autor Roryta
Am ars ca o candelă-n temple de ceară,Mi-am pus toată viața pe un singur altar,Crezând că iubirea-i arcuș de vioarăCe cântă balade-ntr-un vechi sanctuar.Te-am scris printre stele cu dor și tăcere,Te-am dus ca pe-un nume sfințit în apus,Ți-am dat din ființă, din tot ce se cere,Lumină să-mi fii într-un dor presupusDar n-ai înțeles că sunt jarul din steaȘi citesc prin timp scripturi neștiuteÎn stihuri de mir îmi aștern legea meaÎn cosmos te caut prin stele tăcute.O pasăre sunt, mereu călătoareUn val care-și caută un țărm tăinuit,Din haos de gânduri și raze de soareStrig iar printre versuri un dor chinuit.Vorbesc despre ziuă și focul din mineÎntre cer și pământ rămân suspendatăVăd îngeri din Cosmos venin către tineȘi-n umbra nopții mă simt iar legată.Dar merg mai departe prin noapte și rană,Cu inima-n flăcări și pasul supus,Iar dragostea mea devine icoanăSpre un țărm infinit departe-n apus.Ai fost o lumină din tăceri infiniteVenită din soare ca un curcubeuCioburi mi-ai făcut din clipe tihniteDe îngeri trimis sau de Dumnezeu.În lumea cea rea și atât de confuzăMă retrag elegant într-un vers de poetÎn mine trăiești, preschimbat într-o muzăȘi scriu poezie în ritm de sonet.martie 2026
![]()
