07 aprilie 2014 | By: - roryta -

Prof. Dumitru Constantin Dulcan, neurolog: Existenţa noastră nu se limitează la universul fizic.

Prof. Dumitru Constantin Dulcan, neurolog: Existenţa noastră nu se limitează la universul fizic.


   Prof. Dr. Dumitru Constantin Dulcan scria în 1981 o carte care a bulversat comunitatea ştiinţifică românească şi pentru care nici autorităţile n-au fost pregătite: “Inteligenţa materiei”. După Revoluţie, au apărut “Somnul raţiunii”, “În căutarea sensului pierdut” şi “Mintea de dincolo”. În toate, prof. Constantin Dulcan cercetează cu acribia omului de ştiinţă şi fundamentează ideea unei Conştiinţe universale, organizatoare, bazată pe Bine ca Lege Majoră a Universului. Concluzia este că existenţa noastră nu se limitează la universul fizic şi că, eliberaţi de “zgura gândurilor negative”, oamenii pot ajunge la esenţa lor adevărată, divină.
Cum aţi ajuns să fiţi preocupat de aceste subiecte devenite cărţi - Inteligenţa materiei; Mintea de dincolo, dvs. având o formaţie ştiinţifică (medic neurolog și psihiatru, profesor de neurologie şi neuropsihosomatică)?
Mai întâi, cărţile citate, chiar dacă au un caracter eseistic, sunt în acelaşi timp cărţi de ştiinţă,prezentate într-o formă eseistică.
În al doilea rând, înclinaţia mea spre cunoaştere nu s-a limitat la medicină, ci a vizat toate acele domenii care îmi puteau oferi răspunsuri la întrebările mele fundamentale privind originea Universului şi a vieţii, sensul existenţei lumii, evoluţia sa de la prima undă de lumină până la complexitatea anatomică şi funcţională a creierului uman, adică până la momentul în care, prin om, materia se gândeşte pe sine.
Ce a însemnat „Inteligenţa materiei” la momentul la care aţi publicat-o şi ce înseamnă astăzi? Cum a reuşit să vadă lumina tiparului într-o vreme în care cenzura era foarte severă, în România anului 1981?
Cartea a apărut în 1981, dar scriam la ea încă din 1977. Pe atunci, nici la noi şi nici în altă parte a lumii nu se scrisese ceva asemănător, în sensul de descriere a formei de manifestare a unei inteligenţe la toate nivelurile de organizare a materiei: anorganic prin valenţele chimice, organic la nivel mono şi pluricelular, la nivelul plantelor, al instinctelor, la nivel nonverbalizat şi verbalizat – ultimul fiind specific fiinţei umane.
Afirm cu toată responsabilitatea că descrierea nivelurilor la care este reprezentată inteligenţa este una dintre cele mai originale, ca şi viziunea mea asupra instinctelor, încă neabordată de altcineva în aceeaşi modalitate. Definirea inteligenţei materiei ca fiind organizatoare şi coordonatoare de univers este, de asemenea, întru totul originală.
Ideea de existenţă a unei inteligenţe în Univers nu este, desigur, nouă. O găsim încă de la anticii eleni, în gândirea filozofică de mai târziu, în Gnoza de la Princeton, în religii prin termenul de “rațiune divină” și la mulţi alţi comentatori. Ştiinţa academică recunoaște, de asemenea, existenţa unei inteligenţe în natură. Marea problemă este dacă această inteligenţă este cauză sau efect al evoluţiei. Am avut îndrăzneala să pledez pentru statutul de cauză al acestei inteligenţe. Pe mine nu m-a preocupat prioritatea ideii de inteligenţă, nu afirmarea acesteia, ci demonstrația existenţei ei, nu enunţul, ci susţinerea ideii. Iar această demonstraţie nu am redus-o la un enunţ, ci am detaliat-o pe multe sute de pagini.
Finalitatea acestei cărţi a fost aceea de a realiza o sinteză a acelor informaţii ştiinţifice menite să susţină coerenţa şi rezonanţa lumii de la invizibil la concret, de la cosmos la microcosmos, având ca arhitect o inteligenţă.
Astăzi s-a scris deja o imensă literatură care subliniază aceeaşi implicare a unei inteligenţe în funcţionalitatea universului. Este suficient să amintim de principiul antropic prin care este descrisă posibilitatea de apariţie a vieţii. Universul pare a fi evoluat de o manieră permisivă vieţii. Luând în discuţie elementele esenţiale ale cunoaşterii, am dorit să găsesc un răspuns la întrebările noastre fundamentale şi o posibilă cale de urmat.
Apariţia cărţii a fost posibilă graţie unor oameni inteligenţi şi de curaj care şi-au asumat, ca şi mine, un risc. Titlul iniţial – “De la superstiţie la ştiinţă” - a trecut uşor barierele ideologice. Când a apărut titlul actual, a fost privit ca o metaforă. Abia în campania antiintelectuală din 1982, cerberii ideologici s-au trezit. Era însă prea târziu.
Care au fost consecinţele pentru dvs. după publicarea cărţii?
În lumea ştiințifică, dar nu numai, a avut un ecou extraordinar. În doar două săptămâni s-au epuizat 20.000 de exemplare. A fost copiată, dactilografiată, circulând atât în ţară, cât şi la românii din străinătate. Am descris deja opiniile despre carte în alte lucrări.
Din 1982 au început însă anchetele şi trecerea sub tăcere - şi pentru mine, şi pentru carte.
Ce spune “Inteligenţa materiei”?
Există o inteligenţă la toate nivelurile de manifestare a materiei, începând de la particulele subatomice din vidul cuantic până la fiziologia creierului uman. Ceea ce numim instincte la lumea fără limbaj articulat nu sunt decât tezaurizări de inteligenţă, sau programe inteligente. Sunt garanţii pe care specia şi le ia pentru a-şi îndeplini propria sa finalitate – autoconservarea şi reproducerea.
Cum v-aţi continuat apoi aceste idei în volumele ulterioare?
Mai întâi trebuie spus că în toate cele trei ediţii – 1981, 1992 şi 2009 - ale “Inteligenţei Materiei”, din respect pentru cititori am adus informațiile prezentate la zi. Dacă timpul îmi va permite voi proceda la fel cu o a patra ediţie a acestei cărţi.
În celelalte volume am abordat alte concepte şi informaţii ştiinţifice care sunt prezente în spiritualitatea lumii contemporane, cum sunt acelea de conştiinţă cosmică şi individuală (umană), de experienţe ale morţii clinice, de fizică modernă, de ştiinţe neurocognitive, pe măsura marilor progrese realizate în domeniul cunoaşterii creierului.
În volumul “În căutarea sensului pierdut” am analizat, în virtutea datelor ştiinţifice de care dispunem, condiţia biologică spirituală şi socială a omului actual, sensul şi finalitatea existenţei în contextul global al lumii moderne.
Popular se spune că “a murit de inimă rea”! Gândim cu mintea şi simţim cu inima? Există şi o minte şi o inimă?
Da, la ora actuală, mai ales după ce s-au reuşit transplanturile de cord, se vorbeşte insistent despre o “minte a inimii”.
S-a constatat că la unii dintre cei care au primit un transplant cardiac au apărut manifestări noi de comportament pe care le aveau şi cei de la care s-a preluat cordul. S-au scris deja cărţi pe această temă.
În prezent se vorbește despre ceea ce a fost numită coerenţa dintre inimă şi minte în sensul coordonării ritmurilor cerebrale şi cardiace. Cercetătorii de la Institutul Inimii din California au publicat în American Journal of Cardiology (1995) un studiu în care arătau că axarea gândirii pe o emoţie plăcută, pe un sentiment de recunoştinţă şi îndeosebi pe un sentiment de iubire faţă de semeni realizează imediat o stare de coerenţă cardiacă. Tot ei precizează că emoţiile pleacă din inimă spre creier şi nu invers!
Menţinerea acestei stări de coerenţă pentru circa 30 de minute are numeroase efecte salutare: stabilizează echilibrul dintre sistemul nervos simpatic şi cel parasimpatic; întăreşte sistemul imunitar; creează un echilibru emoţional.
Iniţiativa aceluiaşi Institut al Inimii de a coordona coerenţa creier - cord, la mai multe mii de persoane în acelaşi timp a reuşit să reducă cu 25% criminalitatea din oraşul Washington pe durata acestui exerciţiu şi anularea unui bombardament al aviaţiei americane în Irak.
Invers, axarea pe gânduri şi emoţii cu semnificaţie negativă creează o stare numită haos şi este însoţită de toate efectele cunoscute ale stresului. În prezent s-a luat la Institutul menţionat, iniţiativa unui Proiect al Coerenţei Globale în scopul prevenirii violenţei şi dizarmoniei la nivel mondial.
Vorbiţi în cărţile dv. de Mintea de dincolo. Există argumente care pledează pentru un design universal, un creator şi un sens în existenţa omenirii?
În cartea Mintea de dincolo, am făcut o sinteză a tuturor studiilor ştiinţifice care au avut ca obiect experienţele morţii clinice. Da, toate studiile efectuate pledează pentru existenţa unei Conştiinţe Universale, pentru o origine spirituală a lumii şi pentru un sens în existenţa omenirii.
În cartea “Mintea de dincolo”, prezentaţi şi analizaţi experienţele morţii clinice ale unor pacienţi?
       Da, sunt date multe exemple de moarte clinică cu trăirea unor experienţe pline de semnificaţie pentru noi.



Pentru textul integral vezi ediţia print Medica Academica, martie 2014