nenumărate satisfacţii profesionale, dar şi personale.
De a doua zi începea o nouă viaţă, la fel ca în ultima zi de liceu, când nu ştia dacă va intra la facultate sau nu, ori ca în ultima zi de studenţie, când termina pentru totdeauna capitolul de studiu şi începea un altul, lung şi anevoios, de punere în practică a cunoştinţelor.
- Sper că nu te vei îngropa în bârfe politice sau în jocuri de şah pe tarabele slinoase din piaţă, amice!, îi spuneau colegii mai în glumă, mai în serios.
- În nici un caz, ofticoşilor! Voi o să rămâneţi şi o să cădeţi laţi pe aici de oboseală, iar eu o să mă trezesc la orice oră, precum boierii, zâmbea el.
Dan ieşi apoi în curtea spitalului, să respire aer curat. Nu-i venea să creadă. Era ultima zi de serviciu şi tocmai îşi luase la revedere de la colegii cu care lucrase mai bine de treizeci de ani. De mâine avea să aibă un nou statut, cel de pensionar, o prospătură autentică şi încă energică, dornică să răstoarne noua lume în care abia intra.
Trecu prin dreptul unei vitrine şi se privi curios: ochelarii aceia cu lentile groase îi dădeau aerul unui intelectual de prim rang, cu ifose de mare vedetă în domeniul chirurgiei, semeţie câştigată de-a lungul anilor, amplificată odată cu înălţimea vârstei.
„Să mă aşez pe o bancă, să văd cum este să stai pur şi simplu, se derulezi amintiri din memorie şi să fii pierdut între prezent şi trecut”. , îşi spuse atunci când ajunse în parcul de lângă mica parcare.
Se aşeză sprinten, apoi îşi destinse muşchii întinzându-se cât era banca de lungă. Duse mâna instinctiv la buzunarul de la piept al hainei şi-şi scoase portofelul, cu gândul de a mai privi o dată legitimaţia aceea uzată de medic chirurg, însă la prima filă dădu de cealaltă fotografie de care nu se despărţea niciodată.
O poză veche, albnegru, care-l înfăţişa pe el şi soţia lui, făcută în tren, în luna de miere, pe drumul către Sinaia, când obosiţi şi fericiţi, adormiseră în compartiment. „Simpatică doamna cu aparatul…” Avusese bunăvoinţa să le trimită fotografia o săptămână mai târziu, iar el o pusese de atunci în portofel şi nu o mai scosese niciodată.
Însă un zâmbet şi mai larg apăru pe tot chipul atunci când, la a doua filă, dădu cu ochii de propria fotografie. Micul document arăta un chip degajat, senin şi matur, care privea spre obiectiv aproape zâmbind.
Gândul răsfăţului de sine izvorî cu duioşie şi-şi citi propriul nume cu o infatuare mută: „Dan C. Mihăilescu”.


octombrie 2013