Oamenii și timpul

autor Roryta

Aleargă oamenii prin ani grăbiți,

Cu vise-n mâini și frunți adesea grele,

Se caută în pași nemărginiți,

Dar uită să privească către stele.

Ei vând o zi din visul altcuiva,

Și stau chirciți, în frică și suspine,

Iar timpul trece-n val, ca o perdea,

Lăsându-i goi, pe drumuri, în ruine.

Vor tot mai mult, dar n-au răgaz de clipă,

Deși în ei e-un cer neînceput

Și-n loc să-și fie inimii aripă,

Se fac străini în propriul lor trecut.

Dar unii, rar, din zbatere se-opresc,

Și-ascultă taina vieții cum răsare

Atunci și ceasul parcă-ncepe-un vers,

Și tot ce-i viu devine sărbătoare.

în timpul acestea crud și efemer

Se cern de sus doar cei cu visul treaz

Când lacrimile se preling din cer

Și zăbovesc o clipă pe obraz.

Căci timpul nu-i dușman, ci e o cale

Spre tot ce suntem când uităm să fim

Ne-am amăgit prea mult cu clipe goale

Uitând că viața e un dar sublim.

iulie 2025