No comment

No comment

 

No comment

 

Păcate adorate

autor Roryta 

În pasul toamnei-ai mers prin suflet

Venind spre mine cu-al tău umblet

De mi-am compus o rugăminte

Ca să nu-mi tulburi cele sfinte.

Am presimțit un dor de tine

Când te-am văzut, dragă străine

În sufletu'-mi făcut bucăți 

Zidit între prejudecăți.

Cum să te chem în vis de noapte

Să-ți dăruiesc iubiri în șoapte

Să-ți mângâi tâmpla cea fierbinte 

Strivind atâtea jurăminte?

Aș vrea să te cuprind în brațe 

În viață să fim doar paiațe,

Amanți în lumea aceasta nouă

Proscrișii picurați cu rouă.

Ești o plăcere care doare

Ești lacrima ce vrea să zboare

Secretul meu cu chip de înger

Lumină răsărită-n fulger.

Mă faci să te ador în vise

În gânduri care nu sunt scrise

Din teamă, tresăriri ferite

Enigme nedescoperite.

Sunt fericită-n astă clipă

Și chiar de mintea-n mine țipă

Îmi văd păcatul săvârșit

Pe care-n taină l-am iubit.

iulie 2025 

 

Oamenii și timpul

autor Roryta

Aleargă oamenii prin ani grăbiți,

Cu vise-n mâini și frunți adesea grele,

Se caută în pași nemărginiți,

Dar uită să privească către stele.

Ei vând o zi din visul altcuiva,

Și stau chirciți, în frică și suspine,

Iar timpul trece-n val, ca o perdea,

Lăsându-i goi, pe drumuri, în ruine.

Vor tot mai mult, dar n-au răgaz de clipă,

Deși în ei e-un cer neînceput

Și-n loc să-și fie inimii aripă,

Se fac străini în propriul lor trecut.

Dar unii, rar, din zbatere se-opresc,

Și-ascultă taina vieții cum răsare

Atunci și ceasul parcă-ncepe-un vers,

Și tot ce-i viu devine sărbătoare.

în timpul acestea crud și efemer

Se cern de sus doar cei cu visul treaz

Când lacrimile se preling din cer

Și zăbovesc o clipă pe obraz.

Căci timpul nu-i dușman, ci e o cale

Spre tot ce suntem când uităm să fim

Ne-am amăgit prea mult cu clipe goale

Uitând că viața e un dar sublim.

iulie 2025

 

Stea de dor și nemurire

autor Roryta 

Dintr-un adânc se urcă-n mine dorul

Ca pasărea care-și înalță zborul

Și-un fluture de noapte se așază

În suflet ca lumina ce veghează.

Din depărtări aduce-n el iubire

Și simt în mine-o nouă tresărire

Pe care iar încerc s-o izgonesc

Să nu mai am nimic nepământesc.

Pe aripi de plutire-aș vrea să fiu

Între pământ și cer ca să descriu

O undă ce-mi străbate iar prin suflet

Strivindu-mi fără milă al meu cuget.

Ce rațiune să mai fie acea trăire

Când inima vorbește de iubire?

Și când de dor eu simt că-mi piere vrerea 

Și-n mine izvorăște doar durerea?

Oh, dulcea și-adânca mea iubire

Cu lacrima strivită-n nemurire

Te voi iubi în veci ca pe o sfântă

Oh, tu simțire vie care mă încântă.

Iubire care ești, de dor și nemurire

Un simțământ etern, fără oprire

Tu cucerești istorii și cetăți

Și rezidești întreg din jumătăți.

iulie 2025

Luna lui Cuptor

 

autor Roryta

Se zbate-n cer un soare greu,

Cu ochii stinși ca de povară,

De s-a ascuns și Dumnezeu

De tot ce fierbe-n astă vară.

Căldura mușcă din tăceri,

Pe sub copaci de lut și vise,

S-au dus acele mici plăceri

Cu margini arse și nescrise.

O frunză tremură-n pământ,

Dar nimeni n-o mai ia în seamă,

Și-n mine bate-un dor mărunt,

Ca un ceasornic fără teamă.

Se pleacă floarea către lut,

Cu fruntea grea, de vis rănită,

Și-n mine clocotește-un scut

De dor, de vară, de ispită.

Trec amintiri cu pași de foc

Ce se topesc din realitate,

Și nicio umbră, niciun joc

În aer nu mai sunt pictate.

În luna asta necuprinsă,

S-a stins și ultimul fior

O dragoste cândva ne-nînvinsă

A ars pe veci într-un cuptor.

iulie 2025

Visul, ca oglindă a sufletului

autor Roryta

Când noaptea coboară cu pasul stins,

Un vis se preface-n fiorul aprins,

Și-n oglindă lunară îmi apar,

Fragmente de suflet, lumină și har.

Un gând de departe se face un spin

Ca șoapta tăcută dintr-un suspin,

Și-n clipe de introspecție grea,

Aud un adevăr ce nu mințea.

Din umbre se naște un fir de gând,

Ce trece prin inimi ca un colind,

Un vis se-oglindește în ceea ce-am fost,

Poet anonim, poet fără rost.

Că-n fiecare noapte adânc se-ascund

Răspunsuri pe care în mine le-afund,

Și-n suflet sub masca de tăinuire,

Se zbate tăcerea în nemurire.

iulie 2025

Tăcerea, ca armă a vindecării

autor Roryta

În suflet viu și-n dor de seară

În strofa mea din vis ce zboară 

Mai simt tăcerea din cuvinte

O armă albă-n cele sfinte.

Iubirea mea din prag de noapte

Și gândul dus prin vers și șoapte

Aduce-n suflet vindecare

Și-n inimă purificare.

E-un dor adânc, un dor celest

O dragoste ce n-are rest

Iar frica ce-am simțit-o ieri 

S-a dizolvat printre tăceri.

Acuma scriu cu dor nebun

Tăcerii nu mă mai opun

Căci viața-mi pare alinare

Și versu'-n suflet sărbătoare.

iulie 2025

Visul meu

 

autor Roryta

În noaptea lină te aștept,

Cu suflet viu și doru'-n piept,

Sub luna albă ne-mplinim,

Și-n brațe calde ne topim.

Pe tâmpla mea îmi cade-un gând,

Atât de blând și tremurând,

Ne ține visul suspendați,

În ceruri albe cufundați.

Mi-e trupul dor și somnul greu,

Când nu ești lângă pieptul meu,

Dar vii în vis încet, tăcut,

Să-mi dăruiești ce n-am avut.

În tine parcă mă repet,

Ca-ntr-un ecou tăcut, complet,

Ne confundăm fără sfârșit,

Într-un sărut necontenit.

Rămâi cu mine-n visul meu,

În zori tăcuți, în gândul greu,

Și chiar de lumea ne desparte,

Ne ține cerul mai aproape.

Și dacă visul va tăcea,

Tu să rămâi în umbra mea,

Căci eu din tot ce nu am scris,

Vei fi același dor nestins.

                                         iulie 2025