autor Roryta
Mi se întâmplă
să rătăcesc pe diverse site-uri, cu precădere pe cele de cultură, texte
literare, descoperiri ştiinţifice, spiritualitate, citate, poezii, picturi,
magazine istorice ş.a. Le răsfoiesc, citesc câte o frază, două ori poate chiar
mai mult dacă simt că subiectul mă pasionează, după care pun un semn de carte,
cu gândul să mai revin, sau pur şi simplu plec definitiv.
Îmi place să
descopăr lucruri noi - în limita timpului liber extrem de zgârcit cu mine, din
păcate - şi poposesc mai ales acolo unde simt căldura sufletească dincolo de
ecran.
Partea cea mai
proastă (pentru mine, desigur) este că se întâmplă să-mi placă un anume
subiect, devin interesată, ciulesc
ochii, mi-i rotunjesc şi măresc corespunzător, apoi încep cititul asiduu.
Bunăoară, în seara asta am dat peste un articol interesant, scris de cineva -
nu are importanţă cine, unde se scria despre citate şi formele de dragoste pe
care le cunoaşte omenirea. Mi-am oprit privirea curioasă, dar am plecat repede.
Chichiţa mea veşnică mi-a stricat seara, m-a făcut să închid fereastra repede
şi aproape că mi-a fost ciudă pe mine. Nu suport greşelile elemnetare de
gramatică sau ortografie. Probabil ţine de paranoia, de un fel de ţâcneală
precoce, nu ştiu ce să mai spun.
Care e
problema dacă omul mai greşeşte?
În fond, nimeni
nu e perfect.
Corect, dar
uite că astfel de erori determină pe unii să se întoarcă din drum şi să
părăsească spaţiul virtual respectiv, deşi e posibil să fie un subiect
inteligent, demn de remarcat. Păcat! E ca şi cum te îmbraci cu o rochie albă de
mătase, dar constaţi că, din loc în loc, cusăturile nu sunt duse până la capăt.
Nu-i aşa că n-o mai cumperi?
Sunt unii care
dau copy-paste la diverse articole, fără să le treacă prin filtrul mental, fără
să le discearnă cumva, fără să le pese, ci doar de dragul de a umple pagina
aiurea. În astfel de cazuri intervin comentatorii care, după ce bălăcăresc
autorul cu tot soiul de injurii, ajung să se spurce între ei atât de tare, că
nu mai ştii nici măcar despre ce era vorba iniţial în acel articol. Mi s-a
întâmplat nu o dată să citesc, de exemplu, un articol despre bacalaureat,
despre Ministerul Învăţământului sau despre grevele profesorilor etc.
Încep comentariile, la început mai domestice, apoi din ce în ce mai nărăvaşe,
pentru ca în final, să se ajungă la înjurături pe şleau (dezactivate de cele
mai multe ori de moderatorii sau administratorii site-urilor respective) unde
se trimit unii pe alţii la origine, se fac direcţionări vădite la neuronii
lipsă de o parte şi de alta, se leagă de neamul adversarului până-n trecut la
Adam şi Eva sau invers, de la maimuţă încoace. În mijlocul unor astfel de scandaluri
internaute, când se mai găsesc câte doi-trei-patru care îşi aruncă ofense şi
suduieli, apare un altul care postează repede-repede un comentariu fără nicio
legătură cu speţa: „Vând tractor marca Massey Ferguson 3645, 145CP, 1994”.
Să te
tăvăleşti pe jos de râs şi altceva nimic!
Logic, fazele
astea mă destind, îmi aduc involuntar pe buze un zâmbet larg şi trec mai
departe.
Legat de diverse
articole citite pe Internet, am constatat că e greu să răzbaţi în lumea
literară, fiindcă toţi, dar absolut toţi sunt teribil de talentaţi. Românul
ştie de toate: să fie electrician, instalator, inginer, economist, mecanic
auto, doctor şi - de ce nu? - critic literar la nevoie. Dacă te duci pe un site
de literatură, observi că toată lumea scrie. Bine, bine, am înţeles şi asta.
Toţi scriu. Dar, dacă toţi scriu, atunci cine mai citeşte? Evident, nimeni.
Nimeni nu mai citeşte pe nimeni, fiindcă cei mai mulţi sunt prea ocupaţi să
scrie, ca să mai şi citească. Tocmai de aceea se uită noţiunile elementare de
gramatică, ortografie, citire clară a limbii române, exprimare greoaie sau
adevărate împiedicări în cuvinte. Ca să nu mai amintesc că sunt foarte puţini care
ştiu cu adevărat CÂND anume să folosească o virgulă sau CÂND anume să nu o
scrie. Nu pui o virgulă acolo unde-ţi trăsneşte ţie pe chelie! Virgula are şi
ea rolul ei chiar dacă e infimă, iar din acest motiv de cele mai multe ori este
omisă.
Apoi mai sunt
şi unii care nu numai că nu ştiu să scrie, dar se mai simt şi lezaţi dacă
încerci timid să le atragi atenţia. Tu eşti cel care „te dai deştept”, „îţi dai
aere” de mare vedetă, as în domeniul ortografiei etc. Şi, la urmă, te trezeşti
că ai frigiderul plin de carne până la sfârşitul anului. Dar tot e bine, doar
aşa să mai poţi avea friptură de sărbători.
Părerea mea
este că un text ar trebui verificat, revizuit, nu publicat la voia întâmplării,
postat la plesneală, pentru a atrage pe cei mai slabi de inimă.
Păcat de limba
noastră română că este atât de deformată astăzi, că nu se mai ţine cont de
reguli, că se „mircuieşte” pe teze, la testări sau examene chiar. Şi cei mai
mulţi nici măcar nu sunt deranjaţi de asta... De ce oare?
aprilie 2013