12 noiembrie 2020 | By: roryta

Vechiul meu corăbier

 


autor Roryta

În drumul meu de zi cu zi pe-o stradă mică-n cartier

Vedeam mereu pe scaun stând un vechi corăbier

El mă privea ades vrăjit, îmi urmărea mișcarea

Și își rotea zâmbind subtil cu mâna mustăcioara.

 

-Frumoasă doamnă care treci cu pas ușor și grațios

Multe femei eu am văzut și sunt pretențios.

Nu vreau nimic, decât să-ți spun că ești o mică stea

La care trupul meu flămând cu patos te poftea

 

Încă din vremuri vechi, apuse, și până în prezent

Te urmăresc cu dor nebun și-mi ești medicament

În ale mele boli trupești balsam și doctorie

Și în culise sufletești mică butaforie.

 

Era drăguț acel bărbat venit parcă din alte timpuri

Cu mustăcioara sa întoarsă ca-n vechile răstimpuri

Îmi era drag și-l mângâiam pe creștet când treceam

Îl zăpăcea prezența mea și asta o știam.

 

Îi aruncam ocheade lungi și-l provocam intenționat

Deși nu m-atrăgea de fel ca un bărbat adevărat.

Dar într-o zi trecând prin port și căutându-l cu privirea

Un scaun gol m-a-ntâmpinat, mi-a-ncetinit pornirea.

 

Și am aflat cu întristare că vechiul meu navigator

Spre alte maluri a plecat să fie spectator.

De-atunci în fiecare zi când trec și marea o privesc

Cu drag și cu emoție în suflet de el îmi amintesc.

 

Cristea Aurora - noiembrie 2020