Ecoul iubirii noastre

 

autor Roryta

Sub lumina palidă când nopțile ne rup

Și vântul ne poartă în șoapte de-ntuneric,

Pe drumuri de gheață pașii noștri se ascund,

Și viața ne este-un ecou ezoteric.

Ne atingem doar cu gândul ca vântul în zori

Și inima-mi se zbate sub geana ta tăcută. 

Pe-oglinzi de gheață rămân pașii noștri ușori,

Iar amintirea-mi pare că este pierdută.

Sub cerul de argint se frâng visele în alb,
Și fulgii cad grei peste dorul ce nu moare.
În noaptea ce vine îți simt sufletul cald
Ce dansează prin vene și-i gata să zboare.

Și tot ce ne-a unit plutește prin umbre reci

Ne topim în tăcere ca zăpada-n lumină. 

Rămâne doar dorul când tu iar vrei să pleci

Dar suntem suflete din aceeași tulpină.

Ne pierdem privirile în gerul ce ne frânge

Și vântul ne-adună dorul ce nu dispare

Sub ramuri înghețate inima mea plânge

Atunci când te pierd prin vise amare.

ianuarie 2026             

              Iubirea înseamnă curajul de a exista în lumină împreună cu 
        celălalt și de a face din fiecare clipă nemurire. - Aurora Cristea     

Palmares

         Bilanț succint de realizări, perioada 2012 - 2025.

     Cristea Aurora (Galați): 170 icoane pictate pe sticlă (fiecare din ele sfințită și donată/dăruită, niciuna vândută) - icoanele mele stau în cel puțin 130-140 case, restul fiind donate la biserici/mânăstiri, 5 mozaicuri - toate date, 3 picturi pe sticlă (dintre care un portret, un cap de leu și un buchet de flori) - date și ele, 2 picturi pe pânză în acrilic (dintre care un peisaj și un tablou cu un cuplu) - date și acestea - deci, NIMIC VÂNDUT, 5 cărți publicate, dintre care o nuvelă, un roman despre Holocaust, 91 eseuri și proză scurtă, apariții în 54 de antologii și 61 de reviste literare și 68 diplome de merit, distincții și premii, 3 interviuri (dintre care unul televizat la TV Galați în noiembrie 2018) și două publicate, 2 site-uri și un blog.

No comment

 

Amintirea care își cere trupul înapoi

autor Roryta

O rană adâncă în timpul rămas

Se face tăcere ce-n mine a ars

Un freamăt, un dor, de vieți fără rost

În întuneric să fiu ce sunt și n-am fost.

În mine e urlet din trup ce-l mai strig

O clipă cu tine de-ar fi s-o câștig

Un pas ce devine foiță de lut

În noaptea cea surdă și-n somnul cel mut.

Se frânge în noi iubirea din vis

Născută din duh și din paradis

Iar lacrima curge prin ploaie și vânt

În timpul ce fuge aici, pe pământ.

Și cât va mai fi în mine prin sânge

O dragoste oarbă ce-adesea mă frânge

Rămân ca o pulbere într-un cosmos opac

Jumătate un înger, jumătate un drac.

decembrie 2025

No comment

No comment

Rănile care nu se văd

 
autor Roryta

În mine stă tăcerea sub cerul ei stingher,

Un freamăt ce se-ascunde în vechiul lui ungher

Sub zidul dintre noi rămâne doar iertare,

Și-ntr-o tăcere-adâncă mă-nalț acum spre soare.

În nopțile adânci se naște-un dor nestins

Privirea ta mă arde în sufletul meu stins

Un adevăr mă poartă spre tine-n infinit

Și cred mereu că ești în timp nemărginit.

Sunt călător pribeag ce-și plânge veșnic soarta

Sunt un poet tăcut, certat chiar și cu arta.

Tu unde-mi ești, iubito, să te respir în mine

Acum, când strig spre tine cu sufletu'-n ruine?

De ce mă doare-n piept ca după un infarct?

De ce n-am încheiat al vieții nostru pact?

Să plec din drumul tău, unde-ntre noi e-un zid

Și-n veci să nu mai simt cum visul mi-l ucid.

noiembrie 2025

Vocea care s-a întors acasă

 

autor Roryta

Cu curaj am pășit spre lumină,

Și-n fiecare pas speranța strălucea,

O chemare veche răsuna deplină,

Iar în suflet reîntregirea se zărea.

Fiorul vântului aduce o taină,

Și umbrele se sparg în lumina albă,

Vocea-mi spre zări se înalță,

În valul cel mut și marea cea calmă.

Fiorul nopții m-a dus spre uitare

Și umbrele se lasă în noaptea senină

Doar stele răsar în mare depărtare

Găsind în suflet o pace divină.

noiembrie 2025

Lacrimi în balanță

autor Roryta

Te caut iar în nopți cu sufletul aprins,

Îți simt iubirea caldă care pătrunde-n mine,

Și dorul mă cuprinde în vid și în abis

Iar lacrimile-mi cad în nopțile divine.

În gând te port mereu, ești steaua mea din cer,

Și pașii tăi răsună în inima mea plină

Când ești așa departe aș vrea mereu să sper,

Că vocea ta îmi sună în suflet cristalină.

Privirea ta aprinde o stea ce nu se stinge,

Și orice teamă piere când vii așa spre mine

Și când tăcerea vie spre tine mă împinge

Se naște-n dor lumina în nopțile senine.

În lacrimă îmi ești și plouă peste vis,

Când umbra se transformă în veșnicul sărut

Și tot ce s-a pierdut renaște în paradis

În Raiul cel mai sfânt adesea nevăzut. 

Cu tine timpul curge într-o iubire pură ,

Și sufletul se-nalță spre clipe ce ne-adună

Se-mpletesc în noi lumini ca o măsură

Și fiece secundă devine o cunună.

Când umbrele mă prind și noaptea se destramă,

Și-n lacrima balanței se cântăresc minuni

Sunt suflet renăscut ce-n paradis mă cheamă

Să fim doar împreună ca doi smintiți nebuni.

Rămâi cu mine-n suflet în aerul din tine,

Mă balansez fierbinte între suspin și dor

Ca o balanță-n lacrimi ce iarăși va să vie

În viață iar să simt iubirea în fior.

noiembrie 2025

Toamna în care am respirat altfel

 
autor Roryta

În abur cald se naște-un început,

Și-n echilibru se întind iar pașii

Un freamăt blând în mine s-a făcut,

Când noaptea se coboară dintre aștri.

Pe drum curgea tăcerea ca un lut,

Iar vântul lin își țese al său zbor

Din geana serii aburul temut

Mă împresoară-acum în lacrimă și dor.

Simțeam pe drum un tainic început

Care răsare-n valuri de lumină

În fiecare frunză ce-a căzut

Era un freamăt mut dintr-o tulpină.

Așa am respirat atunci altfel,

Când toamna-mi da din abur începutul;

În mine a tăcut un dor rebel,

Ce-a prins în freamăt liniștit trecutul.

noiembrie 2025

În tăcere iubirea se aude mai clar

 

autor Roryta

În inimă răsună iar un dor,

Lumina strălucește mai ușor.

Am un curaj și-o foame de iubire,

De visul meu în veșnica trăire.

În freamăt lin se nasc cuvinte mute,

Și-n minte-atâtea vrute și nevrute

Iar zori de rouă ne ating obrazul,

Ce se prelinge-ncet pe tot grumazul.

Iubirea cea tăcută iar ne cheamă,

Și ne-nsoțește-n suflet fără teamă

În inimă se-ntinde-n veci speranța,

Și nu mai simt în suflet iar distanța.

noiembrie 2025

No comment

 

Pentru poezia Între tăcere și stele - 11.11.2025

No comment

 

No comment

 

No comment

Dincolo de oglinzi

 

autor Roryta

Te caut printre visuri în ploaia ce nu tace,

În freamătul de frunze şi-n noaptea care zace,

În pasul care trece și-n clipa ce se frânge,

În tot ce nu se spune şi unde nu se-ajunge.

Te simt plutind prin aer în liniștea pustie,

În timpul care plânge și care nu se știe,

În dorul ce mă strigă și nu mai are loc,

În lumea asta crudă de dor şi nenoroc.

Te chem din depărtare cu glasul meu de floare,

Cu mâinile întinse și inima ce doare,

În drumul către tine se stinge orice frică,

Căci simt cum iar iubirea în mine se ridică.

În dulcea mea oglindă e chipul tău senin,

În el se contopeşte un vechi și blând destin,

Acolo se adună tăceri și primăveri,

În viaţa mea apusă de multele plăceri.

Coboară iar în mine o patimă ce doare,

Și dorul meu te strigă din mările stelare,

Pe țărmul unei clipe rămâne-un semn tăcut,

De parcă veșnicia din tine nu m-a vrut.

Și dacă ne desparte un pas, un dor şi un cuvânt,

Eu tot în tine ard și tot în tine cânt,

Căci lumea se destramă, dar noi rămânem vii,

Prin fiecare vis sfârşit în zeci de mii.

Eu sunt oglinda vie din mine şi din tine,

Căci tot ce străluceşte în lună şi-n stelele divine.

Făcutu-m-am o sferă din clipa de acum,

Spre nesfârşit mergând mereu pe sfântul drum.

Hai să ne contopim în vise şi în astre

Să fim un început în versurile noastre

Şi dincolo de-oglinzi să ne primim lumina

Ca-n Rai să fim o sferă, acum şi-ntotdeauna.

noiembrie 2025

Toamna în care am învățat să tac

 

autor Roryta

Pe frunza toamnei stau și-mi scriu destinul,

Cu dorul vechi ce-mi bate-n piept suspinul.

Oglinda nopții-mi spune iar că pier,

Și că-n tăcere se-ascunde-un adevăr.

Pe cerul stins lumina s-a retras,

Și vântul poartă clipele ce-au ars.

Din ram coboară umbre fără rost,

Că doar iubirea este tot ce-a fost.

Tăcerea mea se-așază peste drum,

Ca un covor de frunze dus pe fum.

Și-n ochii reci ai lumii mă desfac,

În toamna-n care-am învățat să tac.

Mi-e dor de tine-n fiecare seară,

De glasul tău, oglindă solitară.

Dar nu mai chem nimic, nu mai aștept,

Doar frunza cade-n mine, lin și drept.

În mine-i pacea care nu se spune,

Și dorul ce rămâne fără nume.

Un adevăr atât de trist și care doare,

În el se sting iubiri fără chemare.

Și totuși simt sub piele-un fir de viață,

Un mugur mic ivit la suprafață

Care mă-ndeamnă iarăși să mai tac

În lumea asta rece fără leac.

noiembrie 2025