Te simt în somnul
care nu m-alină,
În clipa-n care
cerul s-a-ntristat,
Tu ești în mine
rană și lumină,
Ești visul meu și
timpul meu furat.
Și eu te simt în
orice amânare,
În zborul păsării
ce nu mai vine,
În ziua ce se
stinge fără soare
Și-n pașii care
dor adânc în mine.
Te port ca pe o
rugă nerostită,
Ca pe-un parfum de
toamnă timpurie,
În dorul meu,
iubirea ta stă scrisă
Cu litere de foc
și veșnicie.
Și-n nopțile în
care nu mai dorm
Te caut printre
umbre și tăceri,
Tu ești chemarea
mea în altă formă,
Un zeu pierdut
printre dureri.
Te simt în tot, în
frunza risipită,
În pașii mei
rămași fără ecou,
În visul care-mi
bate-n piept, ispită,
Și-n clipa ce
te-aduce acum din nou.
Iar eu, deși nu
știu să-ți fiu aproape,
În vis mă-ntind
spre tine ca un ram,
Și-n visul meu tu
vii pe mări de noapte,
Un dor cu chip și
nume ce-l șopteam.
Mi-e dor de tine
ca de-o rugă-n gând,
Rămasă-n piept ca
focul care tace,
Cu brațele
deschise și arzând,
Ce-n adiere sfântă
se preface.
Și dacă-n cer
ne-or despărți regate,
Și dacă-n lume nu
vom fi nicicând,
În sângele
poemului, veșnic legate
Doar cele două
lumi le vom privi zburând.
iulie 2025
