În noaptea ce răsare și-n
stele care pier
Se vede Luna plină, un
splendid giuvaier
Un bec ce luminează pe
fruntea obosită
Cu grijă și mâhnire
adesea pardosită.
Ridică-o clipă ochii
spre bolta cea cerească
Nu te lăsa învins de temerea
lumească
Că dincolo de lume și
dincolo de moarte
Există o altă viață și
nu e prea departe.
Se spune din străbuni,
din vechile răstimpuri
Că duhurile noastre din
mii și mii de timpuri
Străbat tot Universul
și ne șoptesc în gând
Că vii suntem mereu și
nu murim nicicând.
Suntem fii ai Luminii
și suntem o Creație
Scânteie din divin în orice
respirație
Născuți pentru a învăța
și pentru a iubi
Cu tot ce e frumos a ne
împodobi.
Din noaptea ce răsare,
din stelele ce pier
Din galaxii adânci și
pline de mister
Se vede o lumină, un
astru luminos
E semnul cel mai sfânt,
lumina lui Hristos
Care coboară-n suflet,
senin și delicat
Cu Dumnezeu s-avem un
duh purificat
Să ne-mpăcăm pe veci,
să fim nemuritori
Locuitori în Rai, etern moștenitori.
Cristea Aurora - noiembrie 2020
