12 august 2012 | By: - roryta -

Noaptea stelară


autor Roryta

        Se făcuse douăsprezece noaptea şi nu aveam de gând cu niciun chip să mă duc să pierd vremea visând cu capul pe pernă, într-o lentoare caniculară ce-mi aspira până şi aerul pe care doream să-l simt inundându-mi plămânii. Astfel, după ce toţi ai casei s-au dus la culcare, mi-am scos cu grijă scaunul din paie din faţa măsuţei unde se odihnea telefonul şi l-am tras în curte, într-o linişte deplină. M-am tolănit într-o poziţie comodă, cu spatele rezemat de spătar şi am ridicat ochii către acel cearceaf al naturii care ne acoperă pământul. De luni de zile voiam să fac asta, de luni de zile voiam din nou să am acea relaţie strânsă cu natura, să purced la explorarea cerului într-o noapte senină de vară, fără lună, să observ cu entuziasm luminiţele intermitente ale vreunui avion rebel ce-mi traversa spaţiul vizual şi să mă minunez cum el sfidează stelele, amestecându-se cu ele.
        Aşteptam cu nerăbdare momentul acesta de confesiune al naturii cu propria-mi fiinţă.
        Lângă mine, Ducu îşi aşezase cuminte botul pe labe şi mă privea curios. Urechile lui scurte şi nesupuse formau un cerc invizibil chiar în mijocul capului, atunci când le aducea inocent în faţă, atârnându-şi colţurile deasupra ochilor, într-o mirare continuă. Păstra liniştea, îmi respecta tăcerea şi intimitatea, neştiind şi nerealizând pelicula miraculoasă de deasupra capetelor noastre la care asistam vrăjită.
        Mi-am întins mâinile în sus, am adunat imaginar cu degetele toate stelele, apoi le-am împrăştiat din nou pe cer, aşa cum arunci firimiturile pe masă, la nimereală. Una mai mare care ţi se pare mai apropiată, alta mai mică şi mai depărtată, altele mai puţine într-un colţ, altele mai multe în celălalt colţ. Bezna devenise lucidă, o simţeam prieteneşte şi mă obişnuisem cu ea. Nu am vrut să-mi imaginez cu mintea o călătorie în cosmos şi nu am vrut să închid ochii, ci priveam cu ei larg deschişi către punctele lucitoare şi inegale ce înţepau cerul, din când în când câte o stea făcându-mi cu ochiul, strălucind mai tare, parcă anume să-mi atragă atenţia. Aproape simţeam o stare de levitaţie, desprinzându-mă uşor de pământ şi planând printre aştri într-un dans stelar benefic, purificându-mi condiţia omenească până la ultima picătură spirituală, depăşind falia dintre adevăr şi fantastic, cu bună ştiinţă. M-am gândit involuntar că sfinţii ne veghează, i-am simţit lângă mine pe acel culoar sacru care leagă lumea noastră de lumea lor, dăruind în tăcere liniştea calmă a unei nopţii de iulie torid şi consacrându-mi cu recunoştinţă câte o adiere oportună de care mă bucuram mulţumită.
        Am simţit fierbinţeala stelelor, am visat speculativ la lumea lor tainică şi m-am cufundat în spaţiul jinduitor al Universului, acolo unde nu există atmosferă, acolo unde liniştea şi pacea îţi anihilează simţurile şi te fac una cu nemărginirea. Am construit o punte de legătură între Pământ şi divinitate şi am format un bulgăre de aştri pe care l-am strâns la piept cu infinită candoare, apoi m-a cuprins admiraţia subtilă şi neumbrita fericire faţă de noaptea aceea stelară şi mi-am etajat în suflet pentru a nu ştiu câta oară încântarea spaţiului ceresc, căci astfel de momente îmi galvanizează fiinţa şi-mi topesc pornirile nevrotice cotidiene plăsmuite aproape instinctiv.
         Un cer de necuprins într-o lume de basm!
         Un colţ de rai privit chiar de aici, de pe Pământ.
         Ce încântare!


         iulie 2012

04 august 2012 | By: - roryta -

Semn zodiacal

autor Roryta 

        În anii ciuruiţi de gloanţele comuniste eram o adolescentă cu capul în nori şi abia dacă îmi cunoşteam ziua de naştere. Ştiam aniversările celor de lângă mine pornind de la ideea că trebuie să ştiu când este născut fiecare pentru a-l cadorisi cu urări de sănătate, fericire, bucurie şi multe altele, decupate după acelaşi clişeu.
        Mai târziu, după răzmeriţa decembristă din secolul trecut, am auzit de noţiunea de horoscop. Mânată de o curiozitate specifică tinereţii, precum şi setei mele de cunoaştere, am început să mă documentez în privinţa semnelor zodiacale, crezând că este o ştiinţă aparte, demnă de toată lauda. Aşa am aflat că diverse perioade ale anului sunt specifice fiecărui individ în funcţie de data sa de naştere. Am cunoscut noţiuni noi, cum ar fi: ascendent, descendent, având casa numărul X în migrarea planetei Y către planeta Z etc. De asemenea, am aflat că există zodiac chinezesc, european, floral, egiptean etc. Sigur că aş putea să adaug şi eu, la rândul meu, diverse criterii de clasificare a acestor zodiace: după vârstă, categorie socială, în funcţie de podoaba capilară, după sex, înălţime, orientare politică, nr. progenituri, tipul de maşină, nr. de la apartament, nr. de la pantof… şi lista ar putea continua. De exemplu, cu uimire am luat la cunoştinţă că sunt porc de metal, noţiune de care nu am auzit niciodată. Puteam foarte bine să fiu şi măgar de vată sau maimuţă păroasă de cauciuc, că tot nu aş fi ştiut!
        Mă întreb cum am putut să fim atât de ignoranţi, să trăim într-un comunism ce părea perpetuu şi să nu cunoaştem aceste noţiuni. Astăzi, până şi cei mai de seamă oameni, îşi consultă horoscopul încă de la prima oră, pentru a şti dacă le merge bine sau nu de-a lungul zilei. Ba unii, sfidând destinul, se duc şi ghicitoarea Sunita sau chiar la mama Omida pentru a vedea dacă le merge bine, dacă vor câştiga la loterie banii mult visaţi sau dacă alegerile locale, prezidenţiale, europene, parlamentare etc. le vor fi favorabile au ba.
        Totul se învârte în jurul aştrilor. Viaţa noastră este strâns legată de mişcarea acestor stele. Dacă o stea se deplasează către stânga de exemplu, atunci avem noroc, dacă steaua respectivă întâlneşte vreo surată, atunci destinul nostru ia o nouă turnură şi, deci, ne dă de gândit.
        Probabil că tot din vina acestor biete corpuri cereşti, România nu mai poate ieşi din gaura neagră în care s-a autoinclus. Sau, mai rău, a început să-i placă aici. Când vom ieşi din anul Tigrului, an fără împliniri măreţe pe plan social, vom intra în anul Calului sau al Bivolului sau al Şarpelui Zburător că am trecut de cel Târâtor şi tot nu ne-a mers bine.
        Tot e bine, că ne documentăm, citim, aprofundăm, măsurăm şi cercetăm tot ce se poate despre zodii, semne zodiacale, bunul mers al horoscopului, clasificat şi acesta, la rândul lui, pe zile, săptămâni, luni, ani etc.
        Acest lucru mă duce cu gândul la o formă de evoluare, numită atotcunoaştere. Românii vor să ştie tot, să nu piardă nicio informaţie în ceea ce priveşte dezvoltarea acestor reprezentări grafice de poziţionare a aştrilor. De parcă toată viaţa noastră se învârte în jurul Universului infinit şi nu putem trăi decât dacă ne informăm în această privinţă. Aici excelăm. De fapt, excelăm în domenii de interes care nu interesează pe nimeni dintre cei mai elevaţi, mai nobili, cu adevărat academici.
        Iată cum viaţa ne împinge, fără acordul nostru, către noţiuni noi, demne de remarcat.
        Iată cum încet-încet devenim astrologi, psihologi, filozofi etc.!


         februarie 2009