Discursul
magistral al d-nei Prof. Univ. Dr. Anca Munteanu - Universitatea de Vest din
Timișoara, cu ocazia prezentării filmului ”0,1%” - producător Călin Terțan, la
Satu Mare, în data de 18.10.2025.
”Sigur
că nutresc față de acest oraș o iubire nestinsă care a supraviețuit în pofida
anilor care fug. Vorbind despre Satu Mare, vorbind de iubirea care o datorez
acestui oraș m-am gândit ca în această seară să vă vorbesc despre Iubire, o
temă unde fiecare dintre dv. sunteți o parte a răspunsului, așa încât sper ca
în această seară să deslușim noi aspecte, noi nuanțe ale acestui fascinant
continent.
Aș
spune că a IUBI despre o știință și deopotrivă o artă, ca și a trăi și ca și a
muri. Da. Vă surprinde că spun și că există o artă de a muri care probabil este
cel mai dificil de dus pentru noi toți, pentru că față de moarte avem, practic,
o anxietate ancestrală.
Ei
bine, există astăzi și o știință a IUBIRII, care se numește frumos amorologie.
Erich Fromm care este un autor redutabil în acest domeniu, a scris o carte
memorabilă care se numește Arta de a iubi și unde depistează mai multe tipuri
de iubire: iubirea maternă, iubirea paternă, iubirea fraternă, iubirea erotică,
iubirea de sine și, evident, iubirea față de Dumnezeu.
Ceea
ce vreau să vă spun este că cea mai fragilă și cea mai perisabilă dintre iubiri
este tocmai iubirea erotică. Și mi-aduc aminte de Eugen Ionescu, un autor pe
care eu îl iubesc foarte mult, spunea că, de fapt, iubirea nu te absolvă de
necazurile vieții, nu contează dacă este împlinită sau nu, și, de asemenea, nu
te scutește de frica împotriva morții. Deci, iată, Eugen Ionescu a avut o
atitudine destul de rezervată față de iubire, și totuși - Haideți să-i dăm
Cezarului ce este al Cezarului!, spre sfârșitul vieții, într-una din ultimele
sale lucrări, va spune: ”Dacă tot trebuie să murim, măcar să murim din
dragoste.” Dacă voi cerceta etimologia cuvântului, voi ajunge la latinescul
”amor”, adică fără moarte. Este motivul pentru care Gabriel Marcel, un distins
filozof francez, spunea foarte frumos: ”A declara cuiva Te iubesc, înseamnă a-i
spune, de fapt, tu nu vei muri.” Foarte frumos, nu?
Ceea
ce vreau să vă spun este că evident, pentru un om de știință, o asemenea
definiție nu mulțumește. Este o definiție metaforică, dar eu cred că așa un
fenomen insolit cum este Iubirea nu poate fi încorsetat în patul procustian al
unei definiții. Adică, haideți să iubim uneori metaforele și probabil că
Iubirea, și-mi aduc aminte de ce spunea poetul - Mihai Eminescu, are parfum de
floare albastră. Eu am constatat un lucru care m-a intrigat și probabil că și
dumneavoastră o să fiți de acord cu mine, și anume că, pentru fiecare marcă de
automobil, avem câte un termen. În schimb, pentru a desemna galaxia iubirii,
avem un singur concept.
În
continuare, aș vrea să vă vorbesc succint despre deosebirea dintre a te
îndrăgosti și a iubi. Sunt lucruri foarte diferite. Ne îndrăgostim în momentul
în care linia orizontului nostru nu ne mai satisface. Atunci evadăm din carcasa
eu-lui și migrăm către celălalt. Ei bine, acest celălalt de care ne îndrăgostim
va fi o persoană în jurul căreia va gravita o vreme, numai o vreme, întregul
univers și va fi decretat ca un standard de perfecțiune. Deci, iată cât de
interesant poate fi această metamorfoză care se naște. Și, desigur, în momentul
în care ne îndrăgostim, semnăm cu niște lunateci, cu niște somnambuli. Oricum,
nu suntem tot timpul într-o stare de trezire, de veghe, cum spun psihologii. Și
mai este ceva: în momentul în care ne îndrăgostim, viața parcă pierde din
ponderabilitate și acreală.
Mi-am
adus aminte de un autor pe care iarăși îl stimez mult, este vorba de Pascal
Bruckner, și binențeles citez din memorie, el spunea cam așa: ”În viața mea a
coborât o verticală și pur și simplu un necunoscut mi-a sfâșiat viața în două.
Aș vrea să mă întorc la mine fără să mă pierd.” E un amestec de plăcere și
durere, de parfum și arsură. Acum, ca să intrăm și pe un făgaș foarte
științific, vreau să vă spun că un studiu englez a constatat un lucru foarte
interesant și anume: că atunci când privim poza persoanei de care ne-am
îndrăgostit, pur și simplu în creier se activează centrii recompensei și vom
avea o secreție a hormonilor de fericire, dopamină și endorfine. Deci, cred că
vă dați seama de unde este combustia asta extraordinară în momentul în care ne
îndrăgostim.
În
continuare, foarte pe scurt, am să vreau să analizez care sunt principalii
factori, care sunt principalele cauze care alimentează procesul îndrăgostirii.
Mai întâi de toate, atractivitatea fizică. Haideți să nu o disprețuim. Vă rog
să rețineți că frumusețea fizică a femeii este valorizată îndeosebi din
renaștere, iar a bărbatului cam de prin anii '60. Certamente, frumusețea fizică
a femeii este, dacă vreți, strategică, iar a bărbatului, i-aș spune eu, este
facultativă. Și încă ceva, întotdeauna când ești un om frumos - și toată lumea
care are acest dar știe acest lucru - ai niște avantaje. Nu numai dacă ești de
gen feminin. Și anume, care ar fi avantajele? În primul rând, ești mai bine
recompensat pentru munca ta. În al doilea rând, mai este o chestiune foarte
interesantă, lumea te tolerează mai ușor atunci când greșești, chiar dacă ești
în fața unui complet de judecată. Dar sunt și dezavantaje, pentru că
întotdeauna există un revers și o față. Care este dezavantajul? Sigur că cineva
care are un partener frumos e foarte mândru pentru că are această șansă, dar în
același timp este pur și simplu frisonat de teamă că își va pierde acest
partener.
Vă
rog să rețineți un lucru foarte important, și anume că deranjamentele
axiologice de care vorbim, și avem atâtea deranjamente axiologice în vremurile
noastre, se datorează și faptului că realmente cultivăm în exces, cu foarte
mult efort și bani, dimensiunea noastră fizică, care sigur nu trebuie
neglijată, dar mai trebuie să ne ocupăm și de alte dimensiuni mai puțin
perisabile care rezistă și dator la patina necruțătoare a timpului, de exemplu,
mobilarea forului nostru interior, a dimensiunii noastre lăuntrice. Oricum, în
ultima vreme, ne dezbrăcăm tot mai frecvent de prejudecăți și și de haine,
seminuditatea și nuditatea ne agresionează vulgar și, pur și simplu, s-a
pierdut acea taină, acel farmec al descoperirii intimității celuilalt. Mi-aduc
aminte când eram studentă și atunci a apărut mini jupa, dar o mini-jupă
decentă, nu ca acuma, un domn din anturajul meu mi-a făcut o poezie și o să vă
evoc doar o strofă: ”Sunt prea multe picioare ca geometria lor să mai însemne
ceva. S-a pierdut șarmul vântului indiscret care din joacă sau din glumă făcea
realul mai cochet.”
Ei
bine, vreau să vă spun că un studiu american a ajuns la niște concluzii care pe
mine m-au speriat. Și anume întrucât acești stimuli care au o incidență erotică
sunt atât de debordanți și uneori atât de agresivi și vulgari, s-a întâmplat
ceva care ar trebui să ne pună pe gânduri. Și anume, a avut loc o blazare a
privirii masculine și, sigur, asta se însoțește cu o serie de disfuncții a
dinamicii sexuale, așa încât – atenție!, bărbații au nevoie de tot mai multe
picanterii erotice pentru a se amorsa din punct de vedere sexual.
Aș
vrea să vă mai spun încă un lucru: când vorbim de această dimensiune fizică,
doamnele şi domnișoarele ar trebui să știe un lucru. E adevărat frumusețea
fizică poate fi o armă de cucerire a unui bărbat, pentru că pur și simplu
erotismul masculin se bazează foarte mult pe privire. Dar e o armă de cucerire,
însă nu te ajută să şi păstrezi. Deci asta este una din marile constatări.
Acuma vorbind despre vectorul sexual, pentru că și sexualitatea are un rol
important în actul de îndrăgostire și, evident, și în cel de iubire, aici aș
vrea să spun că, în mod categoric, nu trebuie nici să negăm și nici să
ostracizăm sexualitatea care face parte din matricea primordială a ființei
umane, trebuie să o respectăm, să fim responsabili, și aș spune eu, mai ales,
nu trebuie să o vulgarizăm și, printre altele, cred că ar fi necesar să punem
capăt sciziunii alienante dintre sex și iubire. Ele trebuie să meargă împreună,
pentru că altfel, aș îndrăzni eu, sexualitatea care este devidată de sentimente
se transformă, dacă vreți, într-un fitness nu este dormitor. Atât și nimic mai
mult. Mai e ceva: democrația sexuală a glisat într-un libertinaj sexual care e
îngrijorător. Și ați văzut destule știri la televizor, chiar am fost șocată de
ce s-a întâmplat la o școală în Timișoara, nu de mult. Deci, activitatea
sexuală se începe foarte timpuriu, din ce în ce mai timpuriu, chiar și sub 12
ani și poate că merge și mai jos. Apoi, prea multe cupluri încep să aibă un act
sexual la prima întâlnire. Nu în ultimul rând, o serie de comportamente
etichetate acum câteva decenii ca fiind perversiuni, acum țin de normalitate.
Și nu în ultimul rând, un lucru iarăși foarte îngrijorător, ambele genuri au
tot mai mulți parteneri sexuali. Freud spunea, Papa Freud, spunea că atunci
când un cuplu este într-un act sexual, de fapt sunt prezente șase persoane.
Două persoane reale și patru umbre. Și anume umbrele părinților fiecăreia
dintre parteneri.
Mai
apoi, literatura spirituală mai spune ceva interesant: atunci când avem un
partener sexual, chiar dacă imediat după aceea ne despărțim, suntem branșați
energetic șapte ani. Deci vă dați seama, dacă ai foarte mulți parteneri
sexuali, cam ce încâlcitură energetică se întâmplă acolo. De asemenea, aș dori
să vorbesc tot în acest context de un lucru care iarăși m-a șocat, și anume, se
practică o exhibare sexuală absolut deranjantă. E suficient să vă dau un
exemplu, și anume, în Cartea Recordurilor e considerată ca performanță când o
tânără asiatică, în intervalul de 12 ore, a întreținut relații sexuale cu 251
de bărbați. Îngrozitor, nu? Și asta e performanță!! Deci, iată în ce decadență
axiologică ne aflăm.
Acum,
sigur nu vreau să prelungesc foarte mult această intervenție... Dacă ar fi să
detectez, să identific cauzele îndrăgostirii într-un registru mai subtil, aș
apela, desigur, la Carl Gustav Jung şi cu perechea lui de arhetipuri,
anima-animus, anima este principiul feminin, animus principiul masculin. Deci
bărbatul se îndrăgostește când animusul lui, care somnolează în inconştient,
întâlneşte femeia care rezonează cu acest animus. Iar femeia se îndrăgostește
atunci când anima ei, deci arhetipul ei inconștient, se pliază pe
caracteristicile unui bărbat concret. Sigur aici ar fi o discuție mai lungă.
Vreau
să vă spun că, din păcate, iubirea nu este veșnică. De fapt, nici iubirea nu
este veșnică. Academicianul Pavelcu, pe care l-am avut dascăl și m-a condus
lucrarea de doctorat de mult, avea o carte, Viața sentimentelor, în care vorbea
de o dimineață a sentimentelor de o maturitate și de un cimitir al
sentimentelor. Deci iată că avem și aici un cimitir. Ei bine, vreau să vă spun
că în acest context, autorii consideră că îndrăgostirea durează doi ani sau
maxim trei, aici e diferență între autori. Sigur, dacă este o idilă ascunsă,
atunci se pare că durează mai mult. Și ce este de remarcat în toată această
chestiune, e că în momentul în care îndrăgostirea se sfârșește, în acel moment
vraja dispare. Eul, care a evadat din carapacea sa, revine și iarăși am intrat
în proza vieții. E un moment de răscruce. Ce facem? Ne despărțim sau urcăm la
un nivel superior, care este iubirea? Există o teorie, pe care am să vă spun pe
scurt, foarte frumoasă, a lui Stendhal, teoria cristalizării, care surprinde o
imagine suculentă a îndrăgostirii. Și anume, în momentul în care ne
îndrăgostim, atribuim persoanei respective calități pe care nu le are. E fel ca
și o crenguță uscată, abandonată într-o mină de sare, care se încarcă cu
granule și în bătaia soarelui pur și simplu strălucește ca o diademă încrustată
în diamante. Ei bine, când anii trec și rutina mușcă necruțător din relație,
încep să sară granulele. Și există un moment când partenerii apar unul în fața
altuia exact cum sunt, fără niciun fel de cosmetizare și dacă procesul continuă
și nu se iau măsuri din partea ambilor, atunci apare un moment foarte trist,
când partenerii și atribuie unul altuia și defecte pe care nu le au.
Vreau
să vă spun că, în mod categoric, longevitatea unui cuplu, în opinia mea,
depinde de numărul canalelor de comunicare dintre parteneri și de consistența
acestor canale. Din punctul meu de vedere, ar trebui să se înceapă, ca o
premiză, printr-o comunicare caldă, fluidă, în plan afectiv, pentru că dacă se
începe cu parterul (așa am eu obiceiul să spun), adică cu o relație sexuală
fără să fie glazurată cu iubire, pur și simplu recurgem la o simplă experiență
epidermică, la o eșapare a preaplinului tensionar și, eventual, hormonal. Deci
iată cât de importantă este și ordinea, nu numai calitatea canalelor, în plus
categoric, în momentul în care apare și o comunicare în plan intelectual și
spiritual, atunci avem toate șansele ca această relație să dureze, să dureze
mai mult decât când nu apar aceste legături. Certamente, în îndrăgostire,
afectivitatea primează. În iubire, afectivitatea e prezentă, dar e în tușe mai
estompate, pentru că mai important e acum inteligența, comunicarea, iertarea.
Dragii
mei, am avut o comunicare acum câteva săptămâni la un congres despre iertare. E
atât de importantă iertarea și părintele ne poate vorbi aici multe ore despre
iertare, inclusiv când ne îmbolnăvim. Când ai un cancer, totdeauna spune
literatura, să te întrebi pe cine trebuie să ierți. Și, în general, când ai o
boală serioasă, deci un un simplu guturai, ci e vorba de o boală majoră. Încă o
chestiune foarte importantă: trebuie să înțelegeți că pe măsură ce se
consolidează iubirea, practic sentimentele noastre se adresează unui om în
integralitatea dimensiunilor sale. Deci, îl iubim deopotrivă pentru calități și
defecte. Numai în îndrăgostire avem această tentație de a idealiza persoana. În
iubire, când ea supraviețuiește și apare și supraviețuiește, îl iubim așa cum
e. Și îmi place foarte tare ce a spus Nietzsche, că: ”Într-o dragoste
adevărată, trupul este acoperit de suflet.” Și așa și este.
Și
este un lucru pe care vreau să vi-l mai amintesc pentru că nu doresc să
prelungesc prea mult această intervenție. Se referă la necesitatea ca
partenerii diadei să îngrijească ce au dobândit prin iubire. Aici este un efort
consistent, sistematic, care trebuie să vină din partea ambilor, pentru că,
dragii mei, din păcate, relațiile afective, ca toate relațiile, se oxidează și,
la un moment dat, ceea ce era cer, devine un simplu tavan, poate chiar jumulit
de vreme. Deci este foarte important ca să veghem la această dimensiune și
vreau să vă spun că există două premise foarte importante, asta o spune
literatura, n-am spus-o eu, literatura de specialitate, și anume două premise
care ajută ca o relație de iubire să dureze. Și anume, este vorba de
complementaritatea psihică, adică ce înseamnă asta? Dacă unul din parteneri
este un impulsiv, un agresiv, un coleric needucat, să aibă în preajmă un
partener care e capabil de calm și care este capabil de echilibru în momentele
stresante. În ceea ce privește coordonatele socio-culturale, aici e nevoie de o
similaritate. Sigur, nu e obligatorie, se poate întâmpla și când nu sunt
similarități, dar e mult mai ușor să obții durabilitate dacă ai aceste premise
de similaritate socio-culturală. La ce se referă? Să provii din aceeași rasă,
din aceeași religie, din același mediu de proveniență, să ai același nivel
cultural, același statut profesional. Deci, repet, am întâlnit cupluri unde
există o defazare, dar prin efort s-au putut depăși, însă, dacă sunt deja gata
existente, sigur că lucrurile sunt mult mai ușor de realizat. Există un
specialist important, Chapman, care furniza următoarele strategii pentru a
asigura stabilitatea unei relații de iubire. În primul rând, să fii acolo
atunci când celuilalt îi este greu și trebuie să-l susții. Să-i acorzi
suficient de mult timp sau atenție. Deci nu ai alte lucruri și nici nu-l bagi
în seamă, e ca o fantomă care bântuie prin casă. Nu în ultimul rând, să-i faci
servicii care îi sporesc confortul de zi cu zi. Din când în când să-i faci daruri,
nu neapărat trebuie să fie o mașină de lux - Doamne, iartă-mă!, o floricică -
să țină minte sau să vadă că nu l-ai uitat și că afecțiunea ta este acolo.
Vedeți, nu trebuie să umblăm la lucruri atât de sfidătoare. Iarăși e o alienare
aici și n-are rost să continui. Și încă o chestiune: persoanele, diada,
partenerii să-și ofere cât mai frecvent gesturi de tandrețe. Asta nu înseamnă
neapărat sex, dragilor. Există o vârstă când sexul te-a părăsit. Este vorba de
gesturi tandre, mângâieri, îmbrățișări, săruturi. Și o să vă dau și o cifră
care cred că pe domni o să-i satisfacă. Deci, un bărbat care are obiceiul când
pleacă de dimineață la serviciu să-și îmbrățișeze partenera, așa spune
literatura, trăiesc cu 5,5 ori mai mult decât cei care nu au acest obicei. Deci
iată un argument destul de serios.
Mai
există un nume important și anume John Gottman, care e cotat unul din marile
somități ale terapiei de cuplu și el oferă niște soluții. Știți care sunt?
Simplu. El spune așa: în primul rând, trebuie să-i spui partenerului tot ce
trăiești, gânduri, sentimente, fapte. Și un lucru foarte interesant, care pe
mine m-a șocat: să nu găsești în afara cuplului tău un confesor căruia să-i
destăinui lui mai multe lucruri decât îi spui propriului tău partener. Așa
spune Gottman, nu știu, sunteți, nu sunteți de acord, este o altă chestiune. De
asemenea, să fii foarte prudent atunci când ai tendința să-l umilești, este
foarte erodant. Și nu în ultimul rând, să-ți cenzurezi la maximum critica. Tot
literatura de specialitate spune că o jignire se atenuează, se vindecă cu cinci
complimente. Ei, nu e atât de ușor să găsești cinci complimente imediat ca să
repari pocinogul făcut.
Vreau
să vă mai spun ceva, și încet - încet, mă apropii de sfârșit, și anume că viața
noastră este formată din multe vârste, din multe anotimpuri, când
personalitatea noastră se modifică, aici, sigur că este vorba și de o serie de
nuanțe, un grad poate superior de maturizare pe care îl dobândim, așa încât să
nu vi se pară șocant că de-a lungul unei vieți putem avea mai multe iubiri.
Deci nu trebuie să condamnăm pe un om că are mai multe iubiri. Pentru că
realmente suntem plurali în iubire. Am promis că nu o să prelungesc prea mult
intervenția, încerc să mă apropii de final. Desigur că n-am încercat decât să
vă sensibilizez la câteva aspecte care creionează galaxia iubirii. Aș vrea să
rețineți că iubirea este, deopotrivă, suportul și aroma vieții la orice vârstă,
începând cu penumbra intrauterină și mergând până la Marea Trecere și - aș
îndrăzni eu să spun - dincolo de ea.
Vreau să vă spun că la vârsta senectuții, iubirea nu numai că este posibilă pentru că inima nu face riduri - poate avem cardiologi prin sală să ne spună - și este, dimpotrivă, indispensabilă la această vârstă, poate chiar mai mult decât la alte vârste. De ce? Pentru că, în pofida trădărilor trupului, în pofida asfințiturilor care sunt cu tine, totuși îți conservi sensul și bucuria de a trăi. Și aș mai îndrăzni eu să observ ceva: la vârsta aceasta, a senectuții, când semnalele, pulsiunile cărnii s-au mai estompat și dinamica hormonală s-a liniștit probabil de tot, cred că iubirile pot fi mai pure, mai profunde, mai subtile. Oricum, în stilul nostru de a iubi este încă o dată personalitatea noastră autentică, așa cum în fiecare perlă din șiragul pe care zeul vedic Indra îl poartă la gât și care, deci repet - fiecare perlă reflectă întregul univers. Și pentru a vă sensibiliza la rostul major al iubirii în viața noastră, am să evoc o parabolă care aparține lui Osho și anume: Într-o zi vine la un maestru un tânăr să-l întrebe care este calea spre Dumnezeu. Atunci înțeleptul îi răspunde: ai iubit vreodată? Tânărul speriat, nu, nu, nu, nu, eu nu mă țin de fleacuri din astea, eu caut pe Dumnezeu. Îmi pare rău, dragul meu, îi răspunde bătrânul înțelept, nu te pot ajuta. Du-te! Pentru că în absența iubirii nu există nicio fereastră care duce spre Dumnezeu. Iubirea este un dar suprem, o datorie sacră, care ne întreține ritmul liturgic al vieții și ne ajută să reconstruim taina Unului primordial. Eu doresc, în încheiere, să mulțumesc organizatorilor pentru această frumoasă seară, vă mulțumesc și dumneavoastră, tuturor pentru că rămân în aceeași speranță cu voi, că ”Lumina iubirii nu poate fi nicicând stinsă de întunecimile lumii.”
Vă mulțumesc.”
