18 decembrie 2013 | By: roryta

Premiul la concursul literar "Ioan Slavici" - Cluj


autor Roryta

Cu siguranţă că toată lumea a auzit de Bulă şi de celebrele bancuri ceauşiste cu acest personaj. Cu siguranţă că toată lumea sau marea majoritate a auzit de poanta aia renumită în care se ruga înfocat la Dumnezeu să câştige şi el la Loto, să fie bogat, să nu mai ducă grija zilei de mâine. Consecvent, cu dorinţa înfocată de a avea totul, să nu-i lipsească nimic. Atât doar că uita ori poate că-i era teamă să cumpere fabulosul bilet şi atunci o amâna mereu.  Zi de zi, până a ajuns la bătrâneţe, aşa încât până şi Dumnezeu s-a enervat pe el şi i-a tunat dintre nori: „Da’, pune mâna odată şi cumpără şi tu bilet la Loto!”. Ceea ce înseamnă că Dumnezeu avea toată bunăvoinţa, dar dacă bietul Bulă nu juca, atunci de unde câştig?
Urmând exemplul lui, dar ţinând cont şi de bunăvoinţa lui Dumnezeu, m-am hotărât subit să particip luna aceasta la câteva concursuri de creaţie literară, cu gândul să-mi încerc şi eu norocul. Am câştigat câte un premiu la fiecare concurs la care am participat, dar acum aş vrea să amintesc unul dintre ele. Nu mică mi-a fost mirarea când într-o zi, la doar două sau trei săptămâni după ce trimisesem textele, primesc un e-mail scurt, concis, dar aducător de bucurie. Domnul Claudiu Groza, redactor la Revista „Tribuna” din Cluj, mi-a adus la cunoştinţă că am luat Premiul I la Concursul Naţional „Ioan Slavici” - Ediţia I, Cluj şi că ar fi bine să mă duc să ridic diploma onorifică.
În consecinţă, iată-mă în tren, cu emoţii şi curiozitate.
La Cluj i-am cunoscut pe Managerul revistei, domnul Mircea Arman căruia îi mulţumesc îndeosebi pentru calda primire, pe domnul Claudiu Groza care s-a ocupat îndeaproape de toată premierea, domnul Alexandru Petria, doamna Livia Titieni şi încă vreo câteva personalităţi clujene. Am fost primită foarte bine, iar organizatorii au asigurat cazarea, masa şi transportul.
Aveţi mai jos câteva fotografii concludente.







Am scris acest articol pentru că am citit multe polemici pe seama acestui concurs, mulţi de semnul întrebării şi tot atâtea suspiciuni. Ba că e posibil să nu fi fost pe bune, ba că nu cred în acele premii etc. Ei bine, dragi cititori, ca să ştie o omenire întreagă: concursul a fost „pe bune”, serios, credibil.
Şi vă asigur că nu am scris cele de mai sus pentru că am luat locul I ori pentru că mi-ar fi spus cineva, cum ar insinua probabil unii cârcotaşi. Nu. Am scris-o din inimă, cu mulţumirile de rigoare şi cu cele mai calde gânduri.
Le mulţumesc deschis tuturor celor din Cluj pentru nesperata surpriză pe care mi-au făcut-o.
Aveţi mai jos şi câteva secvenţe video de la premiere:



              decembrie 2013


05 decembrie 2013 | By: roryta

Aristo


autor Roryta

- Imbecilii!, se înfurie Ari peste măsură. Nu mai ştiu ce să mai scoată, nu mai ştiu ce să 
 inventeze, ca să mă termine psihic, să mă facă să sar la gâtul lor!
Aruncă ziarul peste masă şi se ridică brusc în picioare. Luă scrumiera plină cu chiştoace şi o izbi cu toată forţa de perete, mânjindu-i albeaţa. Învârti trabucul între dinţi până îl străpunse cu totul, apoi ieşi pe punte şi privi strălucirea de cristal a mării, în speranţa că doar briza îi va putea domoli nervozitatea.
Suava Maria întoarse capul nedumerită:
 - Ce-i cu tine, darling?
Ari era surprins de calmitatea ei şi-şi dădu seama că nu ştia nimic, nu apucase să citească.
- N-am nimic, draga mea. Afacerile astea nu mai merg aşa cum ar trebui, minţi el.
- Ar trebui să te mai odihneşti şi tu… Haide, simte-te în largul tău… În fond, suntem în 
 vacanţă, nu?
Maria zâmbi larg şi se apropie de amantul ei. Îşi petrecu braţul pe sub cămaşa albă, descheiată a lui şi-l trase spre ea, forţându-l să facă un pas înainte. Ari râse:
- Suntem ca în vremurile bune, Maria. Aici, în largul mării, mă simt împlinit, cu adevărat 
 fericit. Nicăieri în altă parte soarele nu-mi mângâie mai bine chipul, nicăieri razele lui nu-mi încălzesc mai tare freamătul inimii. În larg, peste adâncimea vitală a apei, simt că-mi găsesc busola vieţii. Cu marea şi cu tine, Maria…
- Te apropii de casă şi devii nostalgic, iubitule!, surâse Maria cu acelaşi zâmbet inconfundabil.
Duse la buze paharul înalt cu picior în care se mai zbăteau ultimele picături de şampanie şi le sorbi cu poftă.
“Femeia asta mă înnebuneşte”, gândi Ari vesel privindu-i gura perfectă.
- Maria, uită-te la noi!... Avem aceeaşi piele creolă, acelaşi  nas acvilin şi aceeaşi dragoste pentru mare.
- Suntem făcuţi unul pentru altul, nu-i aşa?
- Absolut…
Iahtul alb plutea în larg, unduindu-şi silueta în stânga şi în dreapta, legănându-i pe cei doi într-un balans armonios.
Rochia albă de mătase a Mariei flutură în neştire peste pulpele ei, iar decolteul generos îi accentuă sânii extrem de tentanţi.
- Cântă-mi ceva, Maria!, se rugă el privind-o pe sub gene.
Maria îl privi uşor surprinsă.
- Acum? Aici?
- Da… Spune-mi că mă iubeşti, dar s-o faci la fel de dulce cum ai făcut-o prima oară, atunci, în tren… Îţi mai aduci aminte?
Ceva din tonul lui o făcu să izbucnească în râs. Poate vocea prea mieroasă care nu se potrivea deloc cu alura lui de om serios, chibzuit şi excesiv de irascibil, ori poate melancolia care nu-l caracteriza deloc sau poate cuvintele astea frumoase cărora tocmai le dăduse drumul.
În clipa imediat următoare se simţi jenată de propria izbucnire şi căută să-l împace:
- Scuză-mă, dar… cred că ceva ai păţit… Nu spui lucruri de-astea prea des…
- Nu am voie să fiu şi eu romantic uneori?, se bosumflă Ari deodată.
- Ba da, ba da, dar mă miră… Atâta tot!
Şi se repezi să-l sărute pe obraz.
Ari însă se feri iute şi o făcu pe supăratul.
- Haide, haide, nu te supăra!, îl dezmierdă Maria.
- O să-mi treacă doar dacă te duci în cabină şi-mi aduci şi mie un pahar de şampanie…
Maria zâmbi şi intră în cabină repede, căutând din priviri un pahar, dar ochii îi căzură din întâmplare peste ziarul aruncat în grabă pe birou şi-şi dădu seama imediat de ce venise Ari pe punte atât de furios.
Pe prima pagină era o fotografie veche, cu ei doi în prim plan, la începutul relaţiei, când fugiseră de lume, ascunzându-se într-un tren oarecare, într-un vagon de clasa I, iar sub acea fotografie stătea scris cu litere de-o şchioapă: “Aristorel Onassis şi Maria Callas în urmă cu douăzeci de ani - o relaţie extraconjugală pasională şi veche de când lumea.”
 
          octombrie 2013