29 iulie 2025 | By: roryta

Două lumi, un singur dor

autor Roryta

Te simt în somnul care nu m-alină,

În clipa-n care cerul s-a-ntristat,

Tu ești în mine rană și lumină,

Ești visul meu și timpul meu furat.

 

Și eu te simt în orice amânare,

În zborul păsării ce nu mai vine,

În ziua ce se stinge fără soare

Și-n pașii care dor adânc în mine.

 

Te port ca pe o rugă nerostită,

Ca pe-un parfum de toamnă timpurie,

În dorul meu, iubirea ta stă scrisă

Cu litere de foc și veșnicie.

 

Și-n nopțile în care nu mai dorm

Te caut printre umbre și tăceri,

Tu ești chemarea mea în altă formă,

Un zeu pierdut printre dureri.

 

Te simt în tot, în frunza risipită,

În pașii mei rămași fără ecou,

În visul care-mi bate-n piept, ispită,

Și-n clipa ce te-aduce acum din nou.

 

Iar eu, deși nu știu să-ți fiu aproape,

În vis mă-ntind spre tine ca un ram,

Și-n visul meu tu vii pe mări de noapte,

Un dor cu chip și nume ce-l șopteam.

 

Mi-e dor de tine ca de-o rugă-n gând,

Rămasă-n piept ca focul care tace,

Cu brațele deschise și arzând,

Ce-n adiere sfântă se preface.

 

Și dacă-n cer ne-or despărți regate,

Și dacă-n lume nu vom fi nicicând,

În sângele poemului, veșnic legate

Doar cele două lumi le vom privi zburând.


iulie 2025