autor Roryta
Cât fusese de ingenuă în tinereţea îndepărtată! Pură şi vioaie, ea îşi primisese viaţa cu braţele deschise.
Înainte de a duce paharul la gură, cu pulberea aceea albă plutind prin apă, închise ochii şi începu să viseze. Rememora perioada de graţie juvenilă din trecutul ei zbuciumat...
Eva era îndrăgostită cu adevărat pentru prima oară în viaţa ei. La vârsta de şaptesprezece ani dimensiunile ei interioare căpătau rotunjimile unei iubiri arzătoare fără de care simţea că întreaga ei existenţă nu ar mai fi avut niciun rost. Copilăria îi fusese oarecum aleasă şi fericită, dar ea era uşor rebelă, voia independenţă, iar chingile părinteşti nu-i surâdeau deloc, aşa încât a plecat de acasă fără prea mari regrete şi fără să privească înapoi.
Henrich o primisese cu pasiune în atelierul lui, mai ales că avea vocaţie pentru fotografie, pentru arta de a imortaliza secvenţe instantanee din viaţă. Îi plăcuse enorm exuberanţa ei proaspătă, veselia chipului şi entuziasmul răsfăţat al vârstei ei fragede, tocmai de aceea n-a stat pe gânduri atunci când ea venise să se angajeze la el.
Dar cine era bărbatul acela puternic, prieten cu Henrich, care o privea într-un fel anume, aşa cum nu mai făcuse nimeni niciodată? Wolf, om în toată firea, care emana masculinitate, forţă, dârzenie şi o privire albastră de gheaţă, o atrăgea în mreje, o seducea, o făcea să-şi piardă cumpătul şi să ameţească de plăcere.
- Wolf, tu eşti busola mea în viaţă, eşti floarea din fereastră, eşti izvorul inimii mele, sursa mea de inspiraţie, călăuza sufletului meu. Sunt gata să fac orice pentru tine.
Dar Wolf o mângâia doar părinteşte pe obraji, apoi se pierdea în viaţă. Venea rar la Henrich şi aproape niciodată nu stătea mai mult de o oră. Iar Eva simţea că se topeşte de dragul şi de dorul lui.
Într-o zi, Eva s-a ridicat pe vârfuri şi i-a atins buzele cu timiditate, apoi i-a mângâiat reverul de la haină, sperând din adâncul sufletului că şi el avea să răspundă acelui sărut ce-i ardea gura. Visa s-o ia în braţe, să-i şoptească cuvinte de amor la ureche, s-o facă să se simtă unica femeie în viaţa lui. Dar el, galant şi seducător, îşi pâlpâia silueta din ce în ce mai şters, pierzându-şi paşii în mister.
Nu ştia nimic despre el în afară de faptul că avea aproape încă o dată vârsta ei. Nu aflase mai nimic de la Henrich, deşi încercase în nenumărate rânduri să-i afle intimităţile, să afle ceva despre viaţa lui personală, fie cât de puţin. „Asta doar el îţi va spune, dacă va dori.”, surâdea Henrich cu blândeţe la orice întrebare de-a ei. Aşadar se decisese, în sinea ei, să-l poreclească „omul din umbră”, fiindcă bezna în care simţea că pluteşte nu-i dădea pace şi o făcea şi mai curioasă.
Cu toate astea îl iubea la nebunie.
I se părea că ochii lui albaştri păreau un infinit al mării. Alteori îi asemuia cu necuprinsul cerului, perle împachetate-n umezeala limpede a privirii, mărgele pline de dor ce foşnesc în creştetul cosmosului, peste care timpul petrecut înaintea naşterii ei îşi pusese amprenta ambiţiei.
- Mai lasă-mă un pic... Încă un pic, Eva... îi şoptea el plin de îngăduinţă, afundându-şi faţa în părul ei. Şi-ţi voi aşeza lumea la picioare. Vei fi a mea într-o zi. Te voi iubi în taină, vei fi gheara mea în lume, talazul puternic care-şi aşează spuma albă în jurul stâncii mele întunecate... Îţi promit, Eva! Vei fi mângâierea mea eterată, sufletul meu de elită peste care vor trece anii într-o goană nebună şi dulce... Dar, mai dă-mi azi un pic de răgaz, prinţesă, pentru ca mâine să poţi deveni regină...
Iar ea îl mângâia tandru pe tâmple, pe păr, pe mustaţa castanie şi pe mâinile lui mari.
Credea cu tărie, cu o forţă aproape brutală în promisiunile lui, în acea vigoare pe care i-o impunea cele patru decenii ale lui de viaţă, credea în clipa unică şi irepetabilă identic a făgăduinţei, a visului său magic materializat într-o clipă de fericire neautentică.
Ah, cât fusese de fericită!
Acum, însă, simţea că frânghia se strânge tot mai mult în jurul gâtului ei, în jurul tuturor lucrurilor pe care Wolf avusese grijă să i le dăruiască.
Avusese tot ce-şi dorise vreodată, mai puţin dragostea lui.
Într-adevăr, îi pusese lumea la picioare, aşa cum îi promisese cândva, omiţând să-i pună şi sufletul, omiţând să-i pună şi sentimentele, trăirile, gândurile şi pasiunile. Ele erau vândute deja, erau date încă din tinereţe, iar Eva nu avusese niciodată suficientă forţă ca să lupte, să-şi revendice locul întâi în inima lui. Nu a reuşit vreodată să-i stârnească acelaşi vulcan interior pe care i-l stârnise lupta pentru putere, beţia pentru conducere, convingerile politice şi dragostea faţă de naţional-socialişti.
Deschise ochii şi înghiţi repede conţinutul paharului, până la fund, din teama de a nu se răzgândi.
Apoi privi către el cu aceeaşi dragoste nestăvilită, cu aceeaşi iubire neîmplinită pe care o cunoscuse lângă el timp de şaisprezece ani. Îşi spuse în timp ce se prăbuşea: „Vom rămâne în istorie, iubitule! Eu, o biată necunoscută pe nume Eva, iar tu cuceritorul întregii lumi: Adolf Hitler”.
aprilie 2013
