autor Roryta
Pe luciul nopții s-a lăsat un dor fără putere,Și-n ochii lunii curg adânc suspine și mistere.Un licăr stins se-ascunde lin în umbra unui gând,Ca o uitare ce se-ntoarce în vise alergând.Sub cerul pal, cu pași de fum, visarea se destramă,Și timpul moale-mi trece-n piept, ca un tablou-n ramă.Când clipele se-aprind tăcut în lacrimi fără rost,În amintiri atât de dulci, iubiri care au fost.Prin ochi de cer rămâne-nchis un cântec nerostit,Cu gust de stea și vânt pierdut din sufletul rănit.Un dor nespus m-a învelit în visul răvășit,Și mi-a lăsat în piept un drum tăcut, înăbușit.Și totuși, uneori tresar în nopțile târzii,Când luna-și scutură tăcut lumina-n poezii.Atunci revăd, uitate-n gând, priviri ce m-au atinsReflexii dintr-un timp pierdut, ce n-a fost încă stins.iulie 2025
