Învățând să mă simt din nou

 

Pe marginea tăcerii m-am oprit,

Cu simțuri vechi ce-n timp au împietrit,

Răni adânci, crescute în tăcere,

Le-am strâns sub pleoape, ca o mângâiere.

Am învățat din umbre învățătura

Că viața nu se curmă cu măsura,

Ci cu un dor ce urlă-n renunțare

Și cu tăceri ce strigă vindecare.

M-am rătăcit, dar ochii-mi cristalini,

M-au dus pe drumul vechii rădăcini,

Pe drumul greu, cu pas de-ncercare,

Am regăsit în mine alinare.

Acum zidesc cu palmele lumină

Și-nvăț s-ascult ce-n mine se închină.

Căci să te simți din nou cu-adevărat 

E drumul cel mai tainic și curat.

Aurora Cristea - scriitor și poet