Sunt ploaia care-ți cade pe umeri și pe suflet
Sunt apa care-n vise străbate al tău umblet
Nu știi de unde vine și nu știi ce-i cu tine
În ce adâncă taină ți-e inima de mine.
Nici eu nu știu mai bine cum să dezleg misterul
Învăluită-n ceață și să-mi pătrund eterul
Cu gândurile-n palmă și ochii ațintiți
Spre noi în viața toată, ca doi nebuni smintiți
Nebuni vom fi, iubite, nebuni vom fi de noi
Ne vom juca în vise ca doi copii eroi
O dulce hârjoneală și-o dragoste în trepte
Venit-a cam târziu, prin căile nedrepte.
În viața asta scurtă și-al inimilor joc
Oh, marea mea iubire, oh, dulcele meu foc
Îmi arzi din neștiință, din purul tău nesaț
Întreaga mea ființă cu care merg la braț.
Aș vrea ca s-o acopăr cu nepăsare fină
Să nu mai simt în mine mereu această vină
De-a te iubi fierbinte, de-a-mi încrusta ființa
Cu toate ale tale, cu toată socotința.
Acum sunt vis pribeag prin viața ta matură
Cum să te scot din suflet, frumoasă creatură?
Când zâmbetul tău larg trezește-n mine dorul
Ca să-ți compun iubirea și-n vers să-mi aflu zborul.
aprilie 2025
