Rădăcinile uitate

autor Roryta

Prin orașul pustiu de cuvinte,

Unde timpul tresare tăcut,

Se aud amintirile sfinte

Ale unui timp odată pierdut.

 

Memoria curge-n tăcere

Ca un clopot de strigăt-n amurg,

Iar durerea, cu pași de tăcere,

Își preface ecoul în burg.

 

Pe sub frunze uitate de toamnă

Se strecoară regăsirea ușor,

Ca o mână ce-n somn te îndeamnă

Să te-ntorci iar la primul fior.

 

Frica-i o ceață ce pleacă,

Adâncul nu pare prea greu,

Când o rază timidă se joacă

Pe obrazul tău palid, de zeu.

 

Iar din solul ce pare uscat

Rădăcinile cresc fără teamă,

Și-noi renaște un suflet curat

Pe care dragostea o cheamă.

          iunie 2025