Lui

 

autor Roryta

De n-aș avea în lume, de n-aș avea uitarea

Din inimă să-mi spele, cu patos frământarea

Aș crede mai mereu că-n viața asta-ntreagă

Sunt simplu lut aprins ce nu se mai încheagă.

 

Mă simt un vas topit, o luntre în derivă

Ce nu-mi mai aparțin nici mie, dimpotrivă,

Sunt naufragiat pe-o insulă din mare

Iar clipele mi-s grele și visele amare.

 

Privirea mi-o ridic spre cerul plumburiu

E noapte-n mine, Doamne, și nu pot să descriu

Cum mi se pare drumul pe care-acum pășesc

Ca un etern supliciu ce-n taină-l ispășesc.

 

Și simt în jurul meu o ploaie, o furtună

Când norii tot mai negri în jurul meu se-adună

Să-mi smulgă chiar din suflet, brutal și odios

O ultimă nădejde, aceea în Hristos.

 

Să nu m-abandonezi, să nu mă lași în lume

Grămadă de atomi ce-s lepădați anume,

Să Te apleci asupră-mi cu dor mistuitor

Și să-mi șoptești cu drag: Îți sunt Mântuitor!

 

                         Cristea Aurora - ianuarie 2021