Etern în inima mea

autor Roryta

Am ars ca o candelă-n temple de ceară,

Mi-am pus toată viața pe un singur altar,

Crezând că iubirea-i arcuș de vioară

Ce cântă balade-ntr-un vechi sanctuar. 

Te-am scris printre stele cu dor și tăcere,

Te-am dus ca pe-un nume sfințit în apus,

Ți-am dat din ființă, din tot ce se cere,

Lumină să-mi fii într-un dor presupus

Dar n-ai înțeles că sunt jarul din stea

Și citesc prin timp scripturi neștiute

În stihuri de mir îmi aștern legea mea

În cosmos te caut prin stele tăcute.

O pasăre sunt, mereu călătoare

Un val care-și caută un țărm tăinuit,

Din haos de gânduri și raze de soare

Strig iar printre versuri un dor chinuit.

Vorbesc despre ziuă și focul din mine

Între cer și pământ rămân suspendată

Văd îngeri din Cosmos venin către tine

Și-n umbra nopții mă simt iar legată.

Dar merg mai departe prin noapte și rană,

Cu inima-n flăcări și pasul supus,

Iar dragostea mea devine icoană

Spre un țărm infinit departe-n apus.

Ai fost o lumină din tăceri infinite

Venită din soare ca un curcubeu

Cioburi mi-ai făcut din clipe tihnite

De îngeri trimis sau de Dumnezeu.

În lumea cea rea și atât de confuză

Mă retrag elegant într-un vers de poet

În mine trăiești, preschimbat într-o muză

Și scriu poezie în ritm de sonet.

martie 2026

 

Ecouri peste stele

 

autor Roryta

Te văd în nori, Te văd în stele
Și-n fiecare răsărit
Te văd în Soare și în Lună
Tu ești în orice asfințit.

Te văd în fiecare suflet
Care trăiește pe pământ
În orice rugă fără sunet
Dar și în Marele Cuvânt.

Te simt în ploaie și în vânt
Și-n foșnetul ușor de frunze
În zborul trist, adesea frânt
Și în tăcerile confuze.

Un foc ce arde lin în șoapte
Și mistuie secunda rece
Pe colț de stea din astă-noapte
Se-nalță o rugă care trece.

În infinit spre galaxii
Și străbătând văzduhul
Fărâmițând iar în felii
Tot ce apasă duhul.

Oh, Doamne, tu ești peste tot
Căci uneori te simt aproape
Tu bați în fiecare clopot
Ce tremură acum de moarte.

O grație care cunoaște
Un adevăr divin din Tine
Căci vom muri spre a ne naște
Sus, în regatele divine.

martie 2026

 

Dor necuprins

autor Roryta

În zori mă trezesc cu gândul aprins,

Ca focul ce arde sub jarul nestins.

O clipă te caut în liniștea grea,

Oftat nesfârșit pe colțuri de stea.

În piept se aprinde o inimă vie,

Cântată pe-un vers dintr-o poezie

Plutește tăcută în timp peste drum,

Ca dorul ce arde mocnit într-un fum.

Un fir nevăzut ne leagă ușor,

Subțire ca raza ivită în zori.

Din visele mele departe de lume

Țesut din tăceri și din nopți fără nume.

Acum ești stingher într-un colț de tăcere,

Ca marea când doarme sub vânt de mistere.

Ești taină și vis în noapte și zi

Iar gândul etern spre tine va fi.

Nu cer nici răspuns și nici jurământ,

Doar liniștea care ne leagă-n cuvânt.

Căci unele inimi, deși sunt tăcute,

Se-mbracă adesea în doruri știute.

Și poate cândva, fără semn, fără glas,

Te-oprești într-un loc din drumul rămas.

Atunci vei simți în suflet și-n piept

Un dor necuprins și-adesea nedrept.

Ah, Doamne, ce suspin și cât dor

În lumea cea mută ce-aș vrea s-o implor

Să-oprească o clipă din timpul cel viu

Cu tine în suflet etern ca să fiu.

martie 2026

 

 

  

O viață

autor Roryta

Fii zâmbet și soare 

Fii val într-o mare 

Petală-ntr-o floare 

O apă-n mișcare.

Fii dor ce apare 

Un vânt ce răsare 

Un vis dintr-o zare 

Un timp de ardoare. 

Fii focul cel tare 

Și-un drum pe cărare 

Lumină să-ți fii 

O viață și-o zi.

februarie 2026

No comment

 

Iubirea dintr-un apus

autor Roryta

                          Te port în mine-adânc, iubirea mea,

Ești foc și liniște și tot ce-aș vrea.

În nopți mă chemi fără să spui ceva,

Cu vocea mută din inima ta

Mă strigi în vise și în gând mereu,

În râsul tău îl văd pe Dumnezeu.

Cu tine-n suflet nu mai știu să plec,

În ochii tăi învăț să fiu întreg.

Ești început ce nu s-a mai sfârșit,

Un drum pe care nu m-am rătăcit.

Când inima îmi spune ”mai rămâi”

Parcă se-oprește timpul cel dintâi.

Te vreau în zile, în stele și furtuni,

În amintiri ce mâine vor fi minuni.

Când lumea cade-n jur și-mi pare greu,

Tu vii și îmi șoptești ”iubitul meu”.

Cum să te fac să înțelegi, iubito

Că pot să fiu acum doar incognito

În marile iubiri ce se mai scriu

Pe sufletul rănit și-atât de viu?

Când te privesc îmi pare nesfârșit

Un chin pe care-l duc înăbușit

La vârsta mea trecută și căruntă

În lumea asta multă și măruntă.

Te-ai coborât din stele și din vise

Mi-ai tulburat credințe nepermise

Un prizonier în propriile ziduri

Cu-o inimă ce are multe riduri.

Să mai iubesc acum, pe înserat

Îmi este atât de greu și e ciudat

Când știu că mă îndrept către apus

Cu pași grăbiți, cu timpul descompus.

Ești focul care arde acum în tine

Și-l simt cum vine uneori spre mine

Dar, draga mea, te rog atât, să fii

Iubirea mea dintr-un apus de-o zi.

Căci nu pot sta în jarul tău fierbinte

În declarații lungi și jurăminte

Doar viața ne-a făcut din dor și lut

Mult mai departe de cum ai fi vrut.

Oh, Doamne, ce-i, de te-ai aprins așa?

Când pe obraji m-ai prins a săruta?

Copilă inimoasă cu inima de foc

Nu pot să mai rămân în tainicul tău joc.

Căci nu te pot iubi așa cum ți-ai dori

Nu te-ai mai lumina și nu ai înflori

Spre țărmul tău să mergi cu sufletul ușor

Iar eu în urma ta doar voi ofta: mi-e dor.

Și voi visa frumos, cu sufletul deschis

Spre tine, draga mea, cu gândul interzis

Spre tot ce-ar fi putut în alte vieți să fie

În alte universuri, frumoasă nebunie.

februarie 2026

 

Sub lumina unei clipe

autor Roryta

Ne-am întâlnit ca două țărmuri vii,

Cu pași opriți la margine de sens,

Cu timpul ce se scurge în felii

Și-l simt atât de viu și de intens.

În jur era lumină și răcoare,

Iar vorba tremura din piept în piept,

Tăcerile aveau miros de soare

De-atâta timp, iubire, te aștept.

Să-ți privesc chipul dulce plin de dor

O scurtă-mbrățișare în al meu gând

O veșnică suflare plină de fior

Și inima s-o simt în piept arzând 

Am împărțit un gest, nu o promisiune,

Un adevăr spus cald, fără motiv,

Și ne-am atins atât cât putem spune

C-a fost mai mult decât contemplativ.

Apoi am mers, lăsând în urma noastră

Ce nu se pierde, dar nici nu se cere

O liniște curată, lumină-ntr-o fereastră

Născută dintr-un viu și din durere.

Și te-am simțit oftând la fel ca mine

Cu zâmbet trist pe sufletul deschis

Și pentru-o clipă am venit spre tine

Atât cât Dumnezeu ne-a mai permis.

ianuarie 2026