17 august 2024 | By: roryta

Povestea unui jurnal de 23 zile de post terapeutic cu apă și urmarea...


autor Roryta

         Anul trecut priveam un filmuleț pe youtube cu o persoană care se ocupă cu cercetarea sufletului după moarte - subiect care, din întâmplare, mă pasionează. Într-una din emisiuni, invitat era un băiat relativ tânăr, pe nume Cezar Elisei, care susținea că a făcut nu știu câți kilometri pe jos, ținând post negru (cu apă) timp de 25 zile. 
          Zic în sinea mea: ”Alt nebun!”.
         Am trecut mai departe, dar gândul mi-a rămas totuși la el și mai târziu am revenit. ”Ce tot bâiguie ăsta cu postul lui? Ce mai vrea și ăsta?” Am intrat pe site-ul Asociației, am studiat, am plecat, am revenit, am plecat iară și iar am revenit etc. În cele din urmă m-am înscris pt runda din decembrie 2023. Numai că... între timp au intervenit alte chestiuni în viața mea și am renunțat. Nu a fost să fie atunci 🤷🏻‍♀️
          Gândul însă, îmi sfredelea mintea, așa că.. am făcut un pustiu de bine și m-am înscris anul ăsta (2024), pentru perioada 22 iulie - 1 august.
          Așadar, iată-mă la Centrul Social Cultural ”Sf. Paisie de la Neamț”. 
          Am venit cu speranța că mă voi vindeca în primul rând de hiperglicemie (menționez că NU am diabet). Totuși, de câteva luni bune glicemia mea niciodată nu a scăzut sub 100. Ba chiar aveam 114, 119... pe-aici. Având antecedente în familie (mama, cu diabet zaharat de tip II, căpătat pe fondul vârstei, nu altfel), mi-e teamă de diabet tocmai fiindcă știu foarte bine consecințele lui dezastruoase. 
         Prima seară când ajung la Mânăstirea Neamț, la Așezământ, înainte de a începe postul efectiv: iau sare amară la îndemnul organizatorului pentru prima oară în viața mea. Așa trebuie cică. Nu știu cât să iau și pun doi pumni într-un pahar de 400 ml de apă. Nu am cu ce să amestec, așa că bag degetul până la fund și încerc să amestec așa, dar o parte din apă mi se revarsă pe jos. Zic: Hai, frate, că beau mai mult așa sarea asta. Doar n-o fi foc!!! 
         Ei bine, A FOST! 😵‍💫
        Am băut sarea pe la ora 10 jumătate, iar pe la 3 noaptea m-am dus la baie. Am crezut că mor, cad pe jos, mi s-a făcut rău efectiv. M-am gândit: Dacă leșin, nici nu are cine să mă ajute, eu fiind cazată singură în cameră. (așa s-a nimerit!). Am stat jumătate de oră pe WC să-mi revin. Se învârtea toată baia cu mine și-mi venea să vomit. Cu greu - extrem de greu, m-am deplasat mai mult târându-mă, înapoi în pat. 
          La ora 5 dimineața, altă rundă, alt rău...
         Am semivomat verde... Scuze pentru amănunte, dar am vomat pe mine, că nu am avut cum să mă ridic de pe WC, așa de rău ce-mi era. Am jurat și JUR că NICIODATĂ NU VOI MAI LUA sare amară!!! Dacă aș fi știut ce voi păți, nu aș fi pus gura în veci și-n pururi. Aș fi putut face clismă sau să iau Fortrans pt curățarea colonului, la alegere. Am aflat ulterior că am avut alternativă. Too late!! 
         Pe la ora 7, când să mă trezesc de-a binelea, parcă mai îmi revenisem. Incredibilă capacitate a organismului de a se regenera singur, din senin!, mi-am zis uluită. 😮 Dumnezeu există!  
            Prima zi de post: relativ ușor să stai nemâncat. Nu-i bai!, zic.
           A doua zi: a venit doctorul. Mi-am luat glicemia: 120. Pfoaaa... Enorm! După o zi de nemâncat... La limită. Tensiunea (sunt ȘI hipertensivă!!) 13,8. Hotărâtă, încep să fac mișcare multă. Merg ca apucata oriunde apuc. Cezar zice: pt 18.000 pași aveți o ședință de masaj gratuită. Fac 18.000 pași. 
          A treia zi: A venit doctorul. Mi-a luat glicemia: 102. Tensiunea: 15,8. Îl întreb dacă să mai iau tratamentul pentru tensiune. Zice: luați jumătate de pastilă. Am luat jumătate de pastilă. Mațele îmi chiorăie de zici că e concert la mine în burtă. Mă cam chircesc, dar merg înainte, că doar de asta am venit. Prima ședință de hidrocolonoterapie. Am bila (colecistul) scoasă, deci nu are cum să iasă verde. În schimb, pancreasul meu e praf, săracul!!! Iese rugină pe bune din el, ca atunci când ai apa oprită câteva ore, iar mai apoi, când dai drumul la robinet, are o culoare câcănie și un miros borabil. Asta fiindcă nici nu l-am cruțat deloc, recunosc. Mi-am făcut de cap. Dulciuri, cozonaci, pandișpane, prăjituri, înghețate... la greu. Suma lor? 96,5 kilograme când am ajuns în tabără. Trebuia musai să fac ceva, nu se mai putea. Am luat taurul de coarne și am acționat venind la Tabăra de post.
          A patra zi: nu a mai venit doctorul, dar mi-am luat tensiunea cu aparatul de pe masă, din sala de conferințe: 15,9. Îi spun lui Cezar. Cezar: Mai așteptați până mâine și vedeți! Îl rog să aducă și testere pentru glicemie.
         La Mănăstirea Neamț sunt 2 tabere cu elevi de liceu. Sunt mulți, peste 50. Citesc pe câteva tricouri: A.T.O.R. (Asociația Tinerilor Ortodocși din România) Dorohoi. Sunt însoțiți de 4 preoți și pleacă cel mai probabil spre Zimbrăria din apropiere, unde am fost și noi de vreo 2 ori până acum. Un preot tânăr merge în față, al doilea pe la mijloc, iar ultimii doi încheie grupul. Cel din față este foarte înalt și foarte tânăr. Din când în când se întoarce către elevii gălăgioși și veseli din spate și strigă cu glas tare: Hristos în mijlocul nostru!!  De 3 ori.
        Iar ei răspund la lozincă cu un soi de parolă înscrisă pe sufletele lor tinere și nepervertite: Este și va fi!! Toți într-un glas, la fel de puternic, tot de 3 ori.
       I-am văzut prima oară de la balconul camerei. Efectiv, am izbucnit în plâns! Nu știu de ce. Emoția momentului a ajuns la limita superioară. Scena m-a făcut praf. I-am adorat în clipa aceea și i-am strâns în brațe in gândul meu pe toți. Sunt așa de minunați!! 🥰
            Doamne, tu mereu ești pe undeva, mereu ești pretutindeni!! 🥺
           A cincea zi: Dimineață mă duc la sala de conferințe și-mi iau repede tensiunea. Șoc! 11,6. What?? 😱Testerele pentru glicemie nu au apărut încă. Facem clisme în camere fiecare cum poate. 
          Dimineața asta m-am trezit că mă certam cu cineva de la o tavă de mici... Vaaii!!! 🙊 Micii fac cerc deasupra capului meu, ca o aureolă deasupra capului unui sfânt. Sunt Sfânta micilor! 🤦🏻‍♀️
         A șasea zi: Îmi iau tensiunea tot jos, în sala de conferințe. Pfoaaa.... AVIATOR, nene!!!! 12,7. Incredibil!!! De ani verzi nu am mai avut tensiunea asta. Am 53 ani și nu am mai avut tensiunea asta de cel puțin 6-7 ani. Am renunțat la tratament de tot. Între timp Cezar a adus testere pentru aparatul de glicemie. Îmi iau glicemia: 78. Am înlemnit cu aparatul în mână. Mă uit la aparat, îl întorc să văd dacă sunt bine puse bateriile, iau testerele să văd dacă sunt în termenul de garanție, verific acul dacă e bine înfipt. Totul pare să fie bine așezat.  Mirare pe capul meu. 🧐
            Concluzia: Dumnezeu există!! 🙏
          Că mi-am adus aminte: Iulian, psihologul de serviciu, în fiecare seară, de la 9, 9:30 ne pune - benevol!, să facem circa 10 minute de metanii, cu toate că în programă scrie jumătate de oră. Am făcut ori de câte ori a fost programul. Nu am sărit nimic fiindcă nici nu mi-am propus să sar ceva.
         A șaptea zi: Mă duc direct în sala de ședințe și verific din nou tensiunea și glicemia. Tensiunea la fel, glicemia: 73. Mă urc pe cântar: cu toți pașii mei făcuți zilnic (aproape în fiecare zi peste 18.000 pași, ceea ce înseamnă 15 km), am scăzut circa 3 kg. Îmi vine să plâng. 😫
        Adică tot chinul meu a fost în zadar?? Tot postul meu s-a dus pe apa sâmbetei. Am întrebat în stânga și în dreapta, din cei peste 120 de participanți la tabără: media 5, 6, 7 chiar și 10 kg. Eu, nimic!
           Cu toate cele 3 ședințe de hidrocolonoterapie, cu masajele viscerale, cu toate cele 3 ședințe de ozon, eu abia-abia am slăbit 3 kg. Incredibil de dezamăgitor!! 😭
         Încurajată de câteva colege din tabără mă hotărăsc brusc să continui, deși inițial nu aveam de gând să fac așa ceva. În consecință, trec cele 10 zile de tabără, ajung acasă și continui încă 4 zile. Total 14. Pe tot acest parcurs nu pot să spun că m-am simțit vreodată... SLIM. Adică tot balonată și grasă mă simțeam. În schimb, am slăbit 7 kg. Ei, parcă mai e cum mai e. Așa mai vii de acasă...Total: 90 kg. Tot mult, tot chiar foarte mult.  🤔
          Relativ vioaie, dar în niciun caz ca în prima săptămână în tabără când puteam să merg și 15 km pe zi fără să obosesc. Mi-e foarte tare somn. Mă trezesc în creierii nopții și mă foiesc în stânga și în dreapta ca un pui pe jar și nu mai pot să adorm. Mă duc la serviciu zombi, chiar dacă stau în fund pe scaun 8 ore. Important e că nu pot sta la orizontală. Nu am cum. La 5 p.m. când ajung, simt că mă târăsc mai mult  spre casă, deși am casa aproape de locul de muncă. Brusc încep să simt gust de sărat în gură, gust care a ținut mai bine de 10 zile. Foarte-foarte sărat de parcă cineva m-a așezat special cu limba pe un perete din sare din salină. Trebuie să mă spăl pe dinți de cel puțin 3-4 ori pe zi, fiindcă deja nu mai suport gustul. Combin apa plată cu apă minerală. uneori îmi vine să vomit. Au un gust de rahat amândouă. Nici nu mai știu cum să beau. Câteodată renunț de tot la a mai bea atâta apă... Colegii de la serviciu își comandă de mâncare șnițele, piftele, crispy pui, ceafă de porc la tavă, mănâncă fiecare ba de la Catering, ba de acasă. O împletitură de mirosuri de mi se face rău aproape. 
          Totuși!!!... 
         Ce Dumnezeu!!! 
      Suntem în data de 5 august deja. E postul Sfintei Marii... Mai am o săptămână de post, dacă ar fi să fie!, îmi trece așa, într-o doară prin cap.
        Aștept preotul să-mi sfințească casa, preot care vine lunea sau marțea de dinaintea Sfintei Marii. Și el ține post negru în zilele de sfeștanie, că așa e el: SFÂNT - la modul cel mai serios cu putință! Așa că mă uit pe calendar. Până pe 12 sau 13 când vine, mai sunt 7 zile. Adică să încep realimentarea acuma? Dar ce-ar fi dacă aș continua până vine el? Oricum vorbisem cu el să vină cu mult timp înainte de a mă înscrie în această tabără și știam că va veni într-una din cele două zile. Mă culc nehotărâtă în ziua 14 și mă trezesc hotărâtă în ziua 15: mai țin 7 zile. Doamne ajută-mă!!! 🙏🙏🙏
         Mirarea mea e alta însă: începe să mă doară spatele îngrozitor. De fapt, mă dor al naibii de tare plămânii. Fix aceleași dureri ca atunci când am avut COVID. Mă ține în spate o durere acută de două zile, de nici nu pot să respir aproape, apoi brusc, mă lasă durerile. What? 🫣 Ce-a fost asta? Nu știu și nici nu mai caut explicații. Merg înainte. Mă simt din ce în ce mai amețită, merg din gard în gard eu, care o făceam pe viteaza și zburdalnica. Nu, nu. Nu sunt nici pe departe așa. Când urc etajele și ajung la 2, inima mi-o ia la sănătoasa și am niște palpitații de am senzația că fac infarct din secundă în secundă. Apoi, se liniștește. Dumnezeu e cu mine! 🙏
        Să fac metanii? Iisuse Hristoase!! Nici vorbă! Păi, acuma dacă mă aplec la pământ, acolo rămân în veci și-n pururi. Metaniile mi-au sărit din cap la fel cum mi-au sărit kilometrii de mers pe jos.
         În sfârșit, preotul meu sfânt și drag mă anunță că vine marți. Așadar, dacă vine marți, pe 13, atunci eu de miercuri voi începe realimentarea. Asta înseamnă 22 zile de post terapeutic cu apă. Pe 14 încep realimentarea. Dar, ia stai așa! Mai e o zi de post, apoi pe 15, miercuri, e Sfânta Marie. Mă înec ca țiganul la mal? Serios? Adică pentru o zi, să stric eu tot postul? Cât mai e? O singură zi! Ia stai, frate! Țin și data de 14 august și aia e... fac 23 zile de post. Ceea ce am și făcut. Părintele a venit marți, pe 13, iar eu am mai continuat o zi. M-am lăudat lui că țin post negru. M-a privit îngăduitor. 🙈 Habar n-avea el câte zile am eu în spate de post cu apă... Ziua 21, 22 și 23 însă, mi-a fost atât de foame că aveam senzația că pot mânca un bou odată. 🤤
          Aiurea! Da' de unde!! Era doar senzația și foamea dusă la extrem. Ce zicea Cezar? Că după 10 zile poate să-ți aducă cineva și o friptură pe masă, că nu te tentează? Poate pe el, în niciun caz pe mine. În toată perioada de 23 zile, pe mine m-a tentat orice: începând de la covrigul cu mac pe care l-am zărit întâmplător în mâna unei tanti până la sarmalele de post de la mânăstiri. Să mor de poftă și altceva nimic. Dar eu...NU, NU! Ispita DA, DA, dar eu... BATMAN, BATMAN!! 😂
         Mă urc pe cântar: 13 kg date jos!!! 83 kg acum. Ei, așa parcă mai merge, frate!!! Mă uit în oglindă. Cam sfrijită, cam trasă la față, burdihanul meu - văzut dintr-o parte, a cam dispărut. Începe să mi se vadă talia. Waw!! Ce SLIM mă simt! 😅
         Prima zi de revenire: glicemie 61, tensiune 12,7. Mi-am pus într-o oală țelină, ceapă, usturoi, păstârnac - rădăcinoasă și pătrunjel - rădăcinoasă. Atenție, fato!!! FĂRĂ SARE, da? Să ne-nțelegem! 
         Bun... Nu de alta, dar am visat de câteva ori că am greșit că nu trebuia să mănânc cu sare o perioadă bună de timp, am mâncat și așteptam consecințele cu sufletul în gât. M-am trezit din coșmar transpirată... 😟 Greu, greu tare cu ceea ce e DUPĂ! Hai, cât timp ții post, nu-i bai. Nu mănânci, bagi în tine apă cum bagi într-o conductă și aia e... Știi una și bună. Ei... dar după?? Aici e aici! Trebuie să caști foooartee bine ochii și gura. Nu te arunci ca apucatul să-ți bagi capul în mâncare fiindcă poate fi chiar ultima ta masă din viața asta. Mare atenție! 
        În consecință, mă apuc să beau... zeamă, da, că nu poți numi altfel rahatul ăla de lături pe care ți-l faci ca să începi realimentarea. Gustul? 🤦🏻‍♀️ Oribil. Cât trebuie să bei? 1 Litru. Ce vorbești, Franț? Nu am fost în stare nici măcar 500 g să beau. Am băgat în mine apă, că aia știam ce gust are. În schimb, am sărit în sus de bucurie când am simțit lătura aia caldă. Frate, groaznică la gust, dar măcar era CALDĂ. Doamnee... mi-a fost atât de DOOOR  de ceva cald în burta mea, ca altceva. Dumnezeule mare, ÎȚI MULȚUMESC!! 🙏🙏🙏
        A doua zi de realimentare: glicemie 67, tensiune 11,6. Am luat jumătate din lăturile (scuzați expresia, dar altfel nu am cum să o denumesc, nu am...”inspirațiune”!) de ieri și le-am combinat cu lăturile pe care le-am făcut azi. Cam același gust de rahat, doar că am mai adăugat bostănel și morcov, că ieri nu am avut. Azi am luat și borș de putină. Luam 2 linguri de zeamă, apoi 2 guri de borș... Parcă a mers un picuț mai bine. 
          Apropo! Dumnezeu există! 🙏
        Uluitor organism: nu doar că nu-mi mai este foame, ba chiar nici zeama nu-mi mai vine s-o beau. Ca drept dovadă, am consumat mai puțin de jumătate, cam 500 g. Deci, în niciun caz 1 L. 
        Am văzut în piață flori. Mi-a atras atenția un trandafir roz, mare cât palma, absolut superb și pe deasupra și frumos mirositor. 😍 L-am cumpărat (10 lei) și m-am dus la biserică, la doamna de la lumânări: o super-drăguță și i l-am dăruit. 🌹 Floarea i-a luat piuitul, a căscat ochii cât farfuriile, apoi s-a înclinat reverențios și mi-a mimat din buze: M-ai dat pe spate! 
        💪 YES!! Asta și voiam. Mi-am atins scopul.
         Nu, nu vă gândiți că am făcut asta fiindcă am făcut postul de 23 zile. Nicidecum. Așa am făcut toată viața mea. Și acum la fel. O dată la două luni, când treceam pe lângă vreo florărie, luam cea mai superbă floare care mi se părea mie și i-o duceam fetei mele, copilă pe atunci, apoi adolescentă, acum adultă. S-a obișnuit, deși la început m-a tot întrebat de câteva ori la rând: Cu ce ocazie? Mereu îi răspundeam: Cu nicio ocazie. Cu ocazia faptului că ești copilul meu și te iubesc. Și te iubesc mereu. ❤️
        Îmi place la nebunie să fac cadouri, să-i uimesc pe cei din jur, să le văd fețele stupefiate, să-i văd uluiți de gesturile mele. Ador acele fracțiuni de secundă ale celor de lângă mine. Astea mi se par cele mai magice momente din viața mea. Și ca să mă pot bucura de ele, fac gesturi din-astea, șocante (desigur, doar pozitive!) foarte des, cam tuturor celor cu care intru în contact, mai devreme sau mai târziu. Trimit flori și altor persoane care-mi sunt dragi sau care m-au ajutat vreodată în viața asta într-un fel sau altul, în semn de recunoștință. Așa fac mai mereu, deci nu, nu e o noutate.
         M-am simțit și mă simt bine făcând asta! 😇
         Revenind... Am crezut că nu pot merge pe jos mai mult de 500 m, dar am mers binișor 9 km. Uimitor! Dumnezeu iar există! 😇 Ce m-oi fi mirând atâta?  Binențeles că există! 🤯
         A treia zi de realimentare: glicemie 68, tensiune 11,7. Parcă e ceva mai bine ca ieri. Am mai pus un pic de morcov în... oare există vreun sinonim la cuvântul zeamă?? - ca să nu-i spun chiar atât de urât: lături! - Doamne ferește, ce expresie plastică!, mă rog... chestiuța aceea cu gust de... ceva fără gust. Uluitor cât de bună e! 🤣🤣 Șoc pe papilele mele gustative care, brusc, încep să se dezvolte. Sunt ceva mai optimistă. 😇 
       Totuși... nu știu dacă sunt în regulă: plâng ca prostul din orice și mă impresionează chiar și o frunză. Dimineață m-am trezit plângând, cu gândul la Hristos. Mi-e foarte tare dor de tine, Doamne!!! Așa brusc, dintr-o dată. Am mai avut eu și altădată momente de-astea, dar acum parcă mi s-au părut mai abitir ca în alte dăți. ❤️❤️❤️
        Am revenit după o lună la tipa care-mi face terapie Bowen. Ați slăbit?, mă întreabă. Zic: Da. Cât?, continuă. 13 kg, continui și eu. Ați dat celulita jos! Ce dietă ați ținut? Simplu, direct și concis răspund la seria de întrebări șocante: Fasting. 23 zile de post doar cu apă. Știți că v-ați tonificat picioarele? Ați revenit la o formă normală a mușchilor, a pielii.
        Sunt uimită de ceea ce-mi spune. Nu mi-am imaginat încă ce face postul ăsta. Și, cel mai probabil, voi afla pe parcurs și altele. 
          Dumnezeu există, DA!! Și face El minuni chiar,  nu așa! 😯
         Am fost la cimitir, la ai mei. Când mă întorceam către casă, mi-a venit în minte (nu știu de ce, că doar nu-s băutoare de cafea! - chiar nu beau deloc-deloc!) un Cappuccino imens cu frișcă, cu topping de caramel, cu ciocolată...stând rece în fața mea într-un pahar înalt cu picior și umbreluță roz, micuță pe marginea lui. Am înghițit în sec și am mai luat o gură de... borș 🙈, asta ca să nu iau din nou chestiuța aceea ciudată la gust și culoare. Cred că aș fi în stare să beau o cisternă de Cappuccino, să fac eventual o baie în el... Hm? Oare s-ar putea? 😅😂 Mă pufnește și râsul de imaginația pe care o am. 🤣😂
           Încet-încet revin la normal. Evident că NU și la kilogramele date jos...
         Culmea e că eu...continui să slăbesc din ce văd și din ce simt. Sper să fie de bun augur! 
           Hai, Doamne, că tu poți! 
          Poți orice! 
         Fii stânca mea! (Psalmul 18).
         Menționez că am renunțat la orice fel de pastile (colesterol, tensiune) încă din a treia zi de post. 
         Cam asta ar fi povestea mea de 23 zile de post terapeutic cu apă și urmarea...
         Vă îmbrățișez pe toți! 🥰  Toți cei care ați încercat și ați putut, toți cei care ați încercat și n-ați putut, toți cei care v-ați simțit încurajați sau descurajați! Capul sus! Avem un Dumnezeu deasupra capului. 🤗
        Eu merg mereu in viață pe principiul că dacă cineva din lumea asta mare a putut un singur lucru, atunci orice OM poate. Dacă cineva a putut să țină post o zi - atunci orice OM poate. Dacă a putut ține două zile, atunci orice OM poate. Dacă a putut ține mai mult, atunci oricine va putea. Este vorba de puterea exemplului, este un exercițiu de voință, de disciplină mentală și spirituală, de ÎNfrânare - opusul DESfrânării, este vorba de ABSTINENȚĂ, de un soi de întoarcerea la matca primordială a divinității. 
           Curaj, dragilor! 👍Se poate!
       În fond, Iisus Hristos ne-a învățat ceva: Îndrăzniți, EU am biruit lumea! 
       S-o biruim și noi cu El în inimă și în gând, veșnic! De-a pururi cu Dumnezeu, în Dumnezeu, lângă Dumnezeu! ❤️
           Fiți cu toții binecuvântați! 🙏🙏🙏
          Cu dragoste de Hristos...