Prin frunze grele foșnetul mă cheamă,Se aprinde-n piept nesățioasă foame.De dragoste, de vânt ce-adie-n teamă,De încăpățânarea vieții ce n-adoarme.Un zâmbet blând răsare peste toate,Castane cad sub pașii tăi de noapte.Și un rival înalt din umbră se ridicăÎn ramurile vechi ce nu se înfiripă.Pe cerul toamnei norii se adună,Din ramuri reci se scutură furtună.Dar mâna ta când brațul meu apucă,Mă ia iubirea toată și sufletu'-mi ocupă.septembrie 2025
Un zâmbet cald se risipește,În taină sufletul iubește,Din aburi reci răsare dor,Șoptind un vis nemuritor.Aroma fină mă-nconjoară,Cu blând parfum de scorțișoară,Se stinge-n noapte-un dulce oftat,Ce-n pas de stele s-a lăsat.Pe drum tăcut lumina cade,Și-un zâmbet suflă prin balade,Din umbre curge-un fir de cânt,Tăcerea plouă pe pământ.septembrie 2025
Doi poeți cu foame de mare inspirație,Își măsoară versul cu blândă rivalitate.Pe dovleacul scobit cresc umbre de creațieȘi fiece zâmbet arde cu intensitate.Cuvintele dansează în joacă și pasiune,Foamea de cuvinte le-aprinde inima iar.Inspirația-i vântul-n care zboară o minune,Ce doar în gânduri pot să o separ.O toamnă strânge dorințele secrete,Zâmbetul ei răsare ca roua dimineții.Foamea de poezie aduce idei perfecte,Pe care le scriu în vers doar poeții.septembrie 2025
autor Roryta
În ochii tăi se-aprinde lumina nemuririi,Îmi ești etern izvor în miezul fericirii.Cu tine viața mea devine o poveste,Un cânt de dor curat care îmi dă de veste.Te port în suflet viu ca-n templu o comoară,Cu tine ziua mea în frumusețe zboară.Ești cerul meu întins, senin și fără nor,Ești veșnicul cuvânt al inimii fior.Când mâna ta o strâng, tresar în miez de seară,Se naște-un vis curat din flacăra ușoară.Și orice clipă tristă dispare ca un fum,Căci dragostea mă poartă pe-al fericirii drum.Ești cântec de cristal, ești stea de dimineață,Ești dorul meu aprins, ești raza mea de viață.Nimic nu poate stinge al inimii avânt,Căci dragostea ne face să fim același cânt.Din tine îmi culeg puterea și speranța,Cu tine pot să-nfrunt și noaptea, dar și viața.Ești ancoră și zbor, ești tainic legământ,Ești tot ce am visat și tot ce port în gând.Să nu apună-n veci lumina ta fierbinte,Să fim uniți pe veci prin dorurile sfinte.Căci dragostea îmi este un jurământ curat,Ești tot ce mi-am dorit și tot ce-am visat.Rămâi în viața mea, rămâi în gândul meu,Prin rugă să ajung direct la DumnezeuCăci dragostea aceasta e veșnică minune,Ea arde ca un foc ce veșnic nu se stinge.septembrie 2025
E udă iarba și miroase a rouăUn gând rebel se-ndreaptă către tineNe-mbrățișăm cu dor atunci când plouăÎn toamna colorată care vine.Sunt o ființă vie și nu-mi mai este fricăDe dragoste și cerul meu de dorEu nu sunt un robot care se stricăCi sunt în viață propriul creator.În inimă cu cântec mă-nfășorDând glas emoțiilor care mă străbatMă zbat în ape ca un peștișorCe vrea să zboare, însă a uitat.septembrie 2025
autor Roryta
Un murmur dulce se aude-n noapteȘi-un chicot îl mai simt în al meu sufletÎn orele târzii din miazănoapteAm obosit în vis de-atâta umblet.Mi-e cald în suflet când ești lângă mineȘi somnul este lin precum o apăEști gândul cel senin când sunt cu tineO rază de iubire de sub pleoapă.Mi-am tors în fire moi și în suspineAtâtea doruri mute și deșarteCă m-am acoperit cu vălurile fineDe ignoranță și de neiubire poate.septembrie 2025
Sub umbra rece iarăși cade ploaia,Și-alunec printre stelele din drum,Mă războiesc cu versul și cu foaiaȘi cânt mereu în poezia mea de-acum.Cu aripi de lumină zbor spre cerPrin nori aud un chicot cristalinPantofii ce mă poartă spre eterÎi simt de parcă nu-mi mai aparțin.Și totuși se adună iarăși noriiÎntr-o tăcere ce se joacă-n vântIar ploaia udă-n suflet scriitoriiCu lacrimi mari în ochi și în cuvânt.septembrie 2025
O frunză cade-n veșnica visareȘi-un dor se-așterne-n razele de soareE adierea toamnei, în vise o iluzieÎn gânduri și tăcere, eterna mea confuzie.Căci nu mai știu de e suspin în fulgerAbis pierdut în stelele de îngerPrin frunze moi ce se aștern pe josSuspinele se scurg ca un ecou duios.Și nu mă mai întreb dacă e zi sau nuO șoaptă ce-mi mai spune dacă sunt eu sau tuNe respirăm acum, în veșnicul apusÎn întrebarea mută: ce ar mai fi de spus?septembrie 2025
Pe ulițele vechi se simte-un pas de toamnă,Care în frigul rece pășește ca o doamnă.Prin visurile reci rămâne-o căutare,Ce stă ascunsă-n raze, în treptele spre soare.Un chicot de uimire se aude-acum în zareSub frunze așternute, dar care stau să zboareÎn clipa care trece și lasă un oftat,E vântul care bate mereu neîncetat.Și-n somnul ei adânc de seară argintieÎmi fură iarăși ochii pe veșnica hârtieO toamnă nesfârșită cu pașii ei ușoriPurtând șosete albe, se-ntinde peste flori.septembrie 2025
În noi se-așază iarăși veșnica tăcereȘi simt cum lumea curge în jos ca o cădereDin vechi dorințe calde alunecă un visE visul cel pierdut ce cade-ntr-un abis.Pe-o aripă de dor în zbor spre infinitCu gândul meu de foc spre cer nemărginitMă contopesc cu luna ca să-i ascult chemareaSă nu mai simt în mine mereu neasumareaCe vine peste mine, cu pas rătăcitorÎn inimă și vise cu gând răscolitor.Un freamăt de lumină din mine izvorășteCând zorii se arată și ziua o-ntregește.septembrie 2025
Un zbor de foc tăcut se-nalță-n vis,Purtat de-o dorință spre tainic abis,În noaptea adâncă tresaltă fiori,Se-aprind străvechi șoapte-n nori.Se frânge un freamăt pe aripi de dor,Chemând nemurirea din tainicul zbor,Se stinge tăcerea în cerul senin,Și flacăra vie plutește divin.Din umbre se naște un cântec curat,Cu șoapte de stele în drum luminat,Se varsă dorință pe-al timpului drum,Și arde tăcerea în umbre și fum.septembrie 2025
autor Roryta
Dimineți pline de dor și fiori,În piept răsună-un lung și trist freamăt.Pe cer se-arată lumini și fiori,Și-ntre umbre se pierde-un geamăt.Suspin se ridică în noaptea lină,Ecoul răsună prin frunzele moi.Pe apele tremură-n lumina divină,Și vântul adie printre frunzele moi.Un vânt se strecoară prin ramuri,Tăcerea răsună în frunze senine.Pe ape dansează umbre și valuri,Zburând printre stele cu aripi divine.septembrie 2025
Tăcerea se ascunde în zorii de lumină,Cu șoaptele ce nasc o dorință divină.Prin freamăt de frunze, o blândă adiere,Se-ntoarce din abis o suavă plăcere.Sub ceruri albastre se-aprinde un dor,Ca valul ce-n taină se frânge ușor.În clipele nopții, prin umbre de vis,Tresare iubirea din dulce abis.Iar zorii se varsă pe câmpul senin,Ce-mbracă tăcerea cu aur divin.Se-nalță dorința din șoapte de dor,În freamăt de stele renaște un zbor.
septembrie 2025
