Cântarea mea*

 

autor Roryta

Cântarea mea nu vine din fluiere ușoare,
Ci dintr-o rană veche ce încă mă mai doare.
Nu scriu cu flori în plete sau zâmbete de vară,
Ci cu dureri adânci ce ard să nu dispară.
 
Eu scriu cu nopți tăcute și gânduri nerostite,
Cu pași prin visuri stinse, cu clipe neprimite.
În fiecare vers e-un foc ce n-a pierit,
Un dor ce nu cunoaște nici timp, nici infinit.
 
Căci lumea trece iute, ca vântul pe câmpie,
Și numai ce e scris păstrează veșnicie.
Nu caut glorie-naltă, nici faimă peste ani,
Ci-o scurtă amintire printre contemporani.
 
Când cerul se întunecă și totul pare rece,
Și viața pare visul ce-n zori încet se trece,
Să fie o carte-n care, tăcut, să fiu și eu
O voce ce mai spune ce-a fost și ce e greu.

                           iulie 2025

No comment

 

Privesc înapoi, mă regăsesc în prezent

 

autor Roryta

Privesc înapoi cu blândă îngăduință,

Cu ochi ce nu mai plâng, ci învăță speranță,

Din umbre tăcute, din întreaga ființă

Mă recompun din vise și substanță.

Trecutul meu e hartă bine desenată

De pași de dor, de visuri și dureri,

Dar azi îl țin în palma împăcată,

Ca un buchet de flori crescut din primăveri.

Privirea mea nu-i tristă, ci senină,

Și vede-n tot un rost, un adevăr,

Căci chiar și-n noaptea grea, fără lumină,

Mai cred și sper să nu mai sufăr.

Prezentul e-o alegere de viață,

E clipa-n care totul se-mplinește,

E zâmbetul ce liniștea răsfață,

E pasul care acum mă regăsește.

Și regăsirea nu-i o amintire,

Ci flacără ce arde-n suflet mut,

În viață risipindu-mi doar iubire,

Din lacrimi și din stele renăscut.  

Aleg să fiu, nu zbucium, ci mirare,

Nu răni, ci semne-n trupul meu de cer

Un pescăruș ce-alege ca să zboare

Un suflet viu spre care vreau să sper.

iulie 2025