Toamna asta

autor Roryta

Ne frângem în toamnă și în vechea tăcere

Pe străzile pustii ne pierdem acum fără glas

Prin noi se strecoară o suavă plăcere

Până-n ultima clipă, până-n ultimul ceas.

 

Oh, Doamne, iubito, ce iubire divină

Îmi poartă iar sufletul spre cerul înalt

În viața-mi pustie simt aceeași lumină

Sunt un smintit rătăcit  luat acum cu asalt.

 

Să ne-mbrăcăm cu frunze-n vise efemere

Și toamna aceasta să ne fie doar o rugă

În eter să ne umplem cu-aceleași mistere

Și-n patimi adânci care acum ne subjugă.

 

Iubito, aș vrea să-ți fiu doar un cântec de dor

În aerul nopții s-ascult în gând șoapta ta

Și cu tăceri de lumină să fiu un cocor

Care cu aripi întinse spre Rai va zbura.

 

Am reușit să m-apropii de dumnezeire

Atunci când în inimă îți fac mereu loc

Emoția din suflet e-o sfântă unire

În flacăra iubirii izvorâtă ad-hoc.

 

Să rătăcim, iubito, prin frunzele grele,

Când ploaia se va sparge pe tâmple încet,

Și timpul ne-nghite cu umbre rebele,

Dar noi ne iubim mai adânc, mai complet.

 

În noaptea târzie când vântul ne cheamă,

Mi-e dorul un foc ce nu vrea să se stingă,

Te strâng lângă mine, și-i pace, și-i dramă,

În ziua cea scurtă și noaptea cea lungă.

octombrie 2025