Luna lui Cuptor

 

autor Roryta

Se zbate-n cer un soare greu,

Cu ochii stinși ca de povară,

De s-a ascuns și Dumnezeu

De tot ce fierbe-n astă vară.

Căldura mușcă din tăceri,

Pe sub copaci de lut și vise,

S-au dus acele mici plăceri

Cu margini arse și nescrise.

O frunză tremură-n pământ,

Dar nimeni n-o mai ia în seamă,

Și-n mine bate-un dor mărunt,

Ca un ceasornic fără teamă.

Se pleacă floarea către lut,

Cu fruntea grea, de vis rănită,

Și-n mine clocotește-un scut

De dor, de vară, de ispită.

Trec amintiri cu pași de foc

Ce se topesc din realitate,

Și nicio umbră, niciun joc

În aer nu mai sunt pictate.

În luna asta necuprinsă,

S-a stins și ultimul fior

O dragoste cândva ne-nînvinsă

A ars pe veci într-un cuptor.

iulie 2025