autor Roryta
Un strigăt din suflet se rupe-n tăcere,Cuprins de o teamă ce nu se mai cere,În piept răscolit de dureri neauzite,Se zbate-n chemări și-n tăceri nesfârșite.Cuvinte nu vin, nici nu pot să mă ierte,Le simt cum apun în tăceri tot mai certe,Tresar amintiri în nopțile sfinte,Șoptindu-mi dureri ce nu au cuvinte.E strigătul meu, nu se aude, nu doare,Dar pulsează în mine ca-n inimă-o floare,E-un foc ce sfârșește-n tăcerea divină,Și-n inima mea renaște lumină.În crucea tăcerii, în noaptea cea vie,Mă caut pe mine, căzând în pustie,Și-n tăcerea grea răsună o chemare,Ce plânge-n amurg pe-o veche cărare.
iulie 2025
