13 august 2026 | By: Aurora Cristea

Pasărea Phoenix

Sunt focul ce arde în candela vie
Și jarul mă sfâșie pe-ntregul fitil
Un suflet de om ce abia reînvie
Pășind printre lumi spre un loc mai subtil.
 
Plecat-am prin sfere plutind către soare
Renegat de prieteni, cu sufletul stins
Mă simt vinovat c-am cerut o favoare
Spunându-mi mereu că sunt iar un proscris.
 
Am înviat însă-n Rai din duh și cenușă
Altar mi-am făcut din iubire mereu
Cerșind îndurare din ușă în ușă
Cu-n dor infinit de cer si de Dumnezeu.

                          Aurora Cristea - scriitor și poet