Pe-o stradă mică,
delicată, din centru, din oraș,
De care tot scria pe
vremuri un vechi gazetăraș
Ne-aduce har odată cu
sfințenia
Un edificiu cunoscut,
pe nume Vovidenia.
Căutători de veșnicii,
de secole trecute
Ei cu suspine-și plâng
amar cărările pierdute
Trec dincolo de pragul
porții, timizi și vinovați
Păcatele ca să-și descarce,
să fie iar curați.
Sunt oameni triști și
cu nevoi, ce nu mai au iubirea
Sunt lacrimi care cad
din Rai şi vor neprihănirea
Nădăjduind în ajutor și
într-o viață fără pată
Ei ştiu că îi așteaptă-aici
o Maică prea curată.
Îngenunchind plini de dureri,
stingheri şi prihăniți
De fapte grele şi amare
fiind mereu mâhniţi
Îşi spun secretul cu regrete
şi vor să-şi schimbe starea
Un sacerdot să îi
asculte şi să le dea iertarea.
E plin de graţie divină
acest lăcaş de-odinioară
E flacără dumnezeiască
care în taină se coboară
Marie sfântă, Maică
bună, mireasă a lui Dumnezeu
Ne ești și înger și
stăpână și sprijin tot mereu.
Cu infinită chibzuință,
cu înțelegere și dor
Schimbi gândul și
ființa toată în duh nepieritor.
Ești o magie ce încântă,
ești pură și nevinovată
Speranță, dragoste și
cântec, prințesă minunată.
Sub patrafirele care le
ard păcatele mărturisite
Căutătorii de divin cu
sufletele pustiite
Își caută neîncetat și își
doresc smerenia
În cel mai pur lăcaș de inimi, în sfânta Vovidenia.
Cristea Aurora - octombrie 2020
