14 august 2025 | By: roryta

Invitație la purificare

autor Roryta 

Vino cu mine-n zori când roua cântă,
Să ne-mbăiem în raze diafane,
Să lipim în suflet o aripă frântă
De-a pururi s-avem iubiri suverane.

În râu de munte spălă-ți amăgirea,
Lăsând să curgă-n ape toată vina,
Adu în piept doar pacea și iubirea,
Să simți cum pulsează tăcută lumina.

În aerul nou respiră primăvara,
Din valuri de soare sorbim iarăși focul,
Și lasă-ți drumul să-și afle uitarea,
În dansul iubirii reluăm iarăși jocul.

Prin frunze tremurânde pășim ușor,
Lăsând în urmă ce-a fost greu și străin,
În vântul curat simt mereu un fior,
Și-n taina din ceruri nemurire devin.

Iar noaptea cade umedă de argint,
Stelele clipesc ca șoapte în zori,
În mirajul iubirii adesea mă mint
Că visele plutesc ușor către nori.

august 2025