Cuvinte nespuse

autor Roryta 

Ești raza ce scapă prin vis neînvins,

O taină ce arde în aer aprins,

Ești clipa ce curge pe tâmpla tăcerii,

Un vers nerostit în amurgul durerii.

 

Din doruri se țes căi stelare spre tine,

Cu pași de lumină prin umbre străine,

Te port în privire ca-n cer o planetă

Atât de aproape, mereu incompletă.

 

Ești vântul ce-nvârte clepsidrele stinse,

Iubirile mele ce se-apleacă învinse,

Căci nu știu să fiu decât aripă-n zbor,

Când sufletul meu se aprinde de dor.

 

Mi-e vocea în gânduri, mi-e dorul în ploaie,

Te port ca pe-o rană ce nici nu mai doare,

Și-n fiecare vis ce se naște târziu

Te strâng cu tăcerea — și-apoi te mai scriu.

 

Pe margini de clipă, te chem și mă tem,

Că-s prea multe din tine și-n toate eu gem,

Dar n-aș da o urmă din tine din mine

Pe toate luminile lumii străine.

 

Că eu nu te-aștept, dar nici nu te uit,

Doar merg lângă tine, prin vis nevăzut,

Și dacă într-o zi vei simți ce-am simțit

Adu-ți aminte căci nu am mințit.

 

Mă știi? Sunt frunză ce scriu în galaxii,

Cu tine-năuntru, cu tine-ntr-o zi,

Când poate vei spune, cu sufletul plin:

„Și eu te-am iubit… dincolo de destin.”

                                         iunie 2025