autor Roryta
Tăcerea unui gând se naște din durere,Când sufletul se-ntinde în două emisfere.Pe tâmple trece vântul și timpul obosit,Și-n mine stă o toamnă ce n-a mai înflorit.În ochii mei se-adună lumini de altădată,Și umbre ce mă poartă spre clipa vinovată.Cuvintele se sting în margini de trecut,Și glasul tău se pierde în dorul absolut.Se-nclină peste lume o liniște adâncă,Și-n piept un dor străvechi mă înconjoară încă.E-o taină între mine și cerul nesfârșit,Că-n tot ce am pierdut, tu încă n-ai murit.Mi-e pasul greu de vise, iar gândul fără somn,Mă poartă prin tăcere prin urlet și nesomn.Și-n frunzele căzute se-aude cum te strig,În iarna care vine și când e tot mai frig.Și dacă-ntr-o lumină te-ntorci neștiutor,Te voi privi în taină, cu tot ce-i muritor.Tăcerea unui gând ți-o las ca legământ,Să-ți fie mângâiere cu dorul meu cel sfânt.octombrie 2025
