Noaptea frunzelor pierdute

autor Roryta

Sub cerul moale, plin de dor și stele,

Plutesc tăcute frunze sub umbrele.

Le poartă vântul, dulce adiere,

Prin visul meu care în veci nu piere.

Pe-un drum de toamnă, pașii mei se-ntorc,

Ecou de clipe vechi ce se aude-n loc.

Se-ascunde luna-n ceață ca o frunză,

În visul meu rebel care m-acuză.

Sub frunzele arse, timp de dor culeg,

Cu amintiri ce-n palma mea le leg.

Umbrela nopții strânge în tăcere

Tot ce-a rămas din vis și din durere.

O amintire ce vine din trecut,

Cu-o adiere blândă de început.

Și-n noaptea frunzelor pierdute plâng

Spre anii mei pierduți nu mai ajung.

august 2025