autor Roryta
Te port în mine-adânc, iubirea mea,
Ești foc și liniște și tot ce-aș vrea.În nopți mă chemi fără să spui ceva,Cu vocea mută din inima taMă strigi în vise și în gând mereu,În râsul tău îl văd pe Dumnezeu.Cu tine-n suflet nu mai știu să plec,În ochii tăi învăț să fiu întreg.Ești început ce nu s-a mai sfârșit,Un drum pe care nu m-am rătăcit.Când inima îmi spune ”mai rămâi”Parcă se-oprește timpul cel dintâi.Te vreau în zile, în stele și furtuni,În amintiri ce mâine vor fi minuni.Când lumea cade-n jur și-mi pare greu,Tu vii și îmi șoptești ”iubitul meu”.Cum să te fac să înțelegi, iubitoCă pot să fiu acum doar incognitoÎn marile iubiri ce se mai scriuPe sufletul rănit și-atât de viu?Când te privesc îmi pare nesfârșitUn chin pe care-l duc înăbușitLa vârsta mea trecută și căruntăÎn lumea asta multă și măruntă.Te-ai coborât din stele și din viseMi-ai tulburat credințe nepermiseUn prizonier în propriile ziduriCu-o inimă ce are multe riduri.Să mai iubesc acum, pe înseratÎmi este atât de greu și e ciudatCând știu că mă îndrept către apusCu pași grăbiți, cu timpul descompus.Ești focul care arde acum în tineȘi-l simt cum vine uneori spre mineDar, draga mea, te rog atât, să fiiIubirea mea dintr-un apus de-o zi.Căci nu pot sta în jarul tău fierbinteÎn declarații lungi și jurăminteDoar viața ne-a făcut din dor și lutMult mai departe de cum ai fi vrut.Oh, Doamne, ce-i, de te-ai aprins așa?Când pe obraji m-ai prins a săruta?Copilă inimoasă cu inima de focNu pot să mai rămân în tainicul tău joc.Căci nu te pot iubi așa cum ți-ai doriNu te-ai mai lumina și nu ai înfloriSpre țărmul tău să mergi cu sufletul ușorIar eu în urma ta doar voi ofta: mi-e dor.Și voi visa frumos, cu sufletul deschisSpre tine, draga mea, cu gândul interzisSpre tot ce-ar fi putut în alte vieți să fieÎn alte universuri, frumoasă nebunie.februarie 2026
