Din tainică celulă, din
cel mai mic nucleu
Unealtă vie sunt, mâna
lui Dumnezeu.
Mă simt himeră brută,
sunt lut aprins de dor,
Cioplit să-mi fie
chipul, Lui asemănător.
M-am pervertit în lume
şi dorul de Cel sfânt
S-a transformat amar
într-un adânc mormânt
Din colbul de pe
drumuri m-am îmbrăcat în lume
Cu cele mai cumplite,
nefericite hume.
Şi m-am trezit deodată mustrat
chiar cu dojană
Balsam cu miruri sfinte
puse pe-adânca rană
În mine a fost furtună
şi-a nins necontenit
De-atâta rătăcire
parcă-am şi ostenit.
Un răsărit de soare
mi-a alinat suspinul
M-a ridicat de jos și
mi-a salvat declinul
Și-un curcubeu superb
în vreme de apus
A apărut pe cer, speranță mi-a adus.
Un duh, o rugăciune și altare
cu descântec
Văzduhul din iubire cu
râvnă ca să-l spintec.
Îndrăgostit de cruce
şi-mbălsămat cu scut
Un stih să-i cânt acum Întâiului
născut.
