Ale tale daruri

 

autor Roryta

                     Sunt ploaia care-ți cade pe umeri și pe suflet
                     Sunt apa care-n vise străbate al tău umblet
                     Nu știi de unde vine și nu știi ce-i cu tine
                     În ce adâncă taină ți-e inima de mine.
 
                     Nici eu nu știu mai bine cum să dezleg misterul
                     Învăluită-n ceață și să-mi pătrund eterul
                     Cu gândurile-n palmă și ochii ațintiți
                     Spre noi în viața toată, ca doi nebuni smintiți
 
                     Nebuni vom fi, iubite, nebuni vom fi de noi
                     Ne vom juca în vise ca doi copii eroi
                     O dulce hârjoneală și-o dragoste în trepte
                     Venit-a cam târziu, prin căile nedrepte.
 
                     În viața asta scurtă și-al inimilor joc
                     Oh, marea mea iubire, oh, dulcele meu foc
                     Îmi arzi din neștiință, din purul tău nesaț
                     Întreaga mea ființă cu care merg la braț.
 
                     Aș vrea ca s-o acopăr cu nepăsare fină
                    Să nu mai simt în mine mereu această vină
                    De-a te iubi fierbinte, de-a-mi încrusta ființa
                    Cu toate ale tale, cu toată socotința.
 
                    Acum sunt vis pribeag prin viața ta matură
                    Cum să te scot din suflet, frumoasă creatură?
                    Când zâmbetul tău larg trezește-n mine dorul
                    Ca să-ți compun iubirea și-n vers să-mi aflu zborul.

                          aprilie 2025

  

  

Numai noi

autor Roryta

            

                   Contopiți unu'-n altul, contopiți orișicum
                            Transformându-ți chimia într-un veșnic parfum
                            Vei fi beat de plăceri, vei fi beat de dorință
                            Și-ți voi scrie pe trup, încrustat pe ființă
 
                            Cum de-aici pân'-la cer ești mister și savoare
                            Secundă din vis, mereu cerșetoare
                            Dimineață și seară veșnic doar împreună
                            În lumea de astăzi și-adesea nebună.
 
                            Mă cufund eu în tine, te cufunzi tu în mine
                            Fiecare din noi așa cum ne vine
                            Neștiind de nimic și mereu fremătânde
                            Două trupuri într-unul, de iubire flămânde
 
                            Vino-adânc tu în mine cu drag și cu dor
                            Să-ți simt tâmpla cea dulce, al tău scump fior
                            Să ne-mbătăm de drag, de supliciu și chin
                            Împreunați pe vecie, doar noi să fim.
 
                            Și când vom fi două stele în nori,
                            Când vom fi acolo unde sunt doar vapori
                            Vom ști cum am fost, vom fi iarăși noi doi
                            Simțindu-ne liberi, mereu numai noi.

                           noiembrie 2024

                            Facebook

                      

                     Youtube

Cel ce Sunt

 

autor Roryta

                                   Ce este, Doamne, acolo sus, în straturile-nalte
                                De nu putem vedea nicicând decât prin cruda moarte?
                                Ce este dincolo de nori, în cerurile sfinte,
                                Suflete mari, suflete mici, 'nălțate din morminte?
 
                                Și ce mister se-ascunde-n Tine, în mintea-Ți nevăzută,
                                De Te-ai decis să Te cobori la lumea decăzută?
                                Cum ai făcut Tu, sfânt părinte, să vii taman la noi
                                Când știi prea bine că suntem în suflet mai mult goi?
 
                                Cum ne-ai iubit și ne iubești, crucificându-te plenar,
                                Pe noi, făuritori de spini, haini în inimi iar și iar?
                                Cum să-nțelegem ce gândești și opera-ți măiastră
                                Când un mister total și-adânc e însăși viața noastră?
 
                               N-am înțeles că vii suntem, umpluți de nemurire
                               N-am înțeles enigma morții, inconștientă omenire
                               Nimic din tot ce-a fost și este, din harurile sfinte,
                               Că astăzi Tu ești Cel ce sunt, în veci și mai-nainte.

                              Cristea Aurora - decembrie 2022

Un dor

autor Roryta

O curgere a vieții e un suspin de dor

Iubire și cântec, un suflet în zbor

Privire duioasă și adiere divină

O taină mirare din sfânta grădină.

 

Ce mare mister se ascunde în tine,

De te întrebi întruna, creștine,

Dacă totul e abur, o undă, un vis,

Dacă există aievea acel paradis?

 

De ce te prostești în banale himere

În lucruri vulgare și efemere?

De ce crezi că totul e pură avere

Pe care nimeni în veci n-o va cere?

 

De ce crezi mereu că aici e esența

Și nu vrei deloc să observi diferența

Când, de fapt, tocmai Sus e secretul

Și tu știi foarte clar că acolo-i concretul?

 

Rătăcit-ai prin nopțile reci tot mai des

Dificil și stingher ți-e drumul ales,

Întoarce-ți privirea spre tine mereu

Și nu uita: acolo-i chiar Dumnezeu.

                                 

                                    Cristea Aurora - iulie 2022

Un vis, o chemare

 

autor Roryta

E vis sau mi se pare

În scurta-mi preumblare

De dincolo de nori

De dincoace de flori

Eu știu dintru-nceput

Și până la sfârșit

Că totu-i trecător

În lume curgător

Și-n fiecare clipă

Ce se consumă-n pripă

Eternă existență

Iubire în esență

Din necuprins venind

O lume cucerind

În haos și mister

Mișcându-se-n eter

Lumina cea suavă

Ce se ridică-n slavă

Și se coboară blând

Prin lume circulând

Ne farmecă mereu

Același Dumnezeu

O rânduială sfântă

În inimi se avântă

Aș vrea să nu mai fie

Haos, dezarmonie

S-avem ca sfânt trofeu

Hristos Arhiereu

În inimă și-n gând

O dragoste având

Continuă iertare

În Rai sfântă chemare.

    Cristea Aurora - iunie 2021
                             

Lui

 

autor Roryta

De n-aș avea în lume, de n-aș avea uitarea

Din inimă să-mi spele, cu patos frământarea

Aș crede mai mereu că-n viața asta-ntreagă

Sunt simplu lut aprins ce nu se mai încheagă.

 

Mă simt un vas topit, o luntre în derivă

Ce nu-mi mai aparțin nici mie, dimpotrivă,

Sunt naufragiat pe-o insulă din mare

Iar clipele mi-s grele și visele amare.

 

Privirea mi-o ridic spre cerul plumburiu

E noapte-n mine, Doamne, și nu pot să descriu

Cum mi se pare drumul pe care-acum pășesc

Ca un etern supliciu ce-n taină-l ispășesc.

 

Și simt în jurul meu o ploaie, o furtună

Când norii tot mai negri în jurul meu se-adună

Să-mi smulgă chiar din suflet, brutal și odios

O ultimă nădejde, aceea în Hristos.

 

Să nu m-abandonezi, să nu mă lași în lume

Grămadă de atomi ce-s lepădați anume,

Să Te apleci asupră-mi cu dor mistuitor

Și să-mi șoptești cu drag: Îți sunt Mântuitor!

 

                         Cristea Aurora - ianuarie 2021    

Tristă simfonie

 

autor Roryta

Un dor mă arde-n noaptea rece

În mine moare-orice speranță

În viața asta care trece

Tu nu ai nicio siguranță.

 

Ești lacrimă, ești lut și scut

Un abur efemer și vis

Ești tot ce-n lume n-ai fi vrut

Dar care-n cer demult s-a scris.

 

Un duh în candela iertării

Altar de plânset neuitat

Venin în ziua tulburării

Obraz de lacrimă brăzdat.

 

Cum să-nțelegi că-n astă lume

Ești trecător fără succes

O mână veștedă de hume

Departe de a fi ales

 

De Dumnezeu care adoarme

Și nu mai poți să-l mai distingi

Când disperările-ți sunt poame

În pomul vieții, și te stingi

 

Într-un amurg uitat de toți

Cu inima în agonie

Tu strigă mut și de mai poți

Din viața ta fă simfonie.

                                       Cristea Aurora - ianuarie 2021

Curcubeu lunar

autor Roryta 

 

Un vânt suav de primăvară

Și-un tainic răsărit de Lună

Face ca cerul să tresară

Și noaptea să i se supună.

E liniște în crengi și-n vise

Și-un curcubeu seducător

Porni spre Luna ce-l oprise

În jurul ei, fermecător.

-Tu, legământ frumos și sfânt

Făcut de Însuși Dumnezeu,

Fii mie acoperământ

Și mă-mpresoară tot mereu.

Frumos, rotund, multicolor,

Ca să se minuneze Omul.

Să fiu regina nopților.

Te rog, fă-o pe gentilomul!

Și se opri la ruga ei,

Și-o-nvălui cu drag și dor:

-În noaptea asta de mă vrei

Voi fi pe cer al tău decor.

În brațe te cuprind și strig

Oh, Luna mea cea minunată

De vânt, de ploaie și de frig,

Tu astăzi vei fi apărată.

Ce minunată simbioză

Natura cea miraculoasă

Vie metamorfoză

Grozavă și spectaculoasă.

Ești o pictură-ncântătoare

Penel divin și talentat

Tablou în prag de sărbătoare

De Dumnezeu atent pictat.

Și-un halo magic se formează

De pe pământ să-l tot admiri

În jurul Lunii stă de pază
Precum în Univers, doi miri.

                             Cristea Aurora - decembrie 2020

Cadoul perfect

 

autor Roryta

Din vremuri de demult, apuse, neuitate,

Dintr-o trăire sfântă, dulce solemnitate

Fost trăitor în Rai și renegat de Duh

Suflet orbecăind adesea prin văzduh.

 

Un Om își plânge viața, pierdutul Paradis

De mii de ani fiind un chinuit proscris

Și într-o rugă vie, mereu neîntreruptă

Cu demoni și cu patimi în permanentă luptă.

 

Adamul cel dintâi, fatalul păcătos

Cel ce s-a lepădat de Dumnezeu Hristos

Trăiește acum în noi, așa cum s-a prezis

Cu toată slăbiciunea  și tot ce-i interzis.

 

Fiu neascultător, de-a lungul și de-a latul

Împrăștiind voit pe-ntreg pământ păcatul

Vei înțelege oare, cândva, în astă viață

Să nu fii neclintit, cu sufletul de gheață?

 

Să ai acea căldură, să plângi ce ai pierdut

Să te împaci cu toți, să nu fii iar căzut

S-ajungi să fii un dar lui Dumnezeu cel bun

Un glob de aur sfânt din bradul de Crăciun.

                           Cristea Aurora - decembrie 2020