02 iulie 2025 | By: roryta

Călătorie pe drumul lunii

 

autor Roryta

Pe drumul lunii albe, sub vălul de argint,
Pornește călător cu pasul sfânt și blând,
Lumina-mbrățișează enigma de sub stele,
Și dorul tău dansează prin visele mele.

Noaptea-i o regină cu ochi de cristal,
Drumul este un cântec ce curge-n ritual,
Vântul cântă lin, iar inima tresaltă,
Regăsirea-n suflet ca o floare saltă.

Luna șoptește poveste veche de dor,
Călătoria vie țese firul ușor,
Lumina plutește peste marea tăcere,
Visul se-înalță c-o dulce mângâiere.

Pe drumul lunii lin, în pas de călător,
Sufletul se pierde-ntr-un sfânt visător,
Lumină ce aprinde scântei din iubire,
Regăsirea plutește în dulce nemurire.

iunie 2025


01 iulie 2025 | By: roryta

Reflexii uitate în ochii lunii

autor Roryta

Pe luciul nopții s-a lăsat un dor fără putere,
Și-n ochii lunii curg adânc suspine și mistere.
Un licăr stins se-ascunde lin în umbra unui gând,
Ca o uitare ce se-ntoarce în vise alergând.

Sub cerul pal, cu pași de fum, visarea se destramă,
Și timpul moale-mi trece-n piept, ca un tablou-n ramă.
Când clipele se-aprind tăcut în lacrimi fără rost,
În amintiri atât de dulci, iubiri care au fost.

Prin ochi de cer rămâne-nchis un cântec nerostit,
Cu gust de stea și vânt pierdut din sufletul rănit.
Un dor nespus m-a învelit în visul răvășit,
Și mi-a lăsat în piept un drum tăcut, înăbușit.

Și totuși, uneori tresar în nopțile târzii,
Când luna-și scutură tăcut lumina-n poezii.
Atunci revăd, uitate-n gând, priviri ce m-au atins
Reflexii dintr-un timp pierdut, ce n-a fost încă stins.

iunie 2025




Misterul nopții într-un zâmbet tăcut

autor Roryta 

Sub cerul blând, cu stele-n ram, încet m-am rătăcit,
Un mister lin plutea-n văzduh, pe drumuri adâncit.
Și noaptea m-a cuprins ușor în mantia-i de fum,
Cu pași de vis, prin infinit, umblam pe-al lumii drum.

Un zâmbet blând mi-a dat lumini ce-n suflet s-au aprins,
Și umbre dulci din amintiri pe tâmple mi s-au prins.
Era un semn, un gând ce-n piept trăia fără cuvânt,
Un har tăcut, nemărginit, crescut din cer și vânt.

Din vis cobor un fir de glas, în inimi să-l presar,
Cu aripi moi, de îngeri stinși, căzuți în sfânt altar.
Și noaptea mi se pare azi un cânt pierdut în vânt,
Dar plin de dor și sens adânc, înfipt în al meu gând.

Un mister viu, nemuritor, zidește-n pieptul meu
Palatul unui vis tăcut, cu geam spre Dumnezeu.
Și de te-ntorci să-l cauți lin, în zori sau la apus,
Acolo-l vei găsi mereu, în locul meu ascuns.

iunie 2025