Se-nalță-n abur dimineața,Și-mi curge dorul pe podea,În mâini îmi tremură viața,Și-n ceașcă-mi freamătă-o cafea.Tăcerea-i caldă și subțire,Se-ntinde-n aer ca un nor,Pe buze crește o iubire,Un zâmbet se preface-n dor.Și totul pare o poveste,Cu zorii moi de catifea,Cuvintele devin mireseZorii ce miros iar a cafea.Și-n clipa albă ce se-ntinde,Din ochi mi se aprinde-un nor,Se face vis ce nu se stinge,Din zâmbet, abur, dor cu dor.octombrie 2025
autor Roryta
Pe norii de argint ce zboară înspre tineMi-e lacrima în gând și dorul în suspineApusul îmi vorbește în suflet și în minteÎn întrebări nespuse, dar și în necuvinte.Sub cerul plin de foc, mi-e dor să te atingCu brațele întinse și trupul să ți-l strângIubitul meu de ieri, de azi, dar și de mâineTu arzi mereu în foc și-n stelele din mine.Doar tu și numai tu îmi răscolești iubireaCând mă cuprinzi în gând și îți ferești privireaSunt lacrima ce curge mereu pe chipul tăuIar tu îmi ești lumină direct din Dumnezeu.Sub pleoapele de seară se-aprinde cerul mutȘi taina mea se pierde în dorul tău tăcut.Îți simt chemarea-n sânge, un vis nemărginitIar lumea-ntreagă pare un drum spre infinit.Iubitul meu frumos, doar tu îmi ești în sufletPierdutele atingeri ce se transformă-n urletSunt aer ce destramă tăcerile din minePe valuri de lumină din serile senine.Ești numai tu, iubire, în luna de pe cerPe care-aș vreau mereu în dar să ți-o oferPe buzele de stele ce le privesc flămândăSimt chin nemărginit, o veșnică osândăCă nu ești lângă mine, să te cuprind în viseȘi nici măcar în versuri, de un poet uciseTe plimbi prin univers și zbor mereu spre tineSplendoarea ta rămâne etern ascunsă-n mine.octombrie 2025
Sub pădurea tăcută departe de lume,Se-aprinde un foc ce nu are nume.Din jarul lui roșu se-nalță mereuO tainică șoaptă, un vechi ecou.Pe trunchiuri de vise se-așază tăcerea,Se leagănă-n frunze blândă durerea.Din umbre se naște o poezie,Ca roua din iarbă, ca o magie.În inimă-mi bate clipa cea vie,Cu dorul ce arde în orice făclie.Și simt că-n lumină, și simt că-n noroi,E tabăra dorului, un foc între noi.octombrie 2025
autor Roryta
Sub umbrela unui apus ruginiu,Trece-un vânt ce suspină târziu,Pe-o frunză se-oprește ușor,Un veșnic suspin de dor.Se-aud printre ramuri șoapte,Ca vise pierdute în noapte,Iar blânda lumină se-ascunde,În umbrele adânci și profunde.Rămân lângă tine tăcut,Și știu că nu-i totul pierdut,Căci dorul, și vântul, și clipa,Ne leagă sub cer cu aripa.octombrie 2025
Mi-e dor de tine-n miez de noapte, când stelele-s în zbor,
Când luna varsă peste gânduri lumină și fior,
Când brațele-mi, rămase goale, te caută-n tăcere
Și glasul tău se-ntoarce-n șoapte, duioasă adiere.
Mi-e dor de ochii tăi căprui, ca toamna-n asfințit,
De zâmbetul ce-mi răscolea tot cerul meu trudit,
Mi-e dor de tine cum ți-e dor de viața unui vis
Și dorul meu, în lipsa ta, devine spin în paradis.
Mi-e dor de glasul tău domol, de-al inimii murmur,
Ce-mi liniștea furtuni din piept pe cerul meu obscur,
De pașii tăi ce răsunau în liniștea din mine
Ca niște clopote de nor, bătând spre zări senine.
Mi-e dor de tine și atunci când te visez aproape,
Când chipul tău se-mbracă-n lună și-mi șoptește-n pleoape,
De mă trezesc cu ochii uzi, cu buze de cuvânt,
Strigând spre cer că te iubesc cu tot ce ești și sunt.
Mi-e dor să țin în palme strâns lumina dintr-o stea
S-aud cum pasul tău răsună pe-alei de catifea
Și tot ce n-am putut să-ți spun se stinge-n univers
Rămân cu dorul meu arzând, înfășurat în vers.
iunie 2025
Se leagănă pe munte-n vânt ușorUn steag cu trei culori, e-o poveste,Albastrul blând, cu dor nepieritor,Și galben, grâul copt ce-n soare crește.Roșul, ca focul vechi ce n-a murit,Ce arde-n piept cu lacrima din vreme,E semnul celor care s-au jertfitȘi-au scris în el dureri supreme.Nu flutură doar sus, în înălțimiCi și-n tăcerea mamei din pridvor,În mâinile bătrâne, printre spini,În dorul dus de fiul călător.Eu trei culori le scriu sub jurământ,În versul meu și-n raza milenarăMândria mea în gânduri și cuvânt,Eternă, vie dragoste de țară.iunie 2025
Ne frângem în toamnă și în vechea tăcerePe străzile pustii ne pierdem acum fără glasPrin noi se strecoară o suavă plăcerePână-n ultima clipă, până-n ultimul ceas.Oh, Doamne, iubito, ce iubire divinăÎmi poartă iar sufletul spre cerul înaltÎn viața-mi pustie simt aceeași luminăSunt un smintit rătăcit luat acum cu asalt.Să ne-mbrăcăm cu frunze-n vise efemereȘi toamna aceasta să ne fie doar o rugăÎn eter să ne umplem cu-aceleași mistereȘi-n patimi adânci care acum ne subjugă.Iubito, aș vrea să-ți fiu doar un cântec de dorÎn aerul nopții s-ascult în gând șoapta taȘi cu tăceri de lumină să fiu un cocorCare cu aripi întinse spre Rai va zbura.Am reușit să m-apropii de dumnezeireAtunci când în inimă îți fac mereu locEmoția din suflet e-o sfântă unireÎn flacăra iubirii izvorâtă ad-hoc.Să rătăcim, iubito, prin frunzele grele,Când ploaia se va sparge pe tâmple încet,Și timpul ne-nghite cu umbre rebele,Dar noi ne iubim mai adânc, mai complet.În noaptea târzie când vântul ne cheamă,Mi-e dorul un foc ce nu vrea să se stingă,Te strâng lângă mine, și-i pace, și-i dramă,În ziua cea scurtă și noaptea cea lungă.octombrie 2025
autor Roryta
În colțul serii tremură-o privire,Și o romanță lunecă pe strune,Un chicot se aude ca o tânguire,Și-n ochii tăi dorința ne supuneLa o tăcere lungă, la mistereLa tot ce-nseamnă dragoste în sufletRevin mereu cu-un dor ce nu mai piereȘi-n mine se-nfășoară iar un zâmbet.Se-aude-n noapte pasul tău ușor,Și-n aer iar plutește o chemare,Din tine vine-un dor prea arzător,Și-n jur se-nchide lumea-n așteptare.octombrie 2025
Se-nalță fumul peste searăDin jar arzând ies iar scântei,Și râsete-n văzduh coboarăDin gașca lor de tinerei.Ei au chitare, cântă-n corMânați de o confuzie,Că viața e-un biet decorȘi totu-i doar iluzie.Dar ei nu știu că fericireaE chiar acolo, printre noriȘi-eternă le e strălucireaÎn cântece și în splendori.octombrie 2025
