autor Roryta
El vine-n miezul nopții blânde,
Pe căi ce nimeni nu le știe,
Cu pas de frunză ce se-ntinde
Și glas de vânt în poezie.
Sub ramuri grele și tăcute
Își poartă dorul ca pe-un har,
Și ochii lui, izvoare mute
Ce curg în stele și dispar.
Nu spune nume, nici chemare,
Dar totul simte-n jurul său:
Se-nclină floarea spre cărare,
Se-ndoaie luna peste hău.
Iubirea lui nu cere nume,
Ea curge lin, fără să știe,
Ca firul tras din vis și lume
Ce-n inimi naște veșnicie.
Și-n noaptea clară, fără teamă,
Când ceru'-acum stă nemișcat,
El strânge-n braț o taină-anume
O stea ce-n inimi a oftat.
iulie 2025
