autor Roryta
Am întâlnit un sfânt în viață.
De vreo doi ani Dumnezeu l-a adus în viața mea. Un miracol. De care nici măcar nu mi-am dat seama. Nici nu am realizat grandoarea, nu am realizat ce minune mi se întâmplase și de cât timp această minune deja mă împresura, numai că eu mă învârteam în jurul ei și n-o vedeam. Sau nu realizam.
Cum este să trăiești într-o pace și iubire perpetuă? Cum este să nu simți nici o încrâncenare, niciodată, să simți că ești mereu ca un fulg de nea, să zâmbești tot timpul la soare, la lună, la stele, la flori și oameni? Cum este să ai mereu odăile sufletului tencuite cu iubire, să ai tot timpul catedrale în inimă? Cum de el reușește și noi nu? Cum de el este un lider în acest sens, iar eu nu reușesc nici a zecea parte din el să fiu?
Cum face să-L aibă mereu pe Dumnezeu în suflet, să nu se îndoiască niciodată, să nu se răzvrătească și tot timpul să mulțumească Celui de Sus pentru orice?
Cum este oare să fii liber de ură, de invidie, de răutate, să nu rătăcești ca un bezmetic prin frunzișul riguros al cheltuirii de sine, să nu te afunzi prin hățișurile propriei nimicnicii dând din tine bucăți de viață și rămânând cu zile terfelite de elucubrații malițioase?
Cum este să fii împăcat în permanență cu Dumnezeu, nu doar să-L primești în viața ta, ci să ți-l faci mai mult decât prieten, să-L faci parte din tine, din structura ta ca om, ca entitate, ca suflet, ca spirit, ca formă de viață efemeră, dar mai ales eternă? Cum este oare să-ți simți sufletul vibrând de un dor permanent de Dumnezeu, de Creator, de Cel care-ți călăuzește fiece gând, fiece vibrație a inimii, să știi că te contopești cu nemurirea, că poți zbura prin rugăciune, prin suflete, prin oameni și Univers ca o pasăre în zbor, ca un porumbel al păcii și al iubirii, ca o cometă atât de mare că poate lumina jumătate din univers?
Da. E un sfânt în viață.
De fiecare dată când îl întâlnesc, tot mai mult mi se timbrează în mine convingerea că acest om este dacă nu desăvârșit, cel mai aproape de desăvârșire din toți oamenii pe care i-am cunoscut de-a lungul vieții.
Energia, vibrația, vocea, pacea, liniștea pe care o simt emanând din el mă face să mă simt mică, din ce în ce mai mică în nimicnicia mea. Atât de măruntă că uneori aș vrea să dispar.
Nu e bine să facem comparații, e adevărat. Dar numai așa pot recunoaște o valoare într-un om: făcând comparații.
Tot timpul facem comparații. De multe ori fără voia noastră. Nu se poate altfel.
Fiindcă n-ai cum să trăiești Raiul dacă n-ai trecut prin Iad. Și atunci compari.
Am întâlnit un sfânt în viață.
Părintele Viorel de la Topraisar (Constanța).
Îi mulțumesc infinit lui Dumnezeu că omul Lui îmi netezește cărarea spre cer.
Îi mulțumesc infinit părintelui Viorel pentru toate cuvintele frumoase, încurajatoare și pline de un optimism izbăvitor pe care mi le-a adresat vreodată. Ele au reușit adesea să mă scoată din mocirla propriilor gânduri, m-au făcut să-mi vibreze sufletul și inima de emoție, mi-au străbătut și liniștit tăcerile care plângeau în mine uneori, aducându-mă pe făgașul netulburat al cărării drepte așa cum o mamă aduce copilul rătăcit pe drumul sigur și drept al iubirii ei nemărginite.
Fiți binecuvântat, părinte Viorel!
Sunteți o magie în această lume deșertificată de iubire și neputință.
Mulțumesc.
octombrie 2025
