03 noiembrie 2026 | By: Aurora Cristea

Să nu ne pierdem niciodată

De te-am iubit, e vina mea,
Căci am făcut din dor o stea,
Și te-am ascuns în pieptul meu,
Să nu mă afle Dumnezeu.

Eu nu-ți cerșesc niciun cuvânt,
Nici jurăminte pe pământ,
Dar când tăcerea ta mă doare,
Mă simt ca într-o închisoare.

Tu ai venit când nu știam
Ce vis în suflet mai aveam,
Și mi-ai făcut din nopți lumină,
Și din durere, rădăcină.

De-ar fi să mor de dorul tău,
Să nu mă cerți, iubitul meu,
Căci sunt iubiri ce nu se spun,
Și-n loc de rai primesc surghiun.

Iar dacă viața ne desparte,
Te voi iubi și de departe,
Și-am să te strig din veșnicie,
Să-mi fii păcat în poezie.

Și când ne-om duce amândoi,
Să plângă cerul după noi,
Căci Dumnezeu, în mila Sa,
Ne va uni cândva, cumva.