De inimă albastră

 

autor Roryta

Pe boltă lunecă-n abis

Cu pași de ceață-n constelații

Ce mai rămâne când ai fost vis

Și-un nume scris peste vibrații?

Se zbate-n piept un cer tăcut,

O inimă albastră, vie,

Ce-n salturi de zenit crescut

Se răzvrătește-n poezie.

E visceral fiorul blând

Ce-mi tremură în piele dusă,

Ca un ecou venit din gând,

Dintr-o iubire nepătrunsă.

Tu ești simulacrul ceresc,

O umbră-n aur de icoană,

Cu ochi ce tainic mă vrăjesc

Într-o tăcere suverană.

Și totul curge-n ciclicități,

Ca marea-n maluri care moare,

Dar eu te port în vechi cetăți

De dor ce nu mai au hotare.

O, dacă-n noaptea fără semn

Ai ști cât doare-așteptarea,

Ai fi o stea cu sânge demn

Și-ai înțelege tresărirea.

Dar nu, rămâi un vis târziu,

O formă plină de tăcere,

Pe care-o strig în chipul viu

Al unei clipe efemere.

                                

                                iunie 2025