Secătuite clipe de
viață și dezgust
Când chinul ți se pare
trăit în mod injust
Ți-aduci acum aminte că
ești un mic destin
Și toată existența nu-ți
este doar festin.
Că fiecare lacrimă și
orice încruntare
E-a inimii trăire,
eternă frământare,
Din dragoste de dor,
din dragoste de doi
Se duce-o bătălie, se
duce un război.
Te simți neînțeles,
singur și-abandonat
Și ieși din lupta asta cu
suflet șifonat.
Iubirea nu mai e cel
mai frumos capriciu
Ea devenind deodată
adevărat supliciu.
Dar toate-s efemere în
jungla vieții noastre,
Se nasc și-apoi se sting, misterioase astre,
Și-ajungi spre toamna
vieții, când devii înțelept
Să spui: Da, Doamne,
destinul mi-l accept.
Și ne înveșmântăm, să
nu fim iarăși goi,
Cu dragoste de semeni,
cu tot ce e în noi
Mai bun și-apropiat de dulcele Cuvânt
Din soartă să ne facem destinul cel mai sfânt.
Cristea Aurora - noiembrie 2020
