autor Roryta
Te iubesc cu tăcerea adâncă din zori,Cu suspinul ce-și plânge ecoul în nori,Cu sufletul meu de-amintiri mă izbescAtunci când încerc să-ți compun câte-un vers.Te iubesc când se frânge și piatra în plâns,Când se-oprește și timpul de dor nepătruns,Când luna coboară din cer să-mi șopteascăCă ești înger și demon în viața lumească.Te iubesc și pământul tresaltă sub pași,Într-un timp efemer ce aleargă de-l lași,Simt freamătul mut și un dor nefirescCând în gând îți șoptesc cât de mult te iubesc.Un duh zămislit pe o fărâmă de agneț,E-o iubire divină fără urmă de preț,Unde lacrima însăși își caută rost,Și se naște din tine un veac fără cost.Te iubesc într-o lume adâncă și-amarăPrin aerul viu și păsări ce zboară,De veșnicie mi-e teamă și evit să vorbescSpunând lui Hristos cât de mult te iubesc.Ah, Doamne, eu iarăși m-adun cu tăcereaCând inima toată mi-o-nfășor cu durereaSimt urme în sânge și spre tine pornescCu sufletu'-n palmă să-ți strig: te iubesc.august 2025
