Libertatea, ca
noţiune pură, reprezintă posibilitatea de a acţiona în viaţă după propria
voinţă, după dorinţă, dar în sens filosofic reprezintă un ansamblu de idei,
opinii adoptate în special în epoca în care trăim, indisolubil legată de
necesităţi pentru că exprimă raportul dialectic în care se află activitatea
umană faţă de legile naturii, precum şi cerinţele impuse de societatea în care
trăm.
Considerăm,
totuşi, că noţiunea de libertate este uşor abstractă, la fel ca fericirea, dacă
ne raportăm la individualitate, pentru că nu toţi avem aceeaşi viziune despre
ea, nu toţi suntem capabili să discernem dacă avem libertatea de a alege sau
dacă nu cumva suntem gândiţi. De aici rezidă şi ideea că destinul ne este
trasat încă dinainte de a ne naşte, că el este inclus fatalmente în om, atât la
interior, cât şi la exterior.
Pe de o parte,
celebrul filosof Friedrich Nietzsche, susţinea ideea că nu toţi oamenii sunt
egali, că ei se împart în două categorii: cei cu voinţa slabă şi cei cu voinţă
de putere, numindu-i pe aceştia din urmă supraoameni. Supraoamenii au
capacităţi mai profunde de sinteză, sunt mai deştepţi şi se autopropun ca
suprem etalon de inteligenţă şi aptitudini. Filosoful ajunge la concluzia că
biserica şi slujitorii ei au avut nevoie de religie şi credinţă pentru a-şi
crea dreptul de a pedepsi. Preoţii admiteau libertatea ca pe o calitate a
fiinţei umane, pentru ca în virtutea acestui fapt să poată fi judecaţi,
declaraţi vinovaţi şi pedepsiţi. Dacă Dumnezeu este mort, atunci totul este
posibil, în locul divinităţii fiind postulată ideea supraomului.
Pe de altă
parte, mult mai contemporanul său Jean-Paul Sartre, vine cu o perspectivă
inovatoare, că omul este condamnat la libertate, că are capacitatea de a face
singur alegeri şi că, în funcţie de alegerile sale, îşi poate trasa propriul
destin. Din această libertate, deci responsabilitate uriaşă se naşte şi
angoasa, disperarea pentru că angajăm toată umanitatea în acţiunile noastre,
ceea ce este fals. Acest aspect general generează ideea că liberul arbitru
există în totalitate şi anihilează noţiunea de destin, ca parte dintr-un plan
inteligent superior pe care creştinătatea îl adoptă şi şi-l însuşeşte. Omul
crede că e liber când face ceea ce doreşte, dar niciodată nu menţionează că are
şi o responsabilitate şi că ar trebui să aibă grijă la consecinţele propriilor
acte.
Aşadar,
contradicţia dintre libertatea umană şi existenţa unor constrângeri impuse de
zei, divinitate sau destin va rămâne o problemă deschisă pentru gândirea
filosofică a epocilor următoare. Creştinismul a dezvoltat doctrina liberului
arbitru pentru a da sens responsabilităţii omului în faţa lui Dumnezeu,
determinându-l să creeze mijloace tehnice şi tehnologii care să-i schimbe rolul
şi statutul în Univers. Libertatea apare aici privită din două perspective
diferite, dar amândouă o leagă de responsabilitate. Fie că există o divinitate
sau nu, omul este liber, dar este şi responsabil în aceeaşi măsură pentru
faptele sale. Fie că privim libertatea ca pe un dar sau ca pe o condamnare,
cert este că o deţinem, mai mult sau mai puţin, mai filosofic sau mai real.
Iertarea salvează oameni. Iubirea însă, salvează suflete. - Aurora Cristea
Vrei să cunoști lucrurile? Privește-le de aproape. Vrei să le iubești? Privește-le de la distanță - Ion Luca Caragiale
Trebuie să ai coarne să reziști într-o cireadă. - Ion Vlasiu
Anunturi
Arhiva
-
►
2025
(227)
- ► septembrie (29)
-
►
2020
(53)
- ► septembrie (2)
-
►
2015
(16)
- ► septembrie (2)
-
►
2014
(31)
- ► septembrie (6)
Postări populare
-
Emisiunea "Dincolo de povestiri", difuzată pe postul Acasă TV în ziua de 24 februarie 2014. Preot Lucian Bâl...
-
autor Roryta În clipa în care a început să cânte ”Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi...” am simț...
-
Love likes coincidences (2011) Unele persoane sunt de părere că libertatea alegerilor ne aparţine în totalitate nouă, oamenilo...
-
Cu siguranţă că toată lumea a auzit de Bulă şi de celebrele bancuri ceauşiste cu acest personaj. Cu siguranţă că toată lumea sau marea ...
-
1. Prima icoană pe sticlă pictată de mine. Îl reprezintă pe Sf. Nectarie de la Eghina. Donată preotului Lucian Bâlc din Răs...
Etichete
- aurora (404)
- creatie literara (369)
- cristea (402)
- cristea aurora (404)
- diamante (1)
- diverse (34)
- emisiuneTV (10)
- Galati (384)
- pictura mozaic (2)
- picturi (31)
- poet (261)
- poeta (261)
- popa (2)
- portret (2)
- preot (1)
- Primaria Galati (6)
- primarie (5)
- prozator (141)
- recenzie (10)
- scriitoare (141)
- scriitor (145)
- topraisar (2)
- TV (11)
- TV Galati (5)
- viorel (2)
Mă urmăresc...
Libertate şi destin
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
DREPTUL DE AUTOR
AVERTISMENT
Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare, independent de valoarea și destinația lor. Prin urmare, toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală sau parțială și publicarea lor fără acordul autorului este interzisă. Punerea la dispoziția publicului, inclusiv prin internet sau prin alte rețele de calculatoare, fără consimțământul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricanților de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, intră sub incidență art. 139, indice 8 și constituie infracțiune.
NOTĂ - Fotografiile din topicuri sunt luate de pe Internet
Muzica
Eugen Doga
Genialul compozitor al secolului XX Ernesto Cortazar Franz Schubert
Genialul compozitor al secolului XX Ernesto Cortazar Franz Schubert

