autor Roryta
Am intrat păşind agale, nesigură pe propriile-mi picioare, cu teama în suflet că nu voi face nimic. Gândurile îmi zburau aiurea şi deja mă gândeam cum va fi la toamnă, cum îmi voi petrece vacanţa învăţând ca papagalul şi neînţelegând nimic din acele o mie de formule care se încăpăţânau să rămână mistere. Am tras puternic aer în piept şi am pus mâna pe clanţă.
În amfiteatru, câţiva dintre colegi erau împrăştiaţi prin sală stând cuminţi în băncuţele lor, iar alţi câţiva erau la tablă.
Binevoitor, profesorul Grănicescu, un domn respectabil, în jur de şaizeci de ani, cu o frunte înaltă şi început de chelie, mă priveşte peste ochelari şi mă gratulează cu un zâmbet larg:
- - Intraţi, intraţi!
Mă apropii sfioasă de catedră.
- - Nţ, nţ, nţ!, clătină el galeş din cap şi ridică o mână în aer trasând un cerc perfect, imaginar, deasupra capului. Vă rog să vă întoarceţi şi să lăsaţi ce aveţi de lăsat acolo, pe prima bancă.
Şi întinde bărbia mult în faţă, lăsându-mă să înţeleg că trebuie să mă debarasez de bagaje exact unde a spus el, nu în altă parte.
Mă întorc ascultătoare şi pun poşeta şi sacoşa plină cu temele predate timp de paisprezece săptămâni, inclusiv exerciţiile de la seminarii, la locul indicat, apoi mă întorc către el.
Stătea în mijlocul sălii, ca un amfitrion binevoitor, privind energic peste lentilele groase, aproape opace şi se înălţa ritmic pe vârfuri în speranţa că doar astfel va putea depăşi cei aproximativ un metru şi cincizeci de centimetri pe care-i măsura.
- - Vă rog să vă apropiaţi şi să vă alegeţi un bilet, îmi spune arătând cu gesturi domoale către catedra pe care se odihneau jumătăţi de pagini întoarse cu faţa în jos.
Îmi fac cruce cu limba - fiindcă altfel nu aveam cum să fac, fără să fiu văzută - şi întind o mână tremurândă către prima foaie. O întorc.
- - Ce număr are?, mă întreabă zâmbind încurajator.
- - Cinci.
- - Foarte bine. Cum vă numiţi?
- - Mateescu Florina, îngaim.
- - Vă rog să vă luaţi biletul, să luaţi de acolo două-trei foi şi să vă alegeţi un loc în sală. Sau ştiţi să faceţi subiectul de la prima ochire?, întreabă cu o urmă de ironie în glas.
- - O să trec în sală, îi răspund, ocolind voit insinuarea lui maliţioasă.
Profesorul Grănicescu se plimba agale cu mâinile la spate prin toată sala, urcând şi coborând treptele în dreptul fiecărei bănci şi studiind atent pe fiecare în parte. Cu ochelarii pe vârful nasului, a ascultat ceea ce a avut de spus colegul de la prima tablă. A dat din cap aprobator sau dezaprobator, după care l-a eliberat. Fericit, cu biletul către o vacanţă fără griji în mână, colegul nostru a răsuflat uşurat când a văzut nota şase, apoi a ieşit val-vârtej pe uşă. În locul lui, îşi face intrarea în sală graţioasa Cecilia, fata din Brăila care, lipsită de orice inhibiţie şi orice emoţie, sustrage cu voia profesorului un bilet de pe catedră şi cu un tupeu uimitor, ia loc în banca din faţa mea fără să-şi lepede însă la prima bancă bagajele cu care intrase.
Scoate dezinvoltă cele paisprezece cursuri pe bancă, iar peste ele pune cele două foi albe luate de pe aceeaşi catedră, cu ştampila unităţii de învăţământ, apoi se apucă frenetic de scris.
Între timp, stimabilul nostru profesor se plimbă în faţa sălii, de la stânga la dreapta şi invers, oprindu-se din când în când ca să asculte ce-i spunea colegul de la cea de-a doua tablă. Păşeşte hotărât către el, se apropie cu urechea, îşi potriveşte bine ochelarii pe nas şi studiază cu atenţie formulele de pe tablă, teoremele, demonstraţiile şi problema rezolvată.
Prilej propice pentru noi, cei din sală, de a mai trage cu urechea, cu ochiul, cu şuşoteala între noi. Se iscă forfotă şi se murmură crescendo.
Când profesorul Grănicescu se întoarce însă, amuţim şi ne băgăm brusc nasurile în foile goale din faţa noastră.
Dă din cap uşor nervos şi se porneşte din nou pe mărşăluit. Stânga-dreapta, sus-jos, faţă, spate.
Cum se plimba el agale ca la promenadă, privirea lui mioapă cade pe foile Ceciliei.
Timid, o bate uşor pe umăr:
- - Mă scuzaţi!, zice şoptit, dar nu prea şoptit, ci suficient de tare cât să se audă în tot amfiteatrul.
- - Da, răspunde Cecilia calmă.
- - De cât timp aţi intrat în examen?, întreabă sfios, frângându-şi mâinile şi învârtind în gol cel de-al treilea nasture de la haina bej pe care tocmai o aruncase pe umeri.
- - Păi... nu ştiu... ridică Cecilia din umeri, neînţelegând unde vrea să ajungă.
Mirată, lumea din sală şi-a îndreptat privirea către cei doi.
- - Cum? Nu ştiţi de când aţi intrat în sală?, face el uimit.
- - Nu m-am uitat la ceas, bâiguie Cecilia roşind puternic.
- - Aveţi mai mult de zece minute?, continuă el.
- - Nu cred...
- - Îmi daţi voie?, spune Grănicescu întinzând mâna către teancul de hârtii chinuite sub greutatea coatelor Ceciliei.
Cecilia se îndreaptă de spate şi ridică mâinile, lăsând cale liberă profesorului.
Acesta se apleacă uşor şi cu o mişcare lentă, graţioasă, ridică de pe bancă grămada de foi.
- - Ia să vedem noi... Dacă aveţi doar zece minute de când aţi intrat în examen, cum de aţi avut timp să scrieţi atât de mult?, întreabă el mirându-se cu toată gura.
Unii colegi amuţesc, alţii mustăcesc.
- - Ce avem noi aici?, întreabă el retoric potrivindu-şi ochelarii. Să citim: „Cursul 1”, zice.
Şi ridică privirea făcând ochii roată peste tot auditoriul.
- - Aha, face el în continuare dând afirmativ din cap. Mai departe... Să citim: „Cursul 2”.
Răsfoieşte meticulos şi priveşte pe toată lumea cu un aer aparent inocent.
- - „Cursul 3”.... sunt toate integral, scrise frumos, cursiv...., continuă el făcând-o pe naivul.
Sala s-a cufundat în linişte.
- - Heeeeiiii!!!, exclamă tare profesorul Grănicescu deodată uluit. Matale mă copii pe mine!!!
Moment în care toţi colegii au inundat încăperea cu hohote de râs.
S-a iscat gălăgie, râsetele s-au înlănţuit şi s-au spart zgomotos de pereţi, iar pe faţa Ceciliei se zărea deja policromia tuturor emoţiilor încercate.
Mult temutul profesor Grănicescu ne-a lăsat să savurăm clipa prelungă a comediei, apoi a izbucnit furtunos:
- - Ieşi afară din sală! Hai, fuguţa! Ia-ţi şi toate catrafusele cu tine şi să nu te mai văd. Să zici „merci!” că nu-ţi fac referat să te dau afară!
Cecilia, ruşinată, precipitată, aproape împiedicându-se pe trepte, se repede la uşă.
- - Cecilia!, tună profesorul deodată.
Cecilia se întoarce brusc, cu mâna pe clanţă.
- - Roagă-te!!!, zice ferm. Roagă-te la toamnă să nu dai restanţa cu mine, fiindcă - ascultă bine ce-ţi spun! - dacă te prind, te las repetentă! Să nu zici că nu ţi-am spus.
Hohotele de râs s-au stins treptat apoi, iar noi am continuat examenul în linişte.
Cecilia şi-a dat restanţa în septembrie şi a luat-o cu nota maximă, adică „şase”. Marele ei noroc a fost că zbirul de Grănicescu a căzut la pat taman în perioada aceea răpus de o gripă puternică. Aşa a reuşit Cecilia să nu rămână repetentă.
ianuarie 2013
Cecilia şi-a dat restanţa în septembrie şi a luat-o cu nota maximă, adică „şase”. Marele ei noroc a fost că zbirul de Grănicescu a căzut la pat taman în perioada aceea răpus de o gripă puternică. Aşa a reuşit Cecilia să nu rămână repetentă.
ianuarie 2013
