În drumul meu de zi cu
zi pe-o stradă mică-n cartier
Vedeam mereu pe scaun
stând un vechi corăbier
El mă privea ades
vrăjit, îmi urmărea mișcarea
Și își rotea zâmbind
subtil cu mâna mustăcioara.
-Frumoasă doamnă care
treci cu pas ușor și grațios
Multe femei eu am văzut
și sunt pretențios.
Nu vreau nimic, decât să-ți
spun că ești o mică stea
La care trupul meu
flămând cu patos te poftea
Încă din vremuri vechi,
apuse, și până în prezent
Te urmăresc cu dor
nebun și-mi ești medicament
În ale mele boli trupești
balsam și doctorie
Și în culise sufletești
mică butaforie.
Era drăguț acel bărbat
venit parcă din alte timpuri
Cu mustăcioara sa
întoarsă ca-n vechile răstimpuri
Îmi era drag și-l
mângâiam pe creștet când treceam
Îl zăpăcea prezența mea
și asta o știam.
Îi aruncam ocheade
lungi și-l provocam intenționat
Deși nu m-atrăgea de
fel ca un bărbat adevărat.
Dar într-o zi trecând
prin port și căutându-l cu privirea
Un scaun gol m-a-ntâmpinat,
mi-a-ncetinit pornirea.
Și am aflat cu
întristare că vechiul meu navigator
Spre alte maluri a
plecat să fie spectator.
De-atunci în fiecare zi
când trec și marea o privesc
Cu drag și cu emoție în suflet de el îmi amintesc.
Cristea Aurora - noiembrie 2020
