03 decembrie 2012 | By: - roryta -

Părinţi de închiriat



autor Roryta 

Ieri am deschis televizorul dis-de-dimineaţă. Nu ca să urmăresc ceva anume sau ca să mă uit la el în neştire, ci fiindcă mă simţeam singură şi voiam să aud glasuri în cameră. Eram preocupată de cartea tehnică a wireless-ului meu proaspăt achiziţionat şi încercam să-i dau de capăt în ce priveşte funcţionarea. Citind superficial, încurc mufele şi rămân fără semnal la internet, drept pentru care fac o scurtă pauză ca să-mi liniştesc nervii brusc apăruţi, şi ridic privirea către ecran. Întind mâna după telecomandă şi măresc sonorul. La un canal de televiziune se difuzau chiar în acel moment ştirile horror, obişnuite deja, de seară: crime, violuri, accidente mortale, răfuieli între diverse bande etc.
După ce le trece pe toate în revistă, la un moment dat, prezentatoarea dă o ştire bombă. Nouă. Unică. Nemaiauzită.
„Un puştan de la liceu a dat anunţ pe internet că închiriază părinţi cu ora.”
Uit subit de nervii mei şi-mi măresc involuntar pupilele.
Haida’ de!, îmi zic. Aşa ceva nu am mai auzit.
Doamne!! Ce au mai inventat ăştia!!!
E de râs? E de plâns?
Nici nu ştiu cum să reacţionez.
Firesc, privesc în primul rând din punctul de vedere al părintelui. Al omului matur care, întâmplător sau nu, are un copil de-a vârstă cu cel care a dat anunţul.
Cum să te prezinţi la o şcoală, într-o clasă, în faţa unui cadru didactic şi să afirmi că eşti mamiţica lui Goe şi că ai venit să participi la şedinţă, să pozezi în mamă grijulie şi iubitoare ce se interesează în amănunt de situaţia şcolară a unei progenituri care-şi foloseşte banii de buzunar, daţi de părinţii săi naturali, în scopuri cel puţin ciudate? Când tu, de fapt, habar nu ai cine-i individul, ce hram poartă, ce mare senator/deputat e tat-său sau ce afaceri dubioase învârte? Nici pe mă-sa nu o ştii. Nu ştii nimic despre ei. Nu ai nici cea mai vagă idee dacă nu cumva cele trei mari hoteluri din centru pe lângă care tocmai ai trecut, cu sticlă din fundaţie până-n antenă, sunt ale acestei familiei parvenite, îmbogăţite peste noapte, care nu mai are noţiunea banului şi-ntr-un delir de grandoare halucinantă îi aruncă plodului bancnote verzi cu geanta.
Fără să-mi propun, îmi fuge gândul la o regie bine ticluită.
Când toată lumea se aşteaptă să vii cu limuzina, tu te cobori ca amărâta din autobuz sau, mai rău, vii pe jos. Logic, lumea se uită lung. Ajungi în clasă, iei loc cuminte în băncuţă, îţi învârţi irisurile sus-jos, stânga-dreapta, apoi ţi le cocoţi pe mutra dirigintei care te priveşte întrebător. „Sunt mama lui Goe!”, răspunzi la întrebarea nerostită. Cei de faţă se holbează la tine, fiecare aşteptându-se în sinea lui să te vadă înconjurată de blănuri, diamante şi să miroşi a parfum scump, în timp ce tu ai venit îmbrăcată cu o fustă creaţă, un pulover pe gât, o geacă ponosită şi ghete din piele ecologică, că-s mai ieftine. Şi nici măcar nu eşti coafată.
Asta face parte din „rudele sărace” sau o fi chiar mă-sa? Ce-o fi păţit? O fi dat-o bărbat-său afară din casă?, se întreabă unii. Firesc, te simţi stingherită şi ţi-ai dori să fugi mâncând pământul. Îţi dai seama că, profesional, ai dat-o-n bară.
Al doilea punct de vedere ar fi cel din partea progeniturii.
Sunt tare, sunt as, sunt şme(ker), sunt popular şi mă doare la bască de toţi şi de toate. Am şofer care vine la ce oră şi oriunde vrea muşchii mei. El nu ridică privirea din pământ în faţa mea, fiindcă ştie că are de crescut cele trei ploduri ale lui. Arunc banii tatei pe etnobotanice, pe gagici, pe băutură, pe prieteni. Trântesc pe net un anunţ capabil să-i lase mască pe toţi şi aştept ofertele. Sună o tanti. Mă întâlnesc cu ea. Arată jalnic. Dacă o iau şi o cântăresc, cu tot cu haine, face mai puţin decât un gram de aur. Refuz categoric. A doua tanti. Arată mai binişor. Poate prea binişor. Dacă o fi vreo colegă de-a mamei? Totuşi, poate nu. Scot suta de euro şi i-o flutur pe sub nas. Jumătate acum, jumătate după.
Planuri mari.
A doua zi, un bou de la televiziune dă peste anunţ şi-mi divulgă secretul, în toată ţara. O iau în freză şi se duce dracului tot.
Cu tot cu imaginaţia mea de câteva secunde...
Asta nu înseamnă că o astfel de ştire nu dă idei şi altora, la fel cum au dat şi altele.
Am devenit fără voia noastră, cu tristeţe spun asta, părinţi de închiriat. Am ajuns bătaia de joc a unor copii de bani gata care nu ştiu şi poate că nu vor învăţa niciodată ce înseamnă să câştigi un ban cinstit, cu sudoarea frunţii.

2 decembrie 2012