autor Roryta
Privesc înapoi cu blândă îngăduință,Cu ochi ce nu mai plâng, ci învăță speranță,Din umbre tăcute, din întreaga ființăMă recompun din vise și substanță.Trecutul meu e hartă bine desenatăDe pași de dor, de visuri și dureri,Dar azi îl țin în palma împăcată,Ca un buchet de flori crescut din primăveri.Privirea mea nu-i tristă, ci senină,Și vede-n tot un rost, un adevăr,Căci chiar și-n noaptea grea, fără lumină,Mai cred și sper să nu mai sufăr.Prezentul e-o alegere de viață,E clipa-n care totul se-mplinește,E zâmbetul ce liniștea răsfață,E pasul care acum mă regăsește.Și regăsirea nu-i o amintire,Ci flacără ce arde-n suflet mut,În viață risipindu-mi doar iubire,Din lacrimi și din stele renăscut.Aleg să fiu, nu zbucium, ci mirare,Nu răni, ci semne-n trupul meu de cerUn pescăruș ce-alege ca să zboareUn suflet viu spre care vreau să sper.iulie 2025
